INFOGRAFIE Brexit. Biletul de adio al Theresei May: „Nu mai există cale de întoarcere“ VIDEO

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Şefa guvernului de la Londra a semnat scrisoarea oficială care a fost remisă, ieri, preşedintelui Consiliului European, Donald Tusk , privind declanşarea de către Regatul Unit a procesului de ieşire din Uniunea Europeană. În discursul din Camera Comunelor premierul britanic a declarat că nu mai există cale de întoarcere şi Marea Britanie părăseşte Uniunea Europeană, dar nu şi Europa.

Guvernul britanic a publicat pe site scrisoarea care stipulează că Regatul Unit declanşează negocieri în vederea ieşirii din Uniunea Europeană, semnată de premierul Theresa May. 

”Notific Consiliul European, în conformitate cu Articolul 50(2) al Tratatului Uniunii Europene intenţia Regatului Unit de a se retrage din Uniunea Europeană”, se arată în document.

”În plus, conform aceluiaşi Articol 50(2), aşa cum este aplicat prin Articolul 106a bis al Tratatului Fondator al Comunităţii Energiei Atomice, notific Consilului European intenţia Regatului Unit de a se retrage din Comunitatea Europeană a Energiei Atomice”, se adaugă în document.

”Referinţele din prezenta scrisoare adresată Uniunii Europene este necesar, prin urmare, să fie considerate ca incluzând o referire la Comunitatea Economică a Energiei Atomice”.

Ambasadorul Marii Britanii la UE, Sir Tim Barrow, i-a înmânat, ieri, preşedintelui Consiliului European, Donald Tusk, scrisoarea prin care Londra a invocat Articolul 50 din Tratatul de la Lisabona, pentru ieşirea din blocul comunitar.

 În momentul în care Tusk a acceptat scrisoarea, procesul de Brexit a fost lansat oficial. Preşedintele Consiliului European a confirmat pe Twitter că Marea Britanie l-a notificat oficial de invocarea Articolului 50, la nouă luni după referendumul din 23 iunie. Tusk a publicat şi o fotografie cu momentul în care a primit scrisoarea semnată de premierul britanic Theresa May. Consiliul European va transmite scrisoarea tuturor statelor membre. 

Textul Articolului 50 al Tratatului de la Lisabona

Articolul 50 al Tratatului de la Lisabona, pe ale cărui prevederi Londra şi Bruxellesul este necesar să le aplice în vederea ajungerii la un acord, are doar 255 de cuvinte în versiunea engleză. Prezentăm în continuare cele cinci paragrafe ale textului:

1. Orice stat membru al Uniunii Europene poate decide să se retragă din Uniune în conformitate cu propiriile reglementări constituţionale. 

2. Un stat membru care decide să se retragă îşi notifică intenţia Consiliului European. Având în vedere orientările furnizate de Consiliul European, Uniunea negociază şi încheie un acord cu acest stat, care stabileşte modalităţile retragerii sale, ţinând cont de cadrul relaţiilor sale viitoare cu Uniunea. Acest acord se ngociază în conformitate cu Articolul 218(3) al Tratatului privind funcţionarea Uniunii Europene. Acesta se încheie în numele Uniunii de către Consiliu, statuând cu majoritate calificată, după obţinerea aprobării Parlamentului European.

3. Tratatele încetează să se aplice statului în cauză de la data intrării în vigoare a acordului de retragere sau, în caz contrar, după doi ani de la notificarea prevăzută la paragraful 2, mai puţin în cazul în care Consiliul European, în acord cu statul membru în cauză, decid în unanimitate să prelungească această perioadă.

4. În sensul paragrafelor 2 şi 3, membrul Consiliului European sau al Consiliului care reprezintă statul membru care se retrage nu participă la dezbaterile Consiliului European sau Consilului şi nici la deciziile care îl privesc.

Majoritatea calificată se defineşte în conformitate cu Articolul 238(3)(b) al Tratatului privind funcţionarea Uniunii Europene.

5. Dacă un stat care s-a retras din Uniune cere să adere din nou, cererea sa este supusă procedurii prevăzute de Articolul 49.

    Principalele puncte ale scrisorii prin care Marea Britanie a declanşat Brexit

Guvernul britanic a prezentat în scrisoarea de şase pagini trimisă preşedintelui Consiliului European, Donald Tusk, priorităţile Londrei în procesul de negociere şi a lansat un nou apel pentru negocierea în paralel a termenilor ieşirii din UE şi a unui acord privind relaţia viitoare.

-          May a spus că vrea un „parteneriat profund şi special” cu UE după Brexit. Ea foloseşte această formulare de şapte ori în scrisoarea de şase pagini.

-          Ea a sugerat că Marea Britanie acceptă că nu va avea acces la piaţa unică aşa cum are în prezent.

“Marea Britanie nu caută apartenenţa la piaţa unică: înţelegem şi respectăm poziţia dumneavoastră că cele patru libertăţi ale pieţei unice sunt imdivizibile (...). Înţelegem şi că vor fi consecinţe pentru Marea Britanie pentru ieşirea din UE: ştim că vom pierde influenţa asupra regulilor care afectează economia europeană. De asemenea, ştim că firmele britanice vor trebui, atunci când fac afaceri în UE, să se alinieze regulilor convenite de instituţii din care nu mai facem parte – la fel cum procedează companiile britanice în alte pieţe din străinătate”, scrie în scrisoare.

-          May a cerut ca UE şi Marea Britanie să negocieze în paralel ieşirea din UE şi un acord comercial şi de securitate.

„Vrem să ne asigurăm că Europa rămâne puternică şi prosperă şi că este capabilă să îşi proiecteze valorile, conducând lumea şi apărându-se de ameninţările legate de securitate. Vrem ca Marea Britanie, printr-un nou parteneriat profund şi special cu o Uniunea Europeană puternică să joace un rol complet în îndeplinirea acestor obiective. În consecinţă, noi credem că este necesar să convenim asupra termenilor parteneriatului nostru viitor în paralel cu cei privind retragerea noastră din Uniunea Europeană”, se arată în scrisoarea transmisă lui Donald Tusk.

-          Londra vrea un acord comercial cu UE mai amplu decât orice alt acord precedent.

“Am vrea să propunem un acord de liber-schimb ambiţios între Marea Britanie şi Uniunea Europeană. Acesta ar trebui să aibă o amploare mai mare (...) decât orice astfel de acord anterior, pentru a acoperi sectoare cruciale pentru economiile noastre interconectate, precum servicii financiare şi reţele industriale”, se arată în document.

-          În cazul în care UE nu este de acord cu această propunere, Londra a avertizat că ar putea reduce susţinerea pentru securitate oferită UE.

“Dacă ieşim din Uniunea Europeană fără un acord, poziţia este că ar trebui să facem comerţ în termenii Organizaţiei Mondiale a Comerţului. În termeni de securitate, un eşec în ajungerea la un acord ar însemna că ar fi slăbită cooperarea noastră în lupta împotriva infracţiunii şi terorismului”, a scris May.

-          Ea a pledat pentru un acord privind o perioadă de tranziţie.

“Pentru a evita orice suspans când trecem de la relaţia noastră actuală la parteneriatul nostru viitor, oamenii şi companiile din Marea Britanie şi din UE ar avea de câştigat de pe urma unor perioade de implementare, pentru ajustarea, în mod blând şi ordonat, a noilor acorduri. Ar ajuta ambele părţi să minimalizeze perturbările nenecesare, dacă vom conveni asupra acestui principiu de la începutul procesului”, susţine ea.

-          Londra se aşteaptă ca Brexitul să fucă la o „creştere semnificativă a procesului decizional în fiecare administraţie descentralizată”.

-          May a subliniat în scrisoare susţinerea faţă de valorile europene.

„Poate că acum, mai mult ca niciodată, lumea are nevoie de valorile liberale, democratice ale Europei”, a insistat ea, precizând că votul britanicilor d ela referendumul din 23 iunie nu a reprezentat o respingere a valorilor blocului comunitar şi nici o „tentativă de a face rău Uniunii Europene”.

-       May a prezentat o serie de principii de negociere. Primul dintre acestea este că cele două părţi implicate în procesul de negociere ar trebui să dea dovadă de „spirit constructiv şi de respect”, pentru o cooperare sinceră. Premierul a subliniat, însă, că atât Marea Britanie, cât şi UE ar trebui “să pună cetăţenii pe primul plan”, dar şi să depună eforturi pentru obţinerea unui acord amplu şi pentru a minimaliza incertitudinile.

-       Şefa Guvernului a subliniat că Londra trebuie să dea atenţie relaţiei unice a Marii Britanii cu Irlanda şi importanţei procesului de pace cu Irlanda de Nord. În acest sens ea a pledat pentru o zonă de mic trafic la frontieră.

-       De asemenea, ea a cerut prioritizarea provocărilor cu care se confruntă Marea Britanie şi UE şi promovarea valorilor comune.

„Sarcina pe care o avem în faţă este considerabilă, dar nu ar trebui să ne depăşească. În definitiv, instituţiile şi liderii Uniunii Europene au reuşit să unifice un continent afectat de război într-o uniune de naţiuni paşnice şi a susţinut tranziţia de la dictatură la democraţie. Împreună, ştiu că suntem capabili să ajungem la un acord în privinţa drepturilor şi obligaţiilor Marii Britanii”, a conchis ea.

Theresa May: „Marea Britanie părăseşte UE, nu Europa“

În acest timp, la Londra, premierul Theresa May se adresa Cameri Comunelor. May a precizat că este vorba de un moment istoric şi nu poate exista o cale de întoarcere pentru Marea Britanie.

”În conformitate cu dorinţele poporului, Regatul Unit va părăsi Uniunea Europeană. Acesta este un moment istoric după care nu mai există o cale de întoarcere”, a declarat Theresa May.

Premierul britanic a precizat că părăsirea Uniunii Europene reprezintă o oportunitate unită pentru Marea Britanie. ”Este şansa generaţiei pentru a construi un viitor mai bun”.

Aceasta a spus că doreşte ca Marea Britanie să iasă ”mai puternică, mai echitabilă mai deschisă ca niciodată” după Brexit. Theresa May a precizat că părăsirea blocului comunitar înseamnă că legile vor fi făcute de acum înainte la Londra, Cardiff, Glasgow şi Belfast.

Aceasta a promis inclusiv suplimentarea puterilor pentru administraţiile regionale după Brexit. De asemenea, aceasta a menţionat că Marea Britanie părăseşte Uniunea Europeană, dar nu şi Europa. În acest sens, britanicii vor continua să colaboreze cu europenii în probleme care ţin de securitate şi apărare după retragerea din UE.

Premierul May a precizat că vrea ca Marea Britanie să fie în viitor o ţară care trece dincolo de frontierele Europei. ”Un parteneriat nou, special şi profund cu Uniunea Europeană”, a susţinut prim-ministrul Regatului Unit.

”Poate acum, mai mult ca niciodată, lumea are nevoie de valorile liberale şi democratice ale Europei - valori pe care le împărtăşeşte şi Marea Britanie”, a declarat premierul în ropotele de aplauze ale parlamentarilor conservatori din Camera Comunelor.

Theresa May a menţionat că vor exista desigur consecinţe ale ieşirii din UE. Însă, ea îşi propune să livreze poporului britanic un proces ordonat de Brexit.

Premierul se bazează că este atât în interesul Londrei, cât şi a Bruxelles-ului, să existe un proces de retragere cât mai puţin tensionat din UE. 

”Atunci când instictele protecţioniste sunt în creştere, Europa are responsabilitatea de a apăra comerţul liber. Un eşec în apărarea valorilor europene ar reprezenta o eroare costisitoare”.

May a precizat că britanicii nu vor încerca să păstreze doar beneficiile unei aparteneţei la blocul comunitar în timpul negocierilor pentru Brexit.

În acelaşi timp, drepturile cetăţenilor europeni reprezintă o prioritate pentru aceste negocieri între reprezentanţii Londrei şi Bruxelles-ului.

De asemenea, aceasta a precizat că vrea să continue comerţul cu ţările europene, dar britanicii vor părăsi piaţa unică a UE.

”Într-o lume din ce în ce mai instabilă, noi trebuie să avem cea mai apropiată cooperare de securitate posibilă pentru a apăra siguranţa oamenilor noştri”.

Premierul Marii Britanii a declarat că va reprezenta în următoarele luni fiecare persoană care locuieşte în Marea Britanie, inclusiv pe cetăţenii UE.

”Atunci când voi sta în următoarele luni la masa negocierilor, eu voi reprezenta fiecare persoană din întreaga Mare Britanie - tineri şi bătrâni, bogaţi şi săraci, din metropole, orăşele, comune şi sate. Şi da, (n.r. îi voi reprezenta) pe acei cetăţeni ai UE care au transformat această ţară în acasă”.

May a spus că este determinată să obţină cel mai bun acord pentru toate persoanele care locuiesc în Regatul Unit.

”În timp ce ne confruntăm cu oportunităţile care vor veni în această călătorie importantă, valorile, interesele şi ambiţiile noastre comune pot şi trebuie să ne aducă împreună. Cu toţii vrem să vedem o Mare Britanie mai puternică decât este astăzi. Cu toţii vrem o ţară care este mai echitabilă pentru ca toată lumea să aibă o şansă la succes. Cu toţii vrem o naţiune care este sigură şi oferă siguranţă pentru copii şi nepoţii noştri”.

Planul Guvernului pentru Brexit vorbeşte despre o ţară cu adevărat globală, care va construi relaţii cu vechi prieteni şi cu noi aliaţi din întreaga lume.

”Aceste ambiţii ne voir uni, ca să nu mai fim definiţi de votul pe care l-am dat, ci de determinarea noastră de a transforma rezultatele într-un succes. Noi suntem o uniune minunată de oameni şi naţiuni cu o istorie mândră şi un viitor luminos. Şi, acum că decizia a fost luată de a părăsi UE, noi trebuie să rămânem împreună”, este mesajul de unitate transmis de premierul May într-o ţară dezbinată în continuare de rezultatele referendumul de Brexit”.

Tusk: Brexit este un proces ce nu va avea câştigători

Preşedintele Consiliului European, Donald Tusk a declarat miercuri, la scurt timp după ce a acceptat scrisoarea oficială prin care Marea Britanie a invocate Articolul 50 din Tratatul de la Lisabona, că a început un proces din care nicio parte nu va avea de câştigat şi că este vorba numai de controlul consecinţelor negative, deşi există, „în mod paradoxal”, şi un aspect pozitiv al Brexit.

„Obiectivul nostru este clar: să minimalizăm costul pentru cetăţenii UE, pentru afaceri şi pentru statele membre”, a spus Tusk într-o conferinţă de presă, în care a admis că „nu există niciun motiv pentru a ne preface că aceasta este o zi fericită, nici la Bruxelles, nici la Londra”. „În definitiv, aproape toţi europenii, inclusiv aproape jumătate dintre alegătorii britanici, şi-ar dori să rămânem împreună, nu să ne îndepărtăm”, a adăugat el.

Tusk a afirmat, însă, că Brexit are şi un aspect pozitiv: faptul că a unificat comunitatea celor 27 de state care rămân în blocul comunitar. „Am încredere completă în acest lucru, mai ales după Declaraţia de la Roma, şi pot spune că vom rămâne hotărâţi şi uniţi şi în viitor

„Vom face tot ce ne stă în putere” pentru a atinge acest obiectiv, a subliniat preşedintele Consiliului European, care a dat asigurări că UE are la dispoziţie „toate obiectivele pentru a reuşi”.

Tusk a atras atenţia că, „deocamdată, nimic nu s-a schimbat” şi că, până la ieşirea Londrei din UE, „legile europene se aplică Marii Britanii şi în Marea Britanie”.

Liderul Consiliului European a anunţat că vineri va prezenta liniile de negociere ce urmează să fie adoptate de şefii de stat şi de Guvern UE la summitul din 29 aprilie.

La finalul conferinţei de presă, Tusk le-a transmis britanicilor: „Ne este dor de voi deja”.

După primirea scrisorii, preşedintele Consiliului European, Donald Tusk va pune în circulaţie propuneri pentru linii de negociere, în termen de 48 de ore de la declanşarea Brexit.

În următoarele săptămâni, experţi din restul de 27 de state membre vor analiza aceste linii de negociere, pentru a le perfecţiona până la summitul de la sfârşitul lunii aprilie.

Din echipa de negociere a Marii Britanii vor face parte, Sir Tim Barrow, ministrul pentru Brexit Daivd Davis şi secretarul permanent al Departamentului pentru Brexit. Lor li se va alătura, ca asistent, fostul ambasador al Marii Britanii în Brazilia, Alex Ellis, în prezent înalt oficial în Departamentul condus de Daivs.

În tabăra UE, negocierile vor fi conduse de Michel Barnier şi de Didier Seeuws, un diplomat belgian foarte respectat, care lucrează în Consiliul European.

După doi ani de negocieri, un acord pentru Brexit va trebui să fie aprobat de majoritatea calificată a statelor membre. Nu este nevoie de un vot în unanimitate.

Pe de altă parte, Parlamentul European are dreptul să blocheze acordul, dacă nu este de acord cu prevederile sale.

În Marea Britanie, May a promis să acorde Parlamentului dreptul de a vota termenii acordului final, dar rezultatul votului este doar consultative.

Criticii se plâng că există riscul ca acest vor să aibă loc atât de aproape de termenul limită, martie 2019, încât aleşii să nu aibă altă alegere decât să aprobe acordul.

image

Presa britanică: ”Dragă UE, te părăsim”

Presa britanică şi-a luat la revedere de la Uniunea Europeană, după 44 de ani, publicaţiile afişând pe primele pagini, ieri, titluri prin care şi-au exprimat regretul sau, dimpotrivă, bucuria în privinţa declanşării Brexit-ului . Cotidianul „The Guardian“ a publicat pe prima pagină un puzzle cu harta Europei din care lipsesc piesele ce ar fi trebuit să reprezinte Marea Britanie.

În locul pieselor este afişat titlul: „Astăzi Marea Britanie păşeşte în necunoscut”. Imaginea premierului britanic semnând scrisoarea a apărut şi pe primele pagini ale publicaţiilor „Daily Mirror“ şi „Metro“ cu titlurile: ”Dragă UE, este timpul să plecăm”, respectiv ”May ne deconectează”. 

image

Tabloidul „The Sun“ a publicat pe prima pagină o imagine cu Stâncile albe de la Dover, care despart Anglia de Franţa, alături de titlul ”The Sun. Dover & Out”, care trimite la expresia ”over and out”, o formulă informală de a spune ”la revedere”.  Tabloidul „ Daily Mail“ a titrat simplu: ”Libertate!”.

Britanicii, divizaţi

Britanicii rămân divizaţi în chestiunea Brexit-ului, conform unui sondaj publicat miercuri 44% dintre cei chestionaţi pronunţându-se pentru ieşirea Marii Britanii din UE, faţă de 43% care ar fi dorit rămânerea în blocul comunitar.

Sondajul a fost publicat în ziua când premierul Theresa May a notificat oficial Uniunii Europene activarea articolului 50 din Tratatul de la Lisabona, prin care se declanşează procesul separării de blocul comunitar, aşa cum au votat britanicii la referendumul din 23 iunie 2016.

În respectivul sondaj, 48% dintre cei chestionaţi au spus că au încredere în premierul Theresa May în perspectiva negocierilor ce vor stabili condiţiile ieşirii din UE şi relaţiile viitoare ale Marii Britanii cu blocul comunitar, un procent de 39% dintre participanţii la sondaj având o opinie contrară.

Tot miercuri, mai mulţi activişti anti-Brexit, membri ai mişcării civice globale Avaaz, s-au reunit în faţa Parlamentului britanic purtând o marionetă care o caricaturiza pe Theresa May, această marionetă purtând o cămaşă pe care scria: 'Brexit. Taci şi lasă-mă să merg mai departe!'. 

Directorul pentru campanii al acestei mişcări civice, Alex Wilks, a susţinut că acest protest este un simbol al stării de spirit a cetăţenilor din întreaga ţară şi care nu doresc un „Brexit dur“, adică nu doresc un Brexit care să implice închiderea pieţei unice europene pentru Marea Britanie.

Europa



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite