Brexit. Bătălia „doamnelor de fier“

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Într-o lume dominată de bărbaţi, două femei vor fi cele care vor decide viitorul Marii Britanii şi al Europei. Theresa May şi Angela Merkel au multe lucruri în comun, dar nu vor ezita să ducă o luptă nemiloasă pentru a-şi atinge obiectivele.

Europa este cu ochii pe noul premier al Marii Britanii, Theresa May, de la care se aşteaptă o clarificare a situaţiei Regatului Unit în raport cu blocul comunitar, după referendumul din 23 iunie în cadrul căruia britanicii au votat pentru ieşirea ţării lor din Uniunea Europeană.

Dar chiar dacă în campania care a precedat referendumul privind apartenenţa Regatului Unit la blocul comunitar conservatoarea Theresa May s-a declarat în favoarea rămânerii ţării sale în UE, venirea ei în fruntea Guvernului britanic nu este motiv de sărbătoare nici la Bruxelles, şi nici la Paris sau Berlin, scrie politico.eu.

Asta pentru că, sub conducerea ei, şansele ca Marea Britanie să rămână totuşi în blocul comunitar par infime, chiar dacă May este percepută ca răul cel mai mic care putea să rezulte din competiţia din cadrul conservatorilor pentru preluarea şefiei guvernului Regatului Unit.

Încă de luni, când a rămas singură în această cursă, Theresa May a avertizat că „Brexit înseamnă Brexit“ şi că nu vor exista tentative ale Marii Britanii de a rămâne în Uniunea Europeană.

Liderii europeni par să se fi obişnuit deja cu această idee, numai că un alt aspect este acum esenţial: când anume va invoca Regatul Unit articolul 50 din Tratatul de la Lisabona în vederea ieşirii din UE?

May nu a oferit un termen exact, dar pare să nu fie dispusă să aştepte prea mult. Acest joc al aşteptării are ca miză acordul post-Brexit, care va fi negociat de liderii europeni cu Marea Britanie, altminteri vital pentru accesul Regatului Unit pe piaţa comună europeană, care, potrivit liderilor europeni, va fi permis la finalul procedurii de „divorţ“, ce va dura doi ani.

„Războiul amazoanelor“ 

În primă fază, obiectivul conservatoarei Theresa May este să-i determine pe liderii europeni să adopte o atitudine cât mai puţin dură în privinţa condiţiilor ieşirii Marii Britanii din UE. O misiune deloc uşoară, având în vedere că o va avea de înfruntat pe conservatoarea Angela Merkel, cancelarul federal german, considerată mâna de fier care conduce Europa.

Va fi, fără îndoială, un joc de şah între două femei puternice, hotărâte şi competente, între care există foarte multe asemănări, după cum evidenţiază atât presa germană, cât şi cea britanică. 

De vârste apropiate, Merkel având 61 de ani, iar May - 59, ambele sunt fiicele unor pastori protestanţi şi au crescut departe de strălucirea şi agitaţia marilor oraşe. Amândouă au obţinut rezultate academice impresionante, niciuna nu are copii şi ambele adoră drumeţiile. Mai important este însă că şi Angela Merkel, şi Theresa May sunt recunoscute pentru faptul că pun pragmatismul înaintea ideologiei.

Amândouă au reuşit să ajungă în fruntea unor instituţii conservatoare, dominate de bărbaţi, un succes cu care nu se pot lăuda prea multe femei din lumea politică. 

Totuşi, este puţin probabil ca Angela Merkel să dea dovadă de solidaritate feminină, având în vedere că scopul său este să menţină consensul în rândul aliaţilor-cheie ai Germaniei din cadrul UE, atenţia sa îndreptându-se în special asupra Franţei.

Respect şi intransigenţă

Germania, care vinde mai multe maşini în Regatul Unit decât oricare altă ţară, ar putea fi interesată de o soluţie care să conducă la rămânerea Marii Britanii pe piaţa unică. Însă liderilor francezi le sticlesc ochii la gândul că bancherii din Londra ar putea fi ademeniţi spre Paris. 

În acelaşi timp, oficialii europeni conştientizează că ar fi riscant să pună Regatul Unit la colţ, mai ales că dacă Theresa May nu va reuşi să obţină o înţelegere avantajoasă pentru Regatul Unit, în locul ei ar putea veni o persoană care să fie şi mai puţin pe placul Bruxelles-ului.

În plus, nimeni nu-şi doreşte ca ieşirea Regatului Unit din UE să se facă într-un climat marcat de dezordine, având în vedere importanţa acestuia în planul securităţii şi în cel economic.

Pe de altă parte, Theresa May este un personaj care, până acum, nu a ieşit în evidenţă pe scena politică internaţională, aşa că mulţi politicieni sunt rezervaţi în a face previziuni. 

Cunoscută mai mult în Franţa şi în Germania în special pentru intransigenţa ei în privinţa imigranţilor, Theresa May nu-i este deloc străină actualului premier francez, Manuel Valls, fost ministru de Interne, care a avut de-a face cu ea tocmai în sensibila chestiune a migranţilor care veneau în Marea Britanie din Franţa. Potrivit unui oficial guvernamental francez, cei doi şi-au câştigat reciproc respectul. 

Europa



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite