Dar nu se mai poate vorbi despre îndoieli de acest gen atunci când mesajul public este rostit, foarte clar şi apăsat, de un ambasador presupus a exprima, din poziţia sa de funcţionar al Ministerului de Externe din ţara sa, opiniile instituţiei şi ţării pe care este trimis s-o reprezinte. Arareori, este adevărat, se mai întâmplă ca ambasadorul extraordinar şi plenipotenţiar să dorească să-şi "umanizeze" imaginea, mai ales cu prilejul unor evenimente culturale în care, dacă primeşte din centrală aprobarea expresă să fie prezent, îşi ia totuşi precauţa de a spune că este vorba de o prezentă cu caracter personal şi că discursul reprezintă doar punctul său personal de vedere. Altfel, tot ce spune un ambasador este strictamente poziţia ţării sale şi este înţeles şi citat ca atare.
 
Cu atât mai mult în contextul actual când mesajul vine din partea ambasadorului ucrainean în Germania. Andrii Melnik (foto) care a venit cu o serie de afirmaţii care, luate în serios - aşa cum se cuvine respectându-i rangul diplomatic şi imaginea Ucrainei, ţară cu care ne pregătim să semnăm un Acord de cooperare militară ce va fi votat de Parlamentul României în procedură de urgenţă - atunci trimit la dezvoltări ulterioare care, în ultimă instanţă, ar duce nu numai la un nou tip de fundamentare a stării conflictuale cu Rusia, dar şi la apariţia unei situaţii de securitate cu totul noi în regiune, aducând aproape toate datele de criză profundă din "dosarul nuclear" iranian.
 
    
 
Într-un interviu pentru Deutschlandfunk, domnia-sa anunţă: "Suntem prinşi într-o situaţie extrem de primejdioasă. Kremlinul încearcă să distrugă complet Ucraina ca stat şi ca naţiune. În următoarele zile, ne va şterge de pe hartă..." . Drept care începe lansare de bombe succesive, atacându-şi aliaţii la foc continuu: "Nu avem numai nevoie de exprimările de solidaritate pe care le-am primit deja...dar, cu tot respectul pe care vi-l datorez, aceste declaraţii nu ne vor ajuta mult" - a spus ambasadorul, susţinând mai ales faptul că armamentul trimis de SUA, rachetele Javelin spre exemplu "sunt doar nimicuri faţă de ceea ce au nevoie cu adevărat forţele armate ucrainiene...Trebuie să modernizăm armata. Avem nevoie de sisteme de arme de cel mai înalt nivel tehnologic pentru a ne întări apărarea".
 
Acum urmează afirmaţia cea mai gravă şi, în definitiv, semnalul de alarmă cel mai urgent pentru Europa şi pentru întreaga comunitate internaţională, teză susţinută în trecut, cu mult patos, de diplomaţia iraniană care vorbea şi vorbeşte în continuare de dreptul la apărare consfinţit de Carta ONU:
 
"Fie vom face parte dintr-o alianţă cum este NATO şi vom contribui să întărim Europa, pentru ca Europa să fie mai sigură de sine, fie nu avem o altă opţiune, aceea de a ne înarma şi, posibil, să ne gândim la un statut nuclear. Altfel, cum oare să fim în stare să ne asigurăm propria apărare?"
 
Greu, foarte greu, chiar imposibil de crezut că ambasadul ucrainean a vorbit fără să aibă un mandat foarte clar deoarece spusele sale seamănă mult prea tare a început de delicată ofensivă preventivă la adresa ţărilor aliate care promiseseră protecţie ţării sale în 1994 în schimbul renunţării la arsenalul nuclear sovietic rămas pe teritoriul Ucrainei după dizolvarea URSS. Conducerea de la Kiev are oare intenţia să întoarcă jocurile la situaţia din 1992 când, după dispariţia URSS, Ucraina devenea cea de-a treia putere nucleară a lumii, calitate în care a refuzat să contrasemneze celebrul Protocol de la Lisabona din mai 1992 prin care se recunoştea că Rusia era singura moştenitoare de drept a întregului arsenal nuclear al fostei URSS (aveţi aici toate detaliile protocolului şi aresanelor existente la acea dată în Belarus, Kazahstan şi Ukraina). 
 
 
 
Pe 14 ianuarie 1994, este semnată la Moscova Declaraţia Trilaterală (foto, semnată de preşedinţii Clinton, Yeltţîn şi Kravciuc) prin care se transferau în Rusia armele nucleare de pe teritoriul ucrainean şi erau distruse unele dintre sisteme. Pe 5 decembrie 1994, va fi semnat de reprezentanţii SUA, UK şi Rusiei  Protocolul de la Budapesta  privind garanţiile de securitate în legătură cu aderarea Ucrainei la Tratatul de neproliferare a armelor nucleare, China şi Franţa semnând şi ele Tratate oarecum similare cu Ucraina. 
 
Era vorba despre 1900 de focoase nucleare strategice şi între 2654-4200 arme nucleare tactice aflate în '92 pe teritoriul ucrainean. În silolzuri se aflau 176 ICM (130 SS-19 ICMB şi 46 SS-24 precum şi 44 de bombardiere strategice. Totul a fost transferat în Rusia iar fostul preşedinte Ianukovici a anunţat la Summitul nuclear din 2010 că, până în 2012, ţara sa nu va mai poseda rezerve de uraniu înalt îmbogăţit, toate cantităţile existente la acel moment fiind transferate în Rusia.
 
În acest moment, Ucraina a semnat următoarele tratate internaţionale:
 
  • Treaty on the Non-Proliferation of Nuclear Weapons (NPT)
  • Partial Nuclear Test Ban Treaty (PTBT)
  • Comprehensive Nuclear Test Ban Treaty (CTBT)
  • START I (the first Strategic Arms Reduction Treaty)
  • Ratified the Lisbon Protocol to START I.  
 
În princincipiu, asta ar presupune eliminarea oricărui dubiu privind o eventuală opţiune nucleară. 
 
Atunci este vorba despre o simlă bravadă pentru deliciul spectatorilor, parte dintr-o campanie de impresionare a Occidentului în care, cât se poate şi când se poate, să fie introdus şi o variantă de tabloid privind coşmarul nuclear? Sigur că este foarte posibil să fie vorba şi despre asta. Dar ceva-ceva tot s-ar putea să existe.
 
Experienţa iraniană ne arată foarte clar că cel mai dificil de realizat sunt componentele tehnice, liniile de fabrucaţie, căci de specialişti Ucraina nu duce lipsă. Nu trebuie uitat că în Ucraina erau concepute şi produse rachetele SS-24 şi fabrici ucriniene au produs motoarele pentru cele mai performante rachete ruseşti sau, spun unele surse, cele care stau la baza programului nuclear nord-coreean. 
 
Presupuneri pe termen lung. Dar, pe termen scurt şi foarte scurt, pare-se, spun unele surse din informaţiile militare, nu arsenalul nuclear în mod direct este problema, ci tocmai motoarele de rachetă fabricate în Ucraina. În acest sens, TSN relatează următoarele: "Rachetele balistice intercontinentale "Voevoda" sînt unicele capabile să depăşească apărarea antirachetă a SUA. 83 % din focoasele ruseşti sînt transportate de aceste rachete. "Voevoda" este fabricată în Ucraina. Purtătorul, sistemul blocurilor de ghidare, cîte 10 în fiecare sistem de rachete, sistemul de dirijare sînt ucrainene. Dezvoltatorul scutului nuclear al Rusiei este Biroul de Construcţie din Dnepropetrovsk "Pіvdenne". Rachetele "Voevoda" sînt fabricate la uzina din Dnepropetrovsk "Pіvdenmash". Sistemul de ghidare supersigur, care este capabil să funcţioneze chiar şi în condiţiile exploziilor nucleare şi care este utilizat de către Federaţia Rusă este creat la Harkov, la "Hartron", informează publicaţia. O altă rachetă, numită în Occident "Satana", de asemenea, a fost dezvoltată în Ucraina. Rachetele "Voevoda", pînă de curînd erau deservite de specialiştii de la "Pіvdenne" şi "Pіvdenmash". Doar datorită acestui fapt, rachetele, a căror valabilitate a expirat decenii în urmă, sînt încă funcţionale".
 
Ucrainienii încearcă să ridice nivelul de presiune asupra aliaţilor europeni care, în principiu, ar vrea să nu fie folosiţi în acest sens tocmai când au probleme economice relativ importante de rezolvat, combinate cu nelinişti sociale interne şi au de dus propria lor luptă împotriva partidelor europene extremiste, naţionaliste, antisemite şi xenofobe. Că le reuşeşte mişcarea celor de la Kiev, asta rămâne de văzut. Oricum, unele surse de la Bruxelles vorbesc despre ecourile tip şoc seismic provocate de afirmaţiile ambasadorului ucrainean în Hermania. Şi asta ar putea fi una dintre explicaţiile unui gest cel puţin spectaculos: doamna Ursula von der Lyen, preşedinta Comisiei Europene, a transmis în mod oficial că nu va fi prezentă la Kiev, invitată fiind la festivităţile de pe 30 august, aniversarea zilei independenţei, comemorare a sepaării Ucrainei de URSS în 1991. Dacă nu era suficient, scrisoarea de răspuns la invitaţia adresată de Preşedintele Zelensky al Ucrainei este scrisă de Bjorn Seibert, şeful de cabinet al Preşedintei Comisiei şi nu de dânsa personal, aşa cum ar fi cerut uzanţele. Se prea poate să fie doar "o chestiune de calendar", aşa cum au transmis cei de la Comisia Europeană, dar asta nu înseamnă că scenariul răspunsului european nu ar fi în evoluţie în toate sensurile, încercând să evite pe cât se poate implicarea directă a UE în tensiunile Ucraina-Rusia, altfel decât prin participarea la o eventuală reluare a negocierilor în formatul Minsk.