Boris Johnson prezintă scuze în urma scandalului cu privire la petrecerea de Crăciun din timpul carantinei din 2020

0
Publicat:
Ultima actualizare:
FOTO: EPA-EFE
FOTO: EPA-EFE

Premierul britanic Boris Johnson a anunţat miercuri deschiderea unei anchete şi a prezentat scuze „fără rezerve”, în urma difuzării unei înregistrări video în care colaboratori de-ai săi glumesc pe tema unei presupuse petreceri de Crăciun, anul trecut, în sediul Guvernului, în ciuda reglementărilor împotriva COVID-19, relatează AFP.

„Prezint scuzele mele, fără rezerve, pentru impresia pe care o dă acest scandal”, a declarat el în cursul unei şedinţe săptămânale de interpelări, în Parlament, la o zi după publicarea acestei înregistrări video.

În înregistrare,unii dintre principalii săi colaboratori de pe Downing Street fac glume pe seama celui mai bun răspuns de dat presei în urma acestei petreceri. Premierul britanic neagă că ar fi participat la această presupusă petrecere şi  a anunţat deschiderea unei anchete interne.

Boris Johnson, care s-a declarat „furios” în urma publicării acestei înregistrări, a reafirmat că i s-au dat „asigurări” în mai multe rânduri că „nu a existat vreo petrecere” şi că nu s-a încălcat „nicio regulă”. 

”Este evident că, dacă s-au încălcat reguli, va avea loc o acţiune disciplinară”, a precizat premierul.

În această înregistrare, obţinută de către postul ITV News, apar Allegra Stratton, ataşata sa de presă de la acea vreme, conslierul Ed Oldfied şi alt colaborator, care glumesc pe seama unei „petreceri imaginare”, în timpul pregătirii unei conferinţe de presă pe 22 decembrie, anul trecut.

La acea vreme, în Londra erau în vigoare restricţii stricte din cauza crizei sanitare, iar reuniunile în interior a două sau mai multe persoane erau interzise. Downing Street a insistat asupra faptului că „nu a existat vreo petrecere de Crăciun. Reglementările împotriva COVID-19 au fost respectate întotdeauna”.

Liderul Partdului Laburist, aflat în opoziţie, Keir Starmer, a condamnat Guvernul din cauza comportamentului său ”ruşinos”.

”Oamenii din ţară respectau consemnele şi erau despărţiţi de cei dragi. Au dreptul să se aştepte ca Guvernul să facă la fel”, a denunţat el într-un mesaj postat pe Twitter.

Liderul Partidului Naţional Scoţian Ian Blackford a apreciat că premierul nu mai este demn de încredere şi i-a cerut să demisioneze.

”Într-adevăr, nu este acceptabil şi trebuie să spun, din nefericire, în pe baza acestui comportament (...) că ar trebui să plece şi că ar trebui să plece acum”, a denunţat el.

Europa



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite