Boris Johnson a găsit soluţia victoriei în alegeri: se dezice radical de prietenul Trump şi devine ecologist!

Prim-ministrul britanic a înregistrat două mari victorii. Pe de o parte, a decis că, totuşi, mai bine să fii considerat demagog, populist şi fără onoare decât să ajungi să zaci mort „într-un şanţ“ după cum chiar Domnia Sa ameninţase naţiunea, ca să ştie de ce nu se va duce niciodată la Bruxelles să ceară o nouă amânare a momentului BREXIT.

Moment de circ emoţional care, bine exersat şi susţinut de o echipă de profesionişti pe măsură, a reuşit să convingă pentru scurt timp opinia publică că are în faţă un nou Rege Arthur înarmat cu Excalibur, gata să iasă la luptă. Bancul a ţinut cât ţin de regulă glumiţele politicianiste de acest gen, adică fix până în momentul când, sub ameninţarea unei acţiuni în justiţie pentru ignorarea unei legi date de Parlament, omul a cedat şi astfel s-a ajuns la compromisul unor alegeri pe 12 decembrie, în fapt, pe fond, un nou referendum pe tema BREXIT. Dar nu poate fi numai atât, iar climatul politic arată nori groşi de furtună în perspectivă imediată, cu chemări insistente la referendumuri pentru independenţă în Scoţia şi Irlanda de Nord, entităţi care simt că acum este un moment istoric excepţional de favorabil pentru ieşirea din Regatul Unit.

În acest context, Boris Johnson ştie foarte bine că problema sa principală este să demonstreze că are o soluţie viabilă pentru supravieţuirea economică a ţării, asta deoarece acum e momentul să spună care ar fi, din punctul său de vedere şi al Partidului Conservator, liniile directoare ale relaţiei complexe pe care intenţionează s-o negocieze cu UE pe plan economic, social, militar etc. Şi aici intervine spectaculoasa problemă din acest moment.

Până în urmă cu foarte puţine zile, întreg raţionamentul de construcţie a viitorului de supravieţuire post-BREXIT avea în centrul său promisiunea extraordinar de entuziastă, plină de prietenie şi înţelegere, dar şi angajamentul politic rarisim formulat cu atâta forţă şi convingere de aliatul american. Cum să nu-l crezi pe Donald Trump când, în mod repetat, le spunea britanicilor să stea liniştiţi la locurile lor deoarece, imediat după momentul BREXIT, va urma semnarea gloriosului acord de liber-schimb, mai comprehensiv şi mai plin de bunăstare potenţială ca niciodată în istorie.

Numai că Trump, cum îi este obiceiul, s-a răzgândit şi a zis că nu-i mai place de programul economic propus de Boris Johnson pentru perioada post-Brexit. Adică nu-i mai place că dispare perspectiva pe care mizase,cea a unei rupturi totale, fără reguli, care să pună Marea Britanie cu spatele la zid, fără altă soluţie decât de a accepta toate, absolut toate propunerile americane, devenind piaţă de nivel secund pentru toate produsele acum interzise de legislaţia europeană, spre exemplu puii de găină spălaţi cu clorină, carnea de animale injectate cu hormoni de creştere şi hrănite exclusiv cu super-concentrate, medicamente şi tratamente mai scumpe, rezultat al unei eventuale preluări private a sistemului naţional de sănătate din UK de către concerne private din SUA.

Ce zice acum Trump? Fireşte, că-i place discursul contracandidatului lui Johnson, binecunoscutul Nigel Farage, cel care-i detestă din toată lumea pe străini în general, pe cei din Europa de est în special şi, înainte de orice, pe românii care, printre altele, cum le este obiceiul, au acceptat fără ezitare să plece capul şi să tacă, de teamă că, Doamne fereşte, nu vor mai primi dreptul să muncească pe salarii de sub-mizerie.

Numai că Boris Johnson nu înţelege să fie luat de aliat kurd, adică bun de folosit şi apoi abandonat în voia sorţii. Şi ca atare, ieri, uriaşa surpriză: Guvernul Graţioasei Sale Majestăţi a anunţat oprirea, cu efect imediat, a prospecţiilor şi exploatării gazelor de şist, faimoasa tehnologie pe care americanii au încercat s-o prezinte drept marea şansă pentru omenire, asta în cazul în care (cum s-a încercat şi la noi), companiile binecunoscute din SUA primeau concesiunile din partea ţărilor moralmente obligate să creadă în chestiunea "independenţei energetice".

Toată lumea ştia că sunt riscuri enorme, începând cu provocarea de cutremure care urmau să destabilizeze zone întregi pe o perioadă lungă sau foarte lungă de timp, mai ales în ţări fie cu tradiţie seismică precum România, fie în altele, precum UK, unde structura specifică a solului ar putea favoriza asemenea fenomene.

Americanii au spus că astea sunt prostii, fake news lansate de scârbele de neo-comunişti, progresişti, neo-marxişti, de oamenii lui Soroş, adică toate acuzele montate şi repetate acum de flaşneta unei propagande din ce în ce mai disperate în apropiere de impeachment. Acesta este momentul în care Boris Johnson atacă spectaculos, decizând că ţara sa trebuie să asculte argumentele oamenilor de ştiinţă şi a celor de la Oil&Gas Authority, expuse pe larg în patru studii date acum publicităţii (găsiţi totul aici https://www.ogauthority.co.uk/news-publications/news/2019/onshore-update-november-2019/). Asta face din Boris Johnson un ecologist? Nici pe departe.

Miza reală - şi aici Trump are mare dreptate - este modul în care putea (sau nu) să subordoneze supravieţuirea energetică a Marii Britanii propriei sale industrii de extracţii a gazelor de şist, ţinând seama că UK importă 80% din necesarul de gaze (acum, în principal din Norvegia şi Qatar). De ce să nu fi devenit UK destinaţie pentru gazul lichefiat transportat din SUA, chiar dacă mult mai scump, dar având meritul de a proveni de la un aliat?

Prim-ministrul britanic nu va deveni membru cotizant la Greenpace. Numai că a intuit reacţia adversativă din UK la adresa americanilor, deschizând astfel o uşă potenţială cu alţi parteneri care deja aşteaptă în săli de conferinţe la Bruxelles. Şi gestul de acum este o încercare de a şterge din memoria colectivă mai vechi declaraţii făcute exact în sprijinul entuziast al exploatării gazelor de şist. Iată câteva exemplare pentru ce înseamnă viteza de schimbare a convingerilor politice în cea mai veche democraţie a lumii, cum se zice în materialele de propagandă în domeniu:

- "Daţi poporului britanic drepturile ce i se cuvin la propriile resurse minerale şi, în sfârşit, să deschidem exploatarea gazelor de şist. Nu toţi proprietarii de pământ sunt interesaţi în mod automat de descoperirea de gaze de şist pe terenul respectiv. Nu-i de mirare că proprietarii se coalizează în lupta împotriva exploatării gazelor de şist" (The Telegraph, 30 iunie 2014) ".

- "Exploatarea gazelor de şist constituie o strălucită noutate pentru omenire. Nu necesită subvenţii ca în cazul morilor de vânt. Nu ştiu dacă asta va funcţiona în UK, dar ar trebui să începem imediat această producţie" (The Telegraph, 9 decembrie 2012)

- "Ar trebui să încetăm cu prostiile şi să începem exploatarea gazelor de şist. Chiar dacă vom avea sute de asemenea situri de producţie, nimic nu va fi mai oribil decât morile de vânt, plus că ele pot fi demontate imediat după ce a fost extrasă rezerva de gaz". (The Sun, 5 septembrie 2013)

- "Dacă rezervele de gaze de şist pot fi exploatate cu instalaţii în Londra, atunci nu vom lăsa nicio piatră la locul ei sau neprelucrată hidraulic pentru a continua ca luminile să rămână aprinse" (The Times, 2 iulie 2014).

Unde sunt principiile? La locul lor, adică nicăieri. Ce rămâne pe masă este doar bătălia sordidă pentru putere, plătită din banii contribuabililor care aşteaptă nerăbdători să vadă al cui sânge se va scurge ritual (evident simbolic) în curtea interioară a turnului Londrei şi capul cui va fi atârnat, ca lecţie pentru posteritate, pe zidul de la Westminster.  Atât. Dar, cine ştie, poate ajunge din prima.