Aceasta deoarece decizia lui Hollande, chiar dacă logică în lumina cotei sale în sondaje, incredibil de mică şi astfel unicat în tradiţia jocurilor politice din Franţa, este deosebit de importantă deoarece poate fi considerată drept o lovitură de mari dimensiuni pentru perspectivele stângii franceze care se pregătea pentru un proces „clasic” de alegere a celui mai bun candidat, după modelul celor organizate de dreapta, câştigate de Fr. Fillon. Acum, brusc, ei sunt puşi în faţa unei situaţii de criză şi vor trebui să ia decizii în regim de urgenţă. Ceea ce, teoretic, ar favoriza şansele candidatului creditate cu cele mai importante şanse, Valls, dar acutizează o dezbatere de partid niciodată începută şi, din această seară, devenită competiţie oficială fără să se cunoască măcar toate numele celor care pot avea o şansă oarecare prin voturile multora dintre facţiunile care alcătuiesc un peisaj agitat şi tradiţional foarte complex, cel al stângii politice franceze.
 
Primele comentarii auzite la Bruxelles vorbesc, joi seară, despre un drum drept deschis de Hollande, poate paradoxal, pentru adversarii din partea dreaptă a eşichierului politic, cei care acum vor capitaliza foarte rapid şi decis pe ceea ce deja au numit „eşecul politicilor de stânga”... Dar, cu mult mai interesante par a fi perspectivele pentru viitoarele etape.
 
Pe plan intern, Fillon (şi nu Valls, posibilul urmaş al lui Hollande) este socotit cel care poate constitui o şansă reală de a impune un program coerent, cu propuneri realiste mai ales în domeniul economic şi al apărării şi securităţii, în primul rând cele interne. Un program care să poată face faţă cu ceva şanse majore de reuşită la ceea ce este acum tendinţa importantă de vot în favoarea Frontului Naţional al lui Marine Le Pen. Dar, spun adepţii stângii, mişcarea lui Hollande are poate meritul de a constitui o presiune foarte importantă pe viitorul candidat al stângii care să fie nevoit să-şi radicalizeze mesaje tocmai pe aceste domenii, poate cu un accent mai credibil decât al dreptei în domeniul social şi, în cadrul acestuia, pe foarte spinoasa problemă a şomajului în rândul tinerilor.
 
Dar, în imediat, mai trebuie formulate nişte mesaje care interesează de acum în cel mai înalt grad toţi partenerii europeni. Este vorba despre prezentarea liniilor viitoare politici externe a Franţei. Cred că aici se va petrece marea mutaţie la nivelul mesajelor politice deoarece, cel puţin până acum, preocuparea principală o constituise zona internă, acolo unde trebuiau convinşi proprii suporteri. Hollande anunţând de acum o decizie strategică de asemenea magnitudine, candidaţii la fotoliul prezidenţial vor trebui să asume propria lor agendă externă şi să spină ce vor face pe chestiunile ultra-sensibile care vor fi şi zone de ris europene pentru 2017.
 
Şi nu va fi deloc uşor deoarece agenda electorală franceză este paralelă cu cea germană, iar motorul franco-german poate, în funcţie de rezultate, să aibă altă pondere în Europa viitorilor ani.
Mai precis, o victorie a dreptei franceze va crea o situaţie propice unor acţiuni şi mai decise de coordonare politică decât acum şi, în consecinţă, posibilitatea de evoluţie mai fermă a construcţiei europene în jurul „nucleului dur”. Asta în cazul în care doamna Merkel va dobândi un nou mandat. Dacă vor câştiga socialiştii în Franţa şi Germania (Sigmar Gabriel sau Martin Scultz), schimbările vor fi de aşteptat, dar nu neapărat la nivelul solidarităţii motorului franco-german, ci la cel care ar presupune trecerea spre politici sociale de protecţie crescută în zona euro.
 
Dar 2017 va însemna şi alte decizii. Prima, deosebit de complicată şi care poate să producă diferende majore, este cea privind modul în care va fi negociat BREXIT-ul. A doua, extrem, extrem de sensibilă, privind atitudinea celor două ţări asupra prelungirii pachetului de sancţiuni împotriva Rusiei. A treia dimensiune este cea referitoare la negocierile de aderare cu Turcia. 
 
Dar, cel mai important dintre toate este faptul că, mare surpriză şi şoc, printr-un gest extraordinar de rapid, Preşedintele Hollande admite public eşecul său politic. Iar asta, pe plan intern, deschide gama de posibilităţi de care aminteam. Pe plan extern, pentru prima oară, pune Franţa în situaţia extrem de delicată de a fi reprezentată la viitoarele negocieri internaţionale de un preşedinte cu o posibilă problemă de credibilitate (vom vedea foarte rapid cât va fi ea de importantă).
 
Vom vedea ce va însemna asta, pe termen scurt şi mediu, în relaţia trans-atlantică (poate vă amintiţi de tensiunile dure între candidatul Donald Trump şi Preşedintele Hollande care-i transmitea că va fi nevoie cam de 2 ani pentru ca cel care-i acum Preşedintele ales al SUA să înveţe ce-i cu Europa). 
 
Vom vedea care va fi efectul imediat al acestui eşec al lui Hollande şi al stângii franceze dacă el se va suprapune peste un eveniment anticipat duminică, în Italia, anume un vot de respingere în cadrul referendumului constituţional, antrenând demisia guvernului de stânga al premierului Matteo Renzi.
Mulţi dintre colegii de la Bruxelles îmi spuneau că încep să urmărească deja cum reacţionează bursele asiatice şi, evident, cum se vor comporta cele europene şi în primul rând cele franceze.Dar să vedem dacă, da sau nu, în caz că efectul francez şi italian chiar se vor combina, dacă asta va declanşa un fenomen de friabilitate crescută pe burse şi pe pieţele financiare. 
 
Se intră într-o perioadă de enorme schimbări şi, ca la noi cu zăpada, pare-se că multe administraţii par să fie luate complet prin surpriză, pregătindu-se numai scenarii alternative pentru evenimentele din Italia. Iată că situaţia devine şi mai complexă, cu întrebări deschise şi soluţii care vor trebui găsite sub presiunea evenimentelor.
 
Adieu, Monsieur François Hollande, domnul Preşedinte al Franţei care nu ştiu dacă are multe argumente să rămână în marea istorie a ţării sale şi a Europei. În afara acestui gest fără precedent. 
Iar în cazul marilor puteri, „fără precedent” nu este categoria de raţionament cu urmările cele mai comode, predictibile şi liniştitoare.