Boicot în Franţa: părinţii elevilor protestează faţă de „teoria genurilor”

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Aproape 100 de şcoli din totalul celor 48.000 din ţară au anunţat că au existat cazuri de absenteism  din cauza protestului părinţilor. FOTO Ebru TV
Aproape 100 de şcoli din totalul celor 48.000 din ţară au anunţat că au existat cazuri de absenteism  din cauza protestului părinţilor. FOTO Ebru TV

Mai multe şcoli din Franţa au fost lovite de un val de absenteism, după ce părinţii şi-au oprit copiii de a mai lua parte la cursuri în semn de protest faţă de presupusele lecţii de educaţie sexuală care îi învaţă pe copii că „nu sunt născuţi băieţi sau fete, ci pot să-şi aleagă singuri genul”. Ministrul francez al Educaţiei a avertizat că va aplica măsuri părinţilor care participă la boicot, ceea ce a declanşat o nouă dezbatere naţională.

Mii de părinţi din Franţa au primit săptămâna trecută câte un mesaj pe telefoanele mobile prin care expeditorul le crea să nu-şi trimită copii la şcoală în ziua de luni, relatează agenţia AFP.

Iniţiativa s-a vrut a fi un protest faţă de o presupusă practică nouă în şcolile franceze, potrivit căreia elevii sunt învăţaţi că nu se nasc băieţi sau fete, ci îşi pot alege genul.

Mai mult, părinţilor le-a fost cerut să continue protestul faţă de „teoria genurilor” prin a-i opri pe copiii lor să mai meargă la şcoală o zi pe lună.  Iniţiatorii mişcării le-au recomandat mamelor şi taţilor francezi să nu anunţe în prealabil profesorii atunci când copiii lor vor lipsi.

Mesajul îi avertiza pe părinţi că aceste lecţii de educaţie sexuală vor fi prezente şi în programa grădiniţelor şi că vor fi însoţite de „exemple practice” încă de la începutul următorului an şcolar, în septembrie.

Impactul mesajelor a fost limitat, fără a fi nesemnificativ. Aproape 100 de şcoli din totalul celor 48.000 din ţară au anunţat că au existat cazuri de absenteism  din cauza protestului părinţilor, potrivit cifrelor prezentate de Ministerul Educaţiei.

Vincent Peillon, ministrul Educaţiei, a ordonat directorilor şcolilor din toată ţara să-i convingă pe părinţi să-şi trimită copiii la cursuri, risipind zvonurile potrivit cărora programa şcolară include „teoria genurilor”, reamintindu-le adulţilor că „şcoala este obligatorie”.

„Sistemul naţional de şcolarizare nu include teoria genurilor. Îi învaţă pe copii egalitatea din toate punctele de vedere şi, în mod special, între bărbaţi şi femei”, a declarat Peillon.

Europa



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite