Bizarul jurământ de credinţă a lui Lagarde faţă de Sarkozy: „Foloseşte-mă!”

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Christine Lagarde, directorul general al FMI
Christine Lagarde, directorul general al FMI

Presa franceză a pus mâna pe o scrisoare în care şefa FMI, Christine Lagarde, îi jură credinţă fostului preşedinte Nicolas Sarkozy. Mesajul lui Lagarde a năucit poporul francez, făcându-l să creadă tot mai mult în acuzaţiile de fraudă care îi vizează pe cei doi, notează France 24.

„Sunt la dispoziţia ta să te servesc oricând şi te poţi folosi de mine oricât vei avea nevoie. Dacă ţi-am greşit, te rog să mă ierţi,” scrie Christine Lagarde într-o scrisoare către fostul preşedinte al Franţei, Nicolas Sarkozy, bţinută de procurori în dosarul de corupţie ce-l vizează pe omul de afaceri Bernard Tapie.

Documentul scris de mână, nedatat şi semnat doar Christine L. a fost ridicat din casa din Paris a şefei FMI în luna martie, în timpul unei percheziţii întreprinse de anchetatori.

În perioada mandatului lui Nicolas Sarkozy, Christine Lagarde a fost ministru de Finanţe. În dosarul Tapie, este suspectată de fapte de corupţie prin facilitarea unor despăgubiri în favoarea unui cunoscut om de afaceri francez şi sponsor al campaniei electorale a lui Sarkozy.

Luni, cotidianul francez „Le Monde” a reprodus în ediţia electronică mesajul transmis de Lagarde lui Sarkozy:

Dragă Nicolas, foarte scurt şi respectuos,

1) Sunt de partea ta, să-ţi fiu de folos şi să lupt pentru planurile tale pentru Franţa.

2) Mi-am dat toată silinţa şi se poate să fie dat greş uneori. Îţi cer iertare.

3) N-am nicio ambiţie politică şi n-am nicio dorinţă să devin o ambiţioasă servilă, la fel ca mulţi oameni din jurul tău a căror loialitate e de scurtă durată

4) Foloseşte-mă cât timp ai nevoie şi cât timp servesc planurilor tale

5) Dacă decizi să mă foloseşti, am nevoie de tine ca ghid şi susţinător.

Cu admiraţie,

Christine L.

Europa



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite