Domnia-sa a declarat că „era rău în timpul regimului comunist ateu. Mai rău în timpul acestui regim, Uniunea Europeană”. Foarte interesantă poziţie, evident asumată de Patriarhul Bisericii ortodoxe române autocefale care nu a reacţionat în niciun fel la discursul ierarhului său şi care introduce, asemeni acuzaţiilor înaltului ierarh rus, o confuzie semnificativă, cea între actualul regim politic al României democratice şi un presupus dar inexistent „regim al Uniunii Europene”.

Este acuzaţia clasică a euro-negaţioniştilor care spun că UE în sine ar reprezenta nu o uniune politică şi economică de state independente şi suverane, ci ceva cu mult mai mult, adică un regim politic bine determinat şi impus ţărilor membre. Este posibil ca, preocupat cu cele sfinte, IPS Pimen să nu fi băgat de seamă la ce spune şi care sunt implicaţiile politice ale ziselor sale?

Greu de presupus deoarece, după ce acuză „pericolele aduse de politica Uniunii Europene”, vorbeşte şi despre copiii care sunt ameninţaţi şi cărora li se distrug sentimentele morale, „mintea se distruge prin aparatele la care privesc şi citesc…toate-fapte care sunt crime”. În plus, o poziţie la fel de violentă şi dură în problema homosexualităţii.

Interesantă pledoarie, numai că, iarăşi, să vedem dacă şi realistă sau/şi chiar foarte sinceră. Aparatele la care privesc şi citesc copiii de azi sunt calculatoarele, elementele de legătură cu societatea informaţională din care facem parte cu toţii şi de care suntem legaţi acum în fiecare secundă a existenţei noastre. Mă îndoiesc profund că ÎPS Pimen a dat dispoziţie, fiind consecvent credinţei sale, ca în sediul arhiepiscopiei pe care o păstoreşte să fie desfiinţate calculatoarele şi înlocuite cu abacurile, apoi afurisiţi toţi cei care le-ar folosi le serviciu sau acasă…Sau, dacă vorbeşte serios,chiar  va începe să predice turmei credincioşilor interzicerea aparatelor respective, cu îndepărarea lor din fiecare casă, odată cu telefoanele mobile pe care iarăşi se pot descărca lucruri la care ăia mici să se uite şi astfel să li se corupă mintea?

Evident nu. Atunci de ce pledoaria? De ce ridicarea aproape simultană la luptă a multora dintre ierarhii bisericilor răsăritene exact în această perioadă? Răspunsul, sau cel puţin unul dintre ele, îl puteţi găsi în textul adoptat de Consiliul pentru afaceri externe al UE (24 iunie 2013 la Luxemburg) , EU Guidelines on the promotion and protection of freedom of religion or belief (aveţi aici textul integral).

Un text care reflectă noua poziţie adoptată de Serviciul de Acţiune Externă al UE şi care, foarte vizibil, se îndepărtează de ceea ce se considera a fi tradiţia conservatoare în care era abordată în trecut această problematică. Veţi vedea că, pentru prima dată, textul european afirmă că drepturile ateilor, agnosticilor sau celor care nu practică religia sunt protejate în UE, odată cu dreptul fundamental de a schimba sau abandona o credinţă sau propriile convingeri religioase.

Foarte important, la fel de nou în prin includerea în acelaşi pachet al drepturilor şi obligaţiilor, este declaraţia fermă a UE de a se opune limitării oricăror alte drepturi fundamentale în numele libertăţii religioase, violenţei la adresa femeilor, copiilor, minorităţilor religioase şi sexuale. În plus, dreptul la obiecţia de conştiinţă rămâne limitată la problema serviciului militar şi nu a fost extinsă la serviciile de sănătate în special în ce priveşte avortul şi contracepţia.

În ceea ce priveşte libertatea de expresie, UE afirmă foarte clar dreptul de a critica sau ridiculiza o religie sau o credinţă, dar promovând respectul şi toleranţa între persoane cu convingeri religioase diferite.  Interesant de văzut şi faptul că, chiar dacă UE apără în mod egal drepturile credincioşilor şi ale ateilor, nu protejează sau favorizează vreo credinţă sau religie în mod special, îndepărtându-se deci de sugestia existentă în Proiectul (eşuat) de Tratat Constituţional de acum câţiva ani, acolo unde Europa se definea explicit prin “rădăcinile sale iudeo-creştine”. De asemenea, textul european recomandă depenalizarea delictului de blasfemie prezent încă în legislaţia unor ţări membre UE.

Veţi vedea cum, în perioada imediat următoare, exact acest text va devein obiectul unei largi dezbarei publice în Occident şi, posibil, chiar şi în România, dincolo de patimile care otrăvesc acum viaţa politică şi socială…Poate se poate.