Biserica Ortodoxă Bulgară cere interzicerea avortului, introducerea religiei ca materie obligatorie în şcoli şi se opune educaţiei sexuale

Biserica Ortodoxă Bulgară cere interzicerea avortului, introducerea religiei ca materie obligatorie în şcoli şi se opune educaţiei sexuale

FOTO Pexels

Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Bulgare a cerut o rescriere completă a Strategiei Naţionale pentru Copil 2019-2030 a guvernului, solicitând interzicerea avorturilor, introducerea religiei ca materie obligatorie în şcoli, lipsa educaţiei sexuale şi opunându-se interzicerii totale a pedepselor fizice în şcoli, informează Sofia Globe.

Ştiri pe aceeaşi temă

Strategia, care urmează versiunii 2008-2018, a fost postată pentru dezbatere publică pe website-ul stratefy.bg al guvernului, pe 8 februarie. Biserica şi-a publicat observaţiile pe site-ul Patriarhiei şi ele au fost anexate website-ului strategy.bg.

Biserica a spus că interzicerea avorturilor va face posibil ca „societatea noastră şi în special copiii bulgari să primească o nouă şansă pentru o existenţă completă şi progres binecuvântat şi societatea noastră-o oportunitate de a depăşi criza demografică.”

Instituţia a precizat că avortul ar trebui permis doar dacă mama este atât de bolnavă încât să fie imposibilă naşterea sau dacă „fătul nu se poate naşte viu”.

Biserica Ortodoxă Bulgară mai vrea ca religia să devină materie obligatorie în şcoli.

„Educaţia religioasă în grădiniţe şi şcoli invaţă nu numai minţile, ci şi inimile celor mai mici membri ai societăţii noastre, ceea ce înseamnă că activităţile religioase (în special creştinismul ortodox) le dezvăluie copiilor secretul sfânt că omul este creat după chipul lui Dumnezeu şi că a educa nu înseamnă nu numai a dezvolta intelectul, ci şi a fi perfecţionat întru credinţă, speranţă, iubire, generozitate şi dumnezeire. Acesta este şi ar trebui să fie cel mai înalt scop al oricărei educaţii, al oricărei forme de educaţie, acela că omul trebuie să fie asemeni imaginii creatorului său,” a declarat Biserica.

Aceasta a mai spus că o educaţie de calitate pentru toţi copiii nu ar fi completă fără ca religia să fie materie obligatorie, cu opţiunea de „a alege între mai multe ramuri, în funcţie de viziunea şi religia familiei copilului.”

Insituţia s-a opus ideii de a face educaţie sexuală în şcoli, insistând că „generaţiile mai tinere sunt educate în legătură cu valoarea iubirii adevărate şi nu cu sexualitatea care este scoasă din contextul iubirii.”

Biserica a subliniat că tinerii trebuie să fie învăţaţi că cel mai bun contraceptiv este abstinenţa.

Ca răspuns la conceptul „toate drepturile pentru toţi copiii”, Biserica a insistat ca şi drepturile părinţilor să fie protejate şi ca autoritatea părinţilor să nu fie diminuată prin „limitări artificiale şi extreme privind metodele educaţionale care pot fi folosite în creşterea copiilor.”

Biserica Ortodoxă Bulgară a făcut apel şi la respectarea atitudinilor şi nevoilor societăţii bulgare şi eliminarea practicilor împrumutate şi a politicilor care nu sunt aplicabile.

„Drepturile copiilor, drepturile părinţilor şi protecţia familiei tradiţionale au influenţă directă asupra securităţii naţionale, prosperităţii statului şi mântuirii eterne,” se mai menţionează în observaţiile Bisericii.

În cel mai recent recensământ, din 2011, aproape 60 la sută dintre bulgari s-au declarat creştin-ortodocşi, aceasta fiind cea mai răspândită confesiune din Bulgaria.

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:

citeste totul despre: