Biserica Anglicană respinge episcopii de sex feminin

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Există femei episcop în Australia, Noua Zeelandă, Canada şi SUA                     FOTO Reuters
Există femei episcop în Australia, Noua Zeelandă, Canada şi SUA                     FOTO Reuters

Sinodul Bisericii Anglicane s-a pronunţat marţi împotriva hirotonirii femeilor episcop, cu prilejul unui vot extrem de strâns care provoacă tensiuni între anglicanii tradiţionalişti şi cei liberali, relatează Reuters.

După ore întregi dedicate dezbaterilor, Sinodului General (n.r.:elementul legislativ al Bisericii alcătuit din camere separate pentru episcopi, cleric şi laici) i-a lipsit puţin ca să întrunească majoritatea necesară (n.r.: două treimi) pentru ca măsura să fie adoptată.

“A trecut în camerele episcopilor şi ale clericilor, dar a pierdut în camera laicilor. Moţiunea a fost pierdută… nu mergem mai departe”, a declarat arhiepiscopul de York, John Sentamu.

Unele dintre femeile care au fost deja hirotonite întru preoţie au plâns după ce Sentamu a anunţat rezultatele votului, scrie Reuters.

“Multe dintre femei se simt îngrozitor de triste şi, mai mult decât triste, ruşinate şi furioase”, a declarat Christina Rees, un membru al Sinodului. “Va veni şi rândul femeilor, dar este o întârziere de care nu aveam nevoie”, a declarat ea pentru Reuters.

Există deja femei episcop în Australia, Noua Zeelandă, Canada şi Statele Unite, iar Biserica Anglicană a luptat să stingă disputa dintre reformişti şi tradiţionalişti cu privire la acest subiect.

Biserica a fost deja de acord să permită existenţa episcopilor de sex feminin, cel puţin la nivel teoretic, iar votul de marţi ar fi trebuit să fie unul care să ajute femeile să aibă acces la rangul de episcop.

La momentul actual, femeile preot reprezintă o treime din clericii Bisericii Anglicane.

Peste 100 de membri au luat cuvântul în timpul celor şase ore de discuţii de la sediul central al Bisericii, aflat în Londra, expunându-şi părerile. Disputa s-a concentrat în jurul ideii potrivit căreia ar trebui numiţi episcopi bărbaţi care să ajute femeile episcop să se impună în parohiile care le-ar putea respinge la început.

Conservatorii evanghelici au susţinut faptul că un cleric alcătuit exclusiv din bărbaţi este voinţa Domnului şi au afirmat că măsura adusă în discuţie ar fi o abatere de la tradiţia instituită de apostoli.

Dezbaterea continuă, iar această măsură mai are de aşteptat cel puţin cinci ani până să fie din nou supusă votului.

Fiecare dintre cele 44 de biserici care alcătuiesc  comunitatea Bisericii Anglicane poate decide dacă va permite existenţa episcopilor de sex feminine. Mulţi anglicani din ţările în curs de dezvoltare se opun cu tărie hirotonirii femeilor întru preoţie, cu atât mai mult femeilor episcop, iar multe biserici naţionale au format un grup paralel pentru a coordona reformele împotriva schimbărilor pe care le observă în bisericile anglicane din Vest. 

Europa



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite