Bilanţul deceselor cutremurului din Marea Egee a ajuns la 115

Bilanţul deceselor cutremurului din Marea Egee a ajuns la 115

Cutremur in Izmir Turcia 30 octombrie 2020 FOTO EPA-EFE

Bilanţul morţilor cutremurului produs vineri în Marea Egee a ajuns la 115, au anunţat miercuri autorităţile însărcinate cu gestionarea dezastrelor, potrivit Reuters, preluată de Agerpres.

Ştiri pe aceeaşi temă

Două dintre victimele cutremurului erau adolescenţi, morţi în insula greacă Samos, potrivit autorităţilor. Marţi, la 90 de ore de la producerea cutremurului, echipele de salvare de la Izmir au scos din moloz o tânără în viaţă şi operaţiunile de căutare sunt acum concentrate asupra a două clădiri.
 
Acesta a fost cel mai letal cutremur care a lovit Turcia în aproape un deceniu. Seismul s-a soldat cu rănirea a 1.035 de persoane la Izmir, iar 137 sunt încă în spital, a declarat Autoritatea de gestionare a dezastrelor şi urgenţelor (AFAD) din Turcia.
 
Peste 4.600 de corturi şi 17.000 de paturi sunt utilizate ca adăposturi temporare în Turcia, a adăugat agenţia.
 
Peste 500 de persoane au fost ucise într-un seism în 2011 în oraşul Van (est), în timp ce un cutremur produs în ianuarie în acest an a făcut 41 de morţi în provincia Elazig (est).
 

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre:
Modifică Setările