Berlusconi este ridiculizat într-un cântec britanic

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Potrivit unui articol publicat pe pagina electronică a ziarului ¨La Repubblica¨, cântăreţul britanic David McAlmont a scris o piesă despre deziluzia Veronică i Lario, soţia lui Silvio Berlusconi.

Melodia a făcut vâlvă în presa din peninsulă datorită faptului că versurile îl ridiculizează pe premierul italian şi vorbesc despre puterea, influenţa şi scandalurile sexuale ale acestuia.

¨M-am săturat. E puternic dar plictisitor şi bătrân. Părul nu este al lui şi din cauza operaţiilor estetice la ochi nu mai vede cât de vulgar a devenit¨ cântă britanicul McAlmont. David s-a transpus în persoana Veronicăi Lario, aflată în curs de divorţ cu Silvio Berlusconi, şi pe o voce cu tonalitate înaltă a descris ce îşi închipuie el că gândeşte italianca despre premierul italian.

Cântăreţul englez a aşezat versurile pe muzica lui Michael Nyman, cu melodia intitulată ¨In Rai Don Giovanni¨. ¨Am înţeles că trebuie să fie dificil să fi căsătorită cu o personalitate ca Berlusconi şi am scris din punctul de vedere al Veronicăi¨ a declarat David, potrivit sursei citate.

Ascultă aici PIESA ÎN CARE SE RÂDE DE BERLUSCONI

Europa



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite