Berlinul, despre „interceptarea” lui Lukaşenko în cazul Navalnîi: Este „fictivă”

Berlinul, despre „interceptarea” lui Lukaşenko în cazul Navalnîi: Este „fictivă”

Cancelarul german Angela Merkel şi purtătorul său de cuvânt Steffen Seibert FOTO EPA-EFE

Înregistrarea audio prezentată de regimul Lukaşenko ca fiind „interceptarea” unei discuţii telefonice între Berlin şi Varşovia pe tema otrăvirii lui Aleksei Navalnîi este „fictivă”, a declarat purtătorul de cuvânt al Guvernului german, Steffen Seibert.

Ştiri pe aceeaşi temă

Un post de televiziune de la Minsk a difuzat la sfârşitul săptămânii trecute o înregistrare audio prezentată drept o discuţie între un oficial german şi un oficial polonez privind fabricarea dosarului Navalnîi în scopul de a-l descuraja pe Putin să intervină în Belarus.

Vocile celor doi bărbaţi sunt foarte greu de distins. În schimb, textul conversaţiei este construit în aşa fel încât să convină atât preşedintelui Belarus Aleksandr Lukaşenko, cât şi omologului său rus Vladimir Putin pe diferite teme: protestele din propriile ţări, anti-occidentalismul şi chiar viitoarele alegeri regionale din Rusia.

„Se pare că totul este pregătit conform planului. Dosarul Navalnîi este pregătit. Va fi transferat administraţiei cancelarului. Aşteptăm declaraţia sa”, ar spune un bărbat prezentat drept Nick.

Întrebat de interlocutorul său dacă există dovada otrăvirii, acesta ar răspunde: „Ascultă, Mike, nu are importanţă. Războiul este în curs… Şi în timpul războiului toate metodele sunt bune”.

După ce pune la îndoială ancheta germană, conversaţia alunecă spre provocările lui Putin, care ar fi expuse de polonez: „Trebuie să-l descurajăm pe Putin să-şi bage nasul în treburile din Belarus. Calea cea mai eficientă este de a-l scufunda în problemele Rusiei, unde nu e bine deloc! În plus, au alegeri în curând, votul regional”.

Întrebat în legătură cu această înregistrare, purtătorul de cuvânt al lui Merkel a calificat-o drept „fictivă”.

„Am spus încă de săptămâna trecută că aceste declaraţii nu sunt adevărate. Decriptarea acestei conversaţii fictive nu ne-a schimbat părerea”, a spus Steffen Seibert.

Această înregistrare a fost publicată după anunţul Berlinului cu privire la găsirea unor urme de Noviciok în corpul lui Navalnîi.

Aleksei Navalnîi, în vârstă de 44 de ani, s-a simţit rău la 20 august în timp ce se întorcea cu un avion de la Tomsk la Moscova. Opozantul rus a fost internat de urgenţă la Omsk, apoi transportat la Berlin.

Kremlinul respinge ipoteza otrăvirii cu Noviciok şi refuză să permită deschiderea unei anchete în acest caz.

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre:
Modifică Setările