Beneficiile şi riscurile integrării

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Europenii, printre ei şi românii, cred că bunele şi relele integrării vin de la Strasbourg şi Bruxelles

În cuvântul său, parlamentarul Adrian Severin, a exprimat opinia că o privire critică asupra UE este justificată din perspectiva viitoarei aderări a României în această organizaţie, în cadrul căreia va trebui să se manifeste ca factor activ şi influent. În prezent, a spus Severin, UE nu a reuşit să-şi definească identitatea, să aibă o viziune asupra propriului viitor, care să-l facă pe omul de rând să vibreze la ideea europeană. Organizaţia nu dispune încă de o politică coerentă în materie de creştere, îndeosebi în plan economic, şi de integrare socială, de lichidare a disparităţilor sociale. UE întâmpină, de asemenea, dificultăţi în definirea unui sistem coerent de valori europene care să fie acceptate şi respectate de statele membre, ceea ce împiedică în mare măsură asigurarea unui echilibru instituţional. În egală măsură, absenţa unei identităţi în plan geopolitic se reflectă asupra politicii de vecinătate şi extindere a UE, creând confuzii în definirea politicii statelor de frontieră ale organizaţiei, inclusiv a României, care trebuie să distingă diferenţa dintre poziţia de "stat-tampon" şi "stat-avanpost". Organizaţia nu dispune, de asemenea, de mecanisme capabile să producă o imagine clară asupra procesului de extindere. Politica acesteia ar trebui, în viziunea lui Severin, să nu se limiteze doar la formularea unor criterii de aderare, considerate definitorii, fără a dispune de o strategie care să indice viitorilor membri nu numai că sunt sau nu dorite, în funcţie de îndeplinirea criteriilor de aderare, dar şi ce se aşteaptă de la ele, ce nişă ar urma să ocupe în cadrul organizaţiei. Din păcate, problema integrării noilor membri şi a statelor candidate a fost lăsată numai pe seama funcţionarilor, scăpând atenţiei politicienilor de anvergură. Absenţa unei asemenea strategii întreţine o anumită confuzie la nivelul omului obişnuit, mergând de la teamă, până la speranţe nejustificate legate de asigurarea unui transfer de bunăstare, acordarea de sprijin, fără înţelegerea nevoii de participare activă la efortul de construcţie comună.

Informarea românilor, deficitară
Discuţiile au scos în evidenţă necesitatea îmbunătăţirii comunicării, a mobilizării eforturilor de conştientizare la toate palierele societăţii româneşti, a necesităţii de informare precisă a populaţiei asupra proiectelor comune în care va fi angajată, asupra beneficiilor integrării, dar şi a exigenţelor cărora va trebui să le facă faţă. S-a atras atenţia asupra necesităţii unei bune pregătiri în vederea aderării, inclusiv o schimbare radicală în planul mentalităţilor populaţiei. Odată îndeplinite aceste condiţii, România va fi îndreptăţită să exprime o voce distinctă în UE, semnalând, în beneficiul organizaţiei, ameninţările care o pândesc şi care riscă să-i blocheze activitatea. România va fi chemată să contribuie şi la reforma din cadrul UE, fără de care organizaţia este în pericol de a sucomba. Nu este exagerat să se afirme că UE a ajuns la limitele ei istorice şi poate fi revitalizată doar prin mobilizarea şi responsabilizarea tuturor statelor membre.

Europa



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite