Belarusul arestează 32 de mercenari ruşi înainte de alegeri

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Belarusul a anunţat miercuri arestarea a 32 de „combatanţi” ruşi din cadrul grupului paramilitar Wagner, aflat în solda Kremlinului, acuzându-i că au venit să „destabilizeze” ţara în contextul apropierii alegerilor prezidenţiale, prevăzute să aibă loc la 9 august, relatează AFP.

Arestările au fost anunţate de postul belarus de televiziune şi agenţia oficială de presă Belta. 

Autorităţile de la Minsk au aflat despre „sosirea pe teritoriul (belarus, n. red.) a 200 de combatanţi pentru a destabiliza situaţia în perioada campaniei electorale”, transmit cele două instituţii de presă.

Acest anunţ intervine pe fondul unor tensiuni între Rusia şi Belarus.

Rusia este suspectată de mai mult timp că încearcă să absoarbă Belarusul, o ipoteză respinsă de Moscova.

Aflat de 26 de ani la putere în Belarus, Aleksandr Lukaşenko şi-a înmulţit recent criticile la adresa Moscovei. Presa aservită Kremlinului l-a luat la rândul ei la ţintă, ironizându-l sau criticându-i deciziile.

În vârstă de 65 de ani, Lukaşenko şi-a pregătit deja terenul pentru obţinerea celui de-al şaselea mandat prezidenţial. El şi-a scos din cursă adversarii arestându-i, inclusiv de Viktor Babariko, promovat intens de presa de la Moscova.

Babariko este fost şef al Belgazprombank, o filială a gigantului rus de gaze Gazprom. Lukaşenko îl acuză că este candidatul Moscovei, o acuzaţie respinsă, evident, de partea rusă.

Europa



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite