BBC: În anii '80, Marea Britanie a vândut Siriei substanţe chimice şi componente care „probabil“ au fost folosite în producerea gazului sarin

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Marea Britanie a vândut Siriei, la jumătatea anilor '80, substanţe chimice şi componente care au fost folosite la producerea gazului sarin, potrivit unui document de la Foreign Office, informează BBC News.

Oficialii din ramura executivă de la Londra urmează să confirme în zilele următoare că firme britanice au furnizat materiale şi că, potrivit Siriei, acestea au jucat un rol în cadrul programului sirian de înarmare chimică. Autorităţile britanice urmează să spună că la data respectivă nu existau reglementări adecvate, dar că în prezent există reguli şi mecanisme de control mai dure.

„Potrivit informaţiilor de care dispunem, apreciem că este probabil ca aceste exporturi chimice efectuate de către companii britanice să fi fost utilizate ulterior de către Siria în cadrul programelor sale destinate producerii de agenţi neurotoxici, şi anume a gazului sarin”, a afirmat astăzi ministrul de Externe britanic, William Hague, personalitate care a fost mult mai rezervată în declaraţii.

Într-o ofensivă, în august, la periferia Damascului, soldată cu aproximativ 1.400 de morţi, regimul Bashar al-Assad a fost acuzat că a recurs la arme chimice, şi anume la gaz sarin. Într-un întocmit de inspectori ONU în domeniul armelor chimice, se arată că există „dovezi clare şi convingătoare” cu privire la faptul că rachete de tip sol-sol cu încărcături de sarin au fost lansate asupra unor suburbii din estul şi vestul capitalei siriene Damasc, în august, şi s-au soldat cu sute de morţi.

Oficiali americani, britanici, francezi şi israelieni au declarat ulterior incidentelor din august că există dovezi potrivit cărora forţele loiale regimului sirian au folosit sarin împotriva rebelilor, dar şi unor civili, în mai multe rânduri, în trecut. Atacuri de acest tip au fost denunţate ca încălcarea unei „linii roşii”, determinându-i pe preşedintele american Barack Obama şi premierul britanic David Cameron să analizeze o acţiune militară cu scopul de a pune capăt conflictului.

Potrivit declaraţiei Siriei la Organizaţia Internaţională pentru Interzicerea Armelor Chimice, Marea Britanie a fost unicul furnizor de dimetil-fosfat, trimetil-fosfat şi hexamină - pe care Siria le-a utilizat în producerea sarinului. Firme britanice au vândut Damascului sute de tone metrice din aceste substanţe chimice pe bază de fosfat, precizează emisiunea Newsnight.

Afirmaţiile Siriei au fost verificate, între timp, în cadrul unui audit asupra vânzărilor de substanţe chimice de către companii britanice. Acestea au vândut Siriei, în 2003, şi ventilatoare electrice, despre care se credea că vor fi utilizate exclusiv în scopuri comerciale, dar care au fost folosite în producerea sarinului.

Foreign Office a precizat în documentul menţionat că britanicii nu sunt singurii vinovaţi de vânzarea unor materiale către sirieni, care au ajuns să fie utilizate în programul de înarmare chimică. Astfel, numai puţin de „16 ţări se află pe lista de furnizori ai programului sirian. Dintre aceştia, şapte, inclusiv Marea Britanie, au furnizat atât substanţe chimice, cât şi părţi de echipament”.

Europa



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite