Bătălie sângeroasă pentru controlul oraşelor-cheie din estul Ucrainei VIDEO

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Soldaţii ucraineni fac cu greu faţă ofensivei ruse
Soldaţii ucraineni fac cu greu faţă ofensivei ruse

Forţele ruseşti au bombardat zeci de oraşe în Donbas şi sunt pe cale să încercuiască două oraşe importante din regiune, unde mii de civili riscă să fie prinşi în capcană fără nicio cale de ieşire.

Rusia a continuat să concentreze forţe şi echipamente în ofensiva sa din estul Ucrainei, unde încearcă să prindă în încercuire trupele ucrainene, în timp ce Kievul a avertizat că ţara se află într-o luptă existenţială ce i-ar putea determina soarta. Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski a declarat că situaţia din Donbas este „extrem de dificilă”, în timp ce Rusia îşi intensifică asaltul.

Forţele ruseşti înaintau din trei direcţii pentru a încercui cel mai estic sector al Donbasului controlat de armata ucraineană, concentrându-şi ofensiva asupra oraşelor gemene Severodoneţk şi Lisiceansk, situate pe cele două maluri ale râului Siverskii Doneţ.

Luptele au ajuns la periferia oraşului Severodoneţk, a declarat Serhii Gaidai, guvernatorul regiunii Luhansk.

. „Trupele ruseşti au avansat suficient de mult încât să poată trage deja cu mortiere” asupra oraşului, a declarat guvernatorul regiunii Luhansk, Serhii Gaidai, pe 25 mai, pe reţelele de socializare.

Căderea celor două oraşe ar pune întreaga provincie Lugansk sub control rusesc, unul din obiectivele Kremlinului în războiul său. Separatişti susţinuţi de Moscova, citaţi de agenţia rusă de ştiri TASS, au afirmat pe 26 mai că deţin aproximativ 8.000 de prizonieri de război ucraineni, dar afirmaţia nu a putut fi confirmată în mod independent.

Purtătorul de cuvânt al ministerului ucrainean al apărării, Oleksandr Motuzeanik, a declarat că luptele care se duc în estul Ucrainei ar putea determina viitorul acesteia. Motuzeanik a mai spus, în cadrul unui briefing, că invazia Rusiei din Ucraina se află în faza cea mai activă de la începutul ei pe 24 februarie.

Separatiştii pro-ruşi din Doneţk refuză să meargă să lupte în Lugansk

Militari ai republicii separatiste Doneţk din estul Ucrainei au înregistrat un mesaj video în care afirmă că refuză să meargă să lupte în Luhansk, cealaltă regiune separatistă pro-rusă din Donbas, spunând că nu vor să fie „carne de tun”.

„Dragi locuitori ai Republicii Populare Doneţk. Suntem militarii Regimentului 107 de infanterie, batalionul 4, companiile 3, 2 şi 4 - 204 oameni. Noi refuzăm să mergem într-un măcel în RPL (Republica Populară Lugansk) - o republică complet diferită!”, îşi încep aceştia mesajul.

Aceştia mai spun că au fost victimele mai multor „activităţi ilegale”, enumerând că au fost mobilizaţi în mod ilegal, nu au avut parte de o examinare medicală în timpul procesului de mobilizare, au fost înşelaţi în mod repetat şi că s-a încercat transferarea lor în secret pe teritoriul RPL.

Militarii spun că în Lugansk „nu durează mult până să mori” şi amintesc că ei au luptat timp de 3 luni pentru eliberarea oraşului-port Mariupol.

„Mariupol este eliberat dar noi nu vrem să fim carne de tun”, subliniază aceştia, vorbind apoi despre modul în care s-a încercat înşelarea lor pentru a merge să lupte în Lugansk.

Ei spun la sfârşitul înregistrării că alături de ei se află soţiile şi mamele lor şi că speră ca şi locuitorii din Doneţk să fie alături de ei.

Ucraina a pierdut faza actuală a războiului din punct de vedere al ritmului. Rusia a acumulat rezerve mai devreme decât se estima şi a reuşit să îngreuneze situaţia pe frontul din Donbas, a declarat consilierul prezidenţial Aleksei Arestovici.

Suntem în urmă, ceea ce face situaţia de pe front extrem de dificilă. Prin urmare, este posibil ca armata rusă să se întoarcă în nordul ţării noastre şi să crească presiunea de-a lungul liniei Herson-Zaporojie”, a spus Arestovici, citat de Zerkalo Nedeli.

El remarcă totodată că societatea ucraineană este obosită de război şi începe să se divizeze.

„Oamenii încep să se divizeze. Este necesar să dăm nişte explicaţii. Această etapă este inevitabilă. Va dura o lună, poate o lună şi jumătate. Se va încheia când ajutorul occidental va ajunge prin legea de împrumut şi închiriere şi alte căi în acele cantităţi în care putem stabiliza situaţia”, a subliniat Arestovici.

Anterior, preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski a avertizat că situaţia este dificilă în Donbas şi urmează săptămâni grele, dar ţara sa nu are altă soluţie decât să continue lupta. Preşedintele Volodimir Zelenski a respins sugestiile ca Ucraina să facă concesii teritoriale Rusiei pentru a pune capăt războiului, comparând această idee cu împăcarea Vestului cu Germania nazistă în 1938.

Lupte intense în regiunea Harkov

Armata ucraineană duce lupte intense cu ocupanţii ruşi în regiunea Harkov, cea mai tensionată situaţie fiind înregistrată pe axa Izium - transmite, joi, agenţia RBC.

"Ruşii încearcă să-şi îmbunătăţească situaţia tactică în zona oraşului Izium şi să reia atacul asupra Sloviansk" - a precizat guvernatorul regiunii Harkov, Oleh Sinehubov, adăugând că Forţele Armate ale Ucrainei îşi menţin poziţiile şi împiedică inamicul să îşi implementeze planurile. Potrivit lui Sinehubov, Rusia bombardează în mod constant Harkivul şi regiunea. "În ultimele 24 de ore, au fost înregistrate bombardamente în cartierul Piatihatki, unde un bărbat de 62 de ani a fost rănit" - a adăugat guvernatorul. Oraşul Balaklia, de asemenea, a fost atacat de trupele ruse.

"Zece persoane, inclusiv un copil de nouă ani, au fost rănite. Două persoane au murit: un bărbat de 64 şi un altul de 82 de ani. Doar o fetiţă de nouă ani a putut fi scoasă din Balaklia şi transportată la Harkov. Starea de sănătate a acesteia este gravă, dar stabilă. Alţi pacienţi au fost internaţi în Spitalul Raional Central Kupiansk" - a detaliat Oleh Sinehubov. Invadatorii ruşi au tras şi asupra satului Ţirkuni, unde mai multe locuinţe au luat foc şi a fost raportată o victimă. O altă victimă a bombardamentelor ruseşti a fost semnalată în raionul Ciuhuiv. "De dimineaţă, ruşii au tras, din nou, asupra comunităţilor Zolociv şi Slatino, iar în comunitatea Derhaci sunt doi răniţi" - a mai declarat şeful regiunii Harkov.

Forţele aeropurtate ruseşti, în centrul celor mai mari eşecuri

În ciuda intensificării actuale, invazia rusă a suferit de la începutul său eşecuri operaţionale grave, a sugerat serviciul britanic de informaţii în buletinul său zilnic din 26 mai, referindu-se în mod specific la utilizarea forţei de elită aeropurtate a Rusiei (VDV). „VDV a fost angajată în misiuni mai potrivite pentru infanteria blindată şi a suferit pierderi grele în timpul campaniei. (...) Performanţa sa mixtă reflectă probabil o gestionare strategică greşită a acestei capacităţi şi eşecul Rusiei de a asigura superioritatea aeriană”, se arată în buletinul emis de ministerul britanic al apărării.

Europa



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite