Îl citam în urmă cu aproape o lună pe Raymond Clarinard, redactorul şf adjunct al Courrier International, un specialist al Europei de Est şi al Ucrainei, care se temea că ruşii nu se vor opri la Crimeea, că vor încerca destabilizarea estului ţării, pentru a realiza cumva un cordon spre Transnistria. Nu ştiu câţi l-au crezut pe cuvânt. Interviul este aici.

Ce se întâmplă astăzi la frontierele estice ale Ucrainei, tot teatrul scurt şi jalnic jucat de Moscova, care, potrivit tacticii pe care o ştim deja - din motive umanitare suntem obligaţi să intervenim, pentru a asigura liniştea şi paza populaţiei rusofone - se pregăteşte, mai întâi diplomatic, să-şi justifice viitorul atac, cel care va urma în nu mai puţin de 48 de ore, este doar praf în ochii Vesticilor. Ai ONU, care a acceptat o reuniune de urgenţă în noaptea aceasta, la cererea Rusiei. Ai Europei, Statelor Unite ale Americii, care se vor pregăti oare de o întoarcere la războiul rece?

Parisul a avertizat, deja; secretarul general al NATO, dl. Rasmussen, a anunţat că veghează la menţinerea păcii (dar presupunem că o va face pe teritoriul statelor care fac parte din organizaţia transatlantică), Uniunea Europeană cere calm...Kievul este din nou singur, într-un război purtat sub drapel european, în numele idealurilor europene, dar în care, mă tem, s-ar putea să aibă, la final, soarta nefericitului preşedinte georgian. Cel care, vă mai amintiţi, a pornit un război încrezător în aliaţii săi, şi a terminat cu ţara sfâşiată, cu Abhazia şi Oseţia de Sud recunoscute de Rusia.

Toţi experţii compară această a doua noapte a groazei, după Crimeea, întocmai, cu o reeditare a episodului din pensinsulă. Văd noaptea aceasta, eu, ca o reeditare a războiului Georgiei. Moscova arată cu degetul spre Kiev, denunţând un atac "împotriva propriului popor", izolând astfel acţiunea de apărare a noului guvern pro-european. Care, trebuie totuşi să o recunoaştem, a acţionat totuşi cu câteva săptămâni prea târziu...

Culisele nu le vom şti poate niciodată: Kievul a aşteptat oare atât de mult pentru a-şi apăra teritoriul la cererea "aliaţilor", sau a ateptat ca Kremlinul să se întindă mai mult decât i se întindea pătura? De regulă, împărţirea lumii se face dintr-o trăsătură de stilou, pe un şerveţel de hârtie (amintea Vlad Epurescu într-un editorial), într-un restaurant din Moscova. În stil Churchill. De data aceasta a fost un pix şi un post-it?

Pentru Vladimir Putin se pare că da. Pentru Napoleon, politica unui stat  este rezumată de geografia sa. Pentru geografia Rusiei, Ucraina este locul unde se agaţă harta în cui. "Fără Ucraina, scrie Robert D. Kaplan, în cartea sa, „La revanche de la géographie", citându-l pe Zbigniew Brzezinski, Rusia nu va fi niciodată decât un imperiu predominant asiatic". Ne mai mirăm atunci? Bătalia pentru Ucraina nu se va termina în această noapte, nici mâine, probabil nu în timpul vieţii lui Putin.

Pentru simplul motiv că el nu va renunţa niciodată la şansa de a controla cumva cele 46 de milioane de persoane care i-ar permite, alipite ruşilor, să contrabalanseze cumva importanţa europenilor. Tot Kaplan crede că geopolitica este doar influenţa geografiei asupra luptelor intestine umane...

Mi-e teamă de dimineaţă. De dezamăgirile pe care le va aduce. Căci orice s-ar întâmpla, aici sau acolo, dinspre UE sau dinspre ONU, dinspre Kiev sau dinspre Moscova, pacea va fi fost deja violată. Aceasta însemnând că UE îşi va fi ratat principala misiune, cea de a nu mai permite niciodată un război. Cine va fi fost de vină? Europa, pentru că nu a făcut imposibilul pentru a aduce Rusia în Uniune, sau UE, pentru a fi permis vocilor naţionale şi naţionaliste să conducă o politică europeană de vecinătate, de apărare, externă, energetică etc. ...care ar fi trebuit să fie comune?