VIDEO FOTO Două săptămâni de protest în Taksim: un bărbat invalid e atacat de forţele de ordine, iar o femeie în vârstă trage cu praştia în opresori

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Aşa cum au promis protestatarii, manifestanţii antiguvernamentale sunt departe de a se termina. Marţi noapte, confruntările violente dintre turcii răsculaţi şi scutierii lui Erdogan au continuat până în punctul în care un bărbat aflat în scaun cu rotile a fost lovit cu un tun de apă şi i s-a aruncat cu gaz lacrimogen.

Imaginile în care un bărbat invalid, înarmat cu mască şi ochelari pentru a se proteja de eventualele atacuri ale poliţiei, este „spălat” şi „gazat” de forţele de ordine au început să circule pe internet. Cruzimea poliţiştilor turci faţă de un om într-o asemenea situaţie i-a şocat pe internauţi.

Protestatarii alungaţi de mai multe ori în ultimele zile din piaţa Taksim, simbolul manifestanţiilor antiguvernamentale care se desfăşoară de aproape două săptămâni, au rămas pe străzi şi fermi pe poziţii.

Poliţia a atacat cu gaze Parcul Gezi. Sute de oameni din parc s-au adăpostit în hotelurile din apropiere, mii de oameni fug care-ncotro, e un calvar aici. La Hotel Divan au amenajat un salon cu paturi pentru răniţi chiar în holul recepţiei. Cei de la hotel le-au dat extinctoare să le ducă în parc şi să stingă cu ele bombele cu gaz care aterizează între oameni. Răniţii sunt aduşi la sălvari şi în hotel pe bandă rulantă. Doi sunt grav. O fată cu sânge la cap şi un băiat plin de sânge care nu mai mişca”, scriu cei de la Centru de Investigaţii Media pe pagina lor de Facebook.

Potrivit AFP, spre dimineaţă, lucrurile s-au liniştit, calmul domnind, după opt zile intense de proteste violente, în piaţa Taksim şi parcul Gezi.

După primele confruntări pe străzile de acces în piaţă, bastionul mişcării de contestare a premierului Recep Tayyip Edrogan începând din 31 mai, poliţia a tras ultimele salve de gaz lacrimogen în jurul orei 03.00 (03.00 ora României).

La scurt timp după ora 05.00 (05.00 ora României), în timp ce apelul la rugăciune se auzea pe străzile care duc spre Bosfor, mai multe camioane care colectează gunoiul terminau de strâns cartuşele de gaze lacrimogene, reziduurile şi rămăşiţele baricadelor care, timp de opt zile, au blocat orice acces în piaţa Taksim şi în parcul Gezi, spaţiul verde aflat la originea protestelor manifestanţilor.

Maşinile de măturat ale primăriei au umplut piaţa Taksim, în timp ce serviciile administraţiei străzilor curăţau bitumul din piaţă.

Poliţiştii şi vehiculele lor blindate s-au regrupat în faţa centrului cultural Ataturk, o clădire neagră imensă al cărei control l-au preluat marţi dimineaţă, cu puţin timp înainte de ora 08.00, invadând în forţă piaţa Taksim.

La baza monumentului Independenţei, de cealaltă parte a pieţei, mai multe echipe de poliţie se odihneau sau dormeau.

Celebra stradă Istiqlal, teatrul confruntărilor din cursul serii, era, de asemenea, goală şi vânzătorii de sandvişuri aveau încă deschis, unii poliţişti luându-şi acolo masa.

Europa



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite