Barack Obama îşi ia adio de la o Europă îngrijorată

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Barack Obama este aşteptat în Grecia şi în Germania, în contextul în care Bătrânul Continent este încă consternat de alegerea lui Donald Trump în funcţia de preşedinte al Statelor Unite.

Cel de-al 44-lea preşedinte al Statelor Unite nu se aştepta, cu siguranţă, la un climat atât de incert pentru ultimul său turneu diplomatic în Europa. În acest context, atât la Atena, cât şi la Berlin, Barack Obama va încerca, cu două luni şi o săptămână înainte de plecarea sa de la Casa Albă, să-şi reasigure aliaţii, aflaţi încă sub şocul victoriei lui Donald Trump.

„Scopul turneului este de a-i reasigura pe toţi, să le explice că Statele Unite au traversat o campanie electorală dificilă, dar care va trece“, afirmă pentru AFP Heather Conley, de la Centrul Strategic şi Studii Internaţionale.

Un risc de propagare a populismului

În timpul campaniei prezidenţiale, excentricul miliardar populist din New York a pus sub semnul întrebării pertinenţa şi chiar funcţionalitatea vechilor alianţe, menţionând în special NATO, Acordul global de la Paris pe tema climatului şi acordul asupra programului nuclear iranian. Atitudinea binevoitoare a lui Donald Trump faţă de preşedintele rus Vladimir Putin îngrijorează de asemenea în Europa.

Totodată, pe lângă întrebările fără răspuns cu privire la viitorul politicii externe americane, numeroase state membre UE se tem şi de un efect de ricoşeu a victoriei magnatului în domeniul imobiliar.

„Sunt foarte îngrijoraţi, deoarece propriile forţe populiste şi naţionaliste au, fie că este vorba de migraţie sau de liber schimb, o expresie politică foarte puternică în cadrul Europei“, apreciază Heather Conley, evocând posibile schimbări politice în 2017, în special în Franţa în primăvară şi în Germania în toamnă.

Avertizări asupra izolaţionismului

În Grecia, unde se va afla pentru prima dată în cei opt ani de mandat, Obama se va întâlni cu preşedintele Prokopis Pavlopoulos şi cu premierul Alexis Tsipras. Potrivit presei elene, el le va mulţumi pentru „enorma generozitate“ demonstrată de Grecia în faţa valului de refugiaţi care, în ultimii ani, a ajuns în Europa. Liderul de la Casa Albă va vizita Pantheonul, miercuri, iar apoi va rosti un discurs pe tema provocării globalizării.

Apoi Obama va merge joi în Germania, unde va efectua a şasea vizită în calitate de preşedinte al Statelor Unite. La Berlin, va avea întrevederi cu cancelarul Angela Merkel, „aliatul său cel mai apropiat“, dar şi cu premierul italian Matteo Renzi, cu premierul britanic Theresa May şi cu preşedintele francez Francois Hollande.

„Europa este cel mai important partener economic al nostru“, a declarat Obama pentru presa elenă, subliniind că interesele economice ale Statelor Unite sunt legate de o „Europă stabilă“ şi „prosperă“.

„Cea mai bună şansă a noastră de progres este să rezistăm tentaţiei de a ne replia pe noi înşine şi, din contră, să relansăm valorile noastre comune şi să acţionăm împreună pentru a ne asigura că instituţiile noastre politice şi economice aduc securitatea şi prosperitatea pe care toţi le merită“, a subliniat Barack Obama, potrivit AFP.

Europa



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite