Barack Obama se va întâlni cu Angela Merkel pentru a discuta despre scandalul de spionaj

Barack Obama se va întâlni cu Angela Merkel pentru a discuta despre scandalul de spionaj

Obama şi Merkel s-ar putea întâlni chiar săptămâna viitoare pentru a discuta

Preşedintele american va discuta cu cancelarul german despre „îngrijorările serioase” pe care europenii le au în legătură cu programul de colectare de informaţii desfăşurat de Statele Unite ale Americii.

Ştiri pe aceeaşi temă

Statele Unite şi Germania vor porni discuţiile bilaterale chiar de la începutul săptămânii viitoare, în încercarea de a linişti îngrijorările europenilor faţă de scandalul de spionaj iscat după ce s-a aflat faptul că serviciile americane au ascultat telefoanele şi au monitorizat reţelele de calculatoare ale mai multor clădiri de birouri ale UE. 
 
Scandalul riscă să conducă la îngheţarea negocierilor privind pactul de liber schimb pe care SUA şi UE vor să-l încheie până la sfârşitul lui 2014, un pact ce ar urma să aducă în jur de 350 de miliarde de euro anual în Produsul Intern Brut al celor două blocuri. 
 
Steffen Seibert, un purtător de cuvânt al guvernului german, a anunţat că un grup comun de lucru SUA-Germania, format din experţi în securitate şi informaţii, va începe „o discuţie imediată şi intensă” pe tema protejării datelor şi programele de colectare de informaţii al Agenţiei Naţionale pentru Securitate a SUA. 
 
Germania ar fi fost una dintre principalele ţinte ale acestor operaţiuni, potrivit publicaţiei „Der Spiegel”, care a făcut aceste dezvăluiri în colaborare cu ziarul britanic „The Guardian”, care a publicat primul informaţiile de la Edward Snowden privind programul de spionaj al NSA asupra populaţiei americane. 
 
„Dacă se va confirma faptul că reprezentanţe diplomatice ale UE şi state europene individuale au fost spionate, atunci vom afirma clar că spionarea prietenilor este inacceptabilă”, a continuat purtătorul de cuvânt al cancelarului german. 
 
La rândul său, preşedintele francez Francois Hollande a anunţat că „Parisul nu poate accepta un comportament de acest fel”. „Cerem ca aceste activităţi să înceteze imediat. Avem deja suficiente elemente pentru a solicita explicaţii”, a spus liderul de la Palatul Élysée. Totodată, Hollande a anunţat că Uniunea va îngheţa negocierile privind noul tratat de liber schimb cu SUA, care ar fi trebuit să înceapă săptămâna aceasta la Washington. Pactul comercial ar urma să fie cel mai mare din istorie, aducând ambelor blocuri câte 350 de miliarde de dolari anual în Produsul Intern Brut. 
 
 
CITEŞTE MAI MULT

Ecuadorul neagă că i-ar fi oferit documente de călătorie lui Edward Snowden

Guvernul ecuadorian a dezminţit miercuri că i-ar fi furnizat un paşaport fostului consultant al Agenţiei americane de Securitate Naţională Edward Snowden, căutat de Washington sub acuzaţia de spionaj şi având paşaportul revocat de autorităţile americane.


Urzeala teoriilor în cazul Edward Snowden. „Oare Snowden chiar există?“

Se presupune că Edward Snowden a stat, timp de zile întregi, într-un terminal al aeroportului din Moscova, însă nu există nicio dovadă în acest sens. Absenţa sa dă naştere la noi teorii conspiraţioniste, iar Kremlinul profită de pe urma acestei situaţii, notează „Der Spiegel“.

Fostul consultant NSA Edward Snowden, care se află în prezent în zona de tranzit a aeroportului din Moscova, nu a încălcat legile ruseşti şi are dreptul să plece din Rusia unde doreşte, afirmă ministrul rus de Externe, Serghei Lavrov, citat de AFP.

 

 

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre:
Modifică Setările