Azi, în Parlamentul finlandez, dezbaterea care repune în prim plan aderarea la NATO

Perspectiva este considerată extrem de realistă şi îngrijorează extrem de tare Rusia care, ca şi în cazul Ucrainei, transmite acum acelaşi tip de avertisment împotriva unei eventuale extinderi a Alianţei, comunicând în termeni foarte clari că asta "nu va aduce stabilitatea pe continentul european".

Mai ales că este vorba în primul rând de Finlanda, dar perspectivele aderării la NATO sunt evocate extrem de serios şi în Suedia, o mişcare comună a celor două state nordice schimbând fundamental echilibrul de securitate în zonă, oferind Alianţei o posibilitate de control aproape absolut în Baltica.

În acest context, avem o serie întreagă de mesaje foarte dure transmise de responsabilii de la Kremlin către guvernele de la Helsinki şi Stockholm că o aderare la NATO va determina "consecinţe grave politice şi militare" , ceea ce l-a determinat pe premierul finlandez Sauli Niinistro să spună că ţara sa se poate aştepta la atacuri "impetuoase" din partea Rusiei. Adică, în clar, există posibilitatea extrem de serioasă ca Moscova să deschidă o mişcare ofensivă de mare amploare dacă, la Summitul din vara asta al NATAO, liderii vor lua o hotărâre favorabilă în ce priveşte o eventuală cerere de aderare din partea celor două ţări nordice. Ceea ce s-ar putea întâmpla, oricum în Finlada s-a promis că în această vară va exista o decizie naţională în acest sens, trecută prin referendum, cu un rezultat relativ foarte uşor de anticipat din cauza dezvoltărilor militare din Ucraina invadată şi a masacrelor teribile comise de armata rusă dezlănţuită şi nicidecum posibil de a fi controlată sau stăpânită de responsabilii militari.

Este însă posibilă repetare unui "scenariu ucrainian" începând cu en eventual atac împotriva Finlandei sau, de fapt, ar fi vorba despre simple declaraţii din celălalt război, al propagandei şi dezinformării, făcute în scopul de a exercita o enormă presiune morală asupra opiniei publice şi politicienilor din Finlanda şi Suedia?

Un răspuns realist trebuie să ia în calcul mai mulţi vectori în evoluţie rapidă în cele două societăţi nordice, atât la nivelul populaţiei cât şi în cazul decidenţilor politici şi militari.

Totul este influenţat de evaluarea mesajelor care au venit în ultimele săptămâni din partea NATO căci, aşa cum spunea Zebulon Carlader, analist dinn ordanizaţia suedeză "Societate şi Apărare" (citat de Le Soileil numerique), "în acest moment totul este posibil, iar semnalele care sosesc din partea ţărilor membre NATO arată că o cerere de aderare ar putea să fie analizată extrem de rapid, deci, în opinia mea, totul depinde doar de decizia politică ce va luată la Helsinki şi Stockholm".

O decizie politică ce va fi în totalitate determinată de presiunea opiniei publice care, pentru prima oară în cazul Finaldei, arată că 53% din populaţie susţine abandonarea neutralităţii tradiţionale şi intrarea în NATO. Evoluţie care începe să se constate şi în Siedia unde există 41% susţinere pentru aderarea la Alinaţă, cu 35% împotrivă şi 24% indecişi. Ministrul de externe finlandez Pekka Haavisto spunea că NATO nu ar avea nevoie decât de patru până la maximum 10 luni pentru a finaliza procedurile de aderare, procedură care durase 13 luni în cazul Macedoniei de Nord, cel mai recent membru NATO (data aderării: martie 2020).

Dacă se va confirma o cerere de aderare formulată de Finlanda, atunci se va confirma şi unul dintre scenariile de coşmar pentru Rusia: va avea o graniţă suplimentară de 1340 Km cu o ţară NATO. Iar Finlada ar reprezenta o piesă de forţă adăugată sistemului NATO şi nu una care să ceară în permanenţă ajutorul tuturor şi având sisteme de armament vechi şi ineficiente. De amintit doar, în acest sens, că Finlanda, la finele anului trecut, a comandat 64 de avioane F-35 şi aşa cum anunţa recent fostul prim ministru Alexander Stubb, la un total de populaţie de 5,5 milioane, are o capacitate reală şi foarte rapidă de mobilizare, adică 280.000-300.000 de persoane. Comparaţi cu situaţia din alte ţări membre şi veţi avea răspunsul legat de interesul pe care-l suscită în NATO prezenţa posibilă a unui asemenea aliat.

Dar, dincolo de considerentele politice şi militare imediate, intrarea posibilă a Finladei în NATO şi abandonarea statutului de ţară nealiniată, ar reprezenta şi o reparaţie istorică, reprezentând închiderea unui capitol început la 30 noiembrie 1939 când URSS a invadat Finlanda, la câteva luni după începerea celui de-al Doilea Război Mondial, pretextul constituindu-l eşecul negocierilor privind o zonă-tampon care, în opinia sovieticilor, era strict necesară pentru protjarea oraşului Leningrad de un atac german. De amintit că, aşa cum prevedeau clauzele secrete ale pactului germano-sovietic, Finlanda făcea parte din zona de influenţă exclusivă cedată Moscovei...

Nu trebuie ignorată amintirea unui fapt istoric poate, acum, extrem, extrem de relevant: considerând că atacul împotriva Finladei era un act complet ilegal, pe 14 decembrie 1939 Societatea Nsţiunilor exclude URSS din rândurile sale. De reţinut că însuşi ministrul de externe al URSS, V.Mololotov,  adresa pe 4 decembrie 1939 o telegramă către cei din Societate Naţiunilor, informând că "URSS nu se găseşte în stare de război cu Finlanda şi nici nu ameninţă poporul finlandez cu războiul".  Aveţi aici, culmea difuzate pe un site simpatizant cu poziţia comuniştilor francezi, transcrierea tuturor telegramelor care au marcat acest moment istoric. L-am reamintit deoarece îmi pare deosebit de similar cu "acţiunea militară specială" ordonată de Putin împotriva Ucrainei, ţară cu care şi acum susţine, la modul oficial, că Rusia nu se află în război.

Iată un amestec de memorii istorice sânferoase şi realităţi contemporane care poate să explodeze oricând şi care, cel mai primejdios lucru dintre toate, poate oferi ruşilor pretextul pentru o invazie împotriva ţărilor nordice, acum rapid, atâta timp cât nu ar mai fi protejate de scutul NATO. Iar asta, pentru ţările din întreg spaţiul euro-atlantic, ar putea reprezenta o destabilizare de securitate cu pespective mult mai importante decât cea din Ucraina şi alimentând spectrul unui răspuns global. Pe de altă parte, acum, în această pespectivă, sunt alimentate şi poziţiile celor care cer demararea procedurilor care nu numai să valideze un Tribunal special pentru crime de război în Ucraina, ci să şi vizeze o eventuală eliminare a Federaţiei Ruse din Organizaţia Naţiunilor Unite.

Este un scenariu extrem, e adevărat, dar extreme sunt şi ororile pe care le vedem comise, deocamdată în impunitate deplină, de armata rusă.