Azi se ia decizia privind „Un nou Răsărit pentru Europa”

Foarte puţine au fost deciziile care, luate la Bruxelles, nu numai că pot influenţa direct viitorul echilibru global, dar au (şi cu siguranţă că vor avea pe timp îndelungat) un reflex direct la nivelul opiniei publice europene, altfel din ce în ce mai plictisită, obosită şi deziluzionată de calitatea liderilor politici şi de prestaţia lor cotidiană.

La ora la care citiţi acest material, Colegiul Comisarilor se reuneşte pentru o discuţie orientativă (se intitulează „dezbatere de orientare politică”), urmând ca vineri să dea forma finală avizului pe care trebuie să-l prezinte şefilor de state şi guverne care se vor reuni la Bruxelles (23-24 iunie) şi care vor avea pe agendă această decizie deosebit de dificilă: să ofere sau nu statutul de candidat la aderare pentru Ucraina, Georgia şi Republica Moldova.

Vă reamintesc că din partea Parlamentului European a fost deja formulată o poziţie clară din partea şefilor tuturor grupurilor politice, solicitând acordarea statutului de „candidat la aderare” pentru Ucraina şi Republica Moldova şi, în acelaşi timp, să fie demarat şi un proces de negocieri cu Georgia pentru ca, în final, să se poată ajunge la o decizie similară. În acest context are loc discuţia de azi şi, cu certitudine, decizia finală va transforma de facto, întreaga arhitectură generată până acum de Tratate în ceea ce priveşte principiile şi condiţiile extinderii UE. Comisia Europeană, în calitatea sa atât de des invocată de „Gardian al Tratatelor” va trebui să aleagă: fie să răspundă presiunii circumstanţiale şi, în acest caz, să urmeze ideea exprimată prin cererea insistentă a Ucrainei de a obţine un proces de aderare „pe repede înainte” ceea ce ar presupune o rezolvare cât mai urgentă şi binevoitoare a capitolelor de aderare; fie, dimpotrivă, să aprobe cererea de aderare şi să înceapă negocieri în sistemul clasic (ca în cazul României, spre exemplu) şi care pot dura cât se va estima că este nevoie, în funcţie de analizele celor de la Bruxelles.

Presiunea este realmente enormă deoarece soluţia care va fi găsită este, la modul cel mai evident, răspunsul politic pe care ţările Uniunii Europene îl pot da în acest moment ameninţării ruseşti care înseamnă, zi de zi, implantarea în teritoriu a unui alt proces de extindere, cel imaginat de strategii Kremlinului şi pus în aplicare de armata rusă. Nu ştiu cât de cort politică este această afirmaţie, dar am convingerea că asta este miza profundă a ceea ce se discută acum şi că, în orice caz, asta va fi percepţia opiniilor publice care vor cântări foarte atent beneficiile şi dezavantajele tipului de răspuns pe care, poate, cine ştie, îl vor alege liderii politici ai Europei, căci pe celălalt îl ştim şi îl auzim amplificându-se în fiecare zi în direcţia UE şi NATO.

Există doar două scenarii generale cu valoare strategică şi cu o considerabilă importanţă geostrategic.

Primul este cel al conferirii statutului de ţară candidată pentru Ucraina, Republica Moldova şi Georgia în condiţiile clasice. Adică să fie marcată oficial dorinţa Statelor Membre ca cele trei ţări să se alăture UE, dar precizând foarte clar că asta se va face după ce vor înregistra progresele cerute pe lista standard aplicată până acum. Asta ar însemna, spre exemplu, că s-ar putea repeta o situaţie ca a Turciei, declarată ţară candidată încă din 1999 dar rămasă şi până acum în zona gri şi cub care negocierile sunt suspendate din cauzele bine-cunoscute legate de politice implantate de Preşedintele Erdogan. În cazul celor trei ţări mai există o situaţie de risc major, cea implicată de faptul că s-ar putea confirma acum un precedent, adică deschiderea de negocieri cu o ţară pe teritoriul căreia se desfăşoară un conflict militar deschis şi de mare intensitate şi cu altele două în care există conflicte îngheţate, Transnistria şi Osetia. Dacă aşa se va decide, va fi confirmată poziţia Preşedintelui Macron care spunea „Nu cred că putem deschide o procedură cu o ţară în război. Dar ar fi nedrept să-i închidem uşa şi să spunem niciodată”.

Dar există şi al doilea scenariu care spune că Uniunea Europeană este obligată să facă un gest de solidaritate şi să iasă cumva din poziţia sa de prudenţă totală, considerată de unii drept ambiguitate permanentă faţă de Rusia. Este un gen de nouă politică de afirmare a Europei ca actor care-şi ia în serios responsabilităţile? Oricum, asta a vru vrut să semnalizeze şefii de state şi guverne reuniţi pe 10 mai la Versailles într-un Summit extraordinar, au invitat Comisia să ofere un aviz asupra cererilor de candidatură depuse de Ucraina pe 28 februarie, apoi pe 3 martie de către R.Moldova şi Georgia.

Din punctul meu de vedere, decizia europeană a fost deja conturată în cadrul unei discuţii fundamentale care a avut loc într-una dintre secţiunile Forumului de la Davos intitulată European Unity in a Disorder World în care s-au auzit nişte mesaje care arată că se poate (sau s-ar putea) vorbi despre o reorientare a deciziilor strategice ale liderilor care să arate, cum spunea Christine Lagarde, că asistă, „la un nou Răsărit pentru Europa”. În aceeaşi direcţie a continuat şi Roberta Metsola, Preşedinta Parlamentului European care a spus că „acesta este momentul Europei... Europa poate deveni proiectul global pentru pace...Nu este momentul să vorbim despre cum să salvăm faţa Rusiei sau pentru calmarea lucrurilor”.  Prim ministrul olandez Mark Rutte a ajuns imediat la miezul discuţiei: „Membrii NATO sunt inseparabili, dar şi Europa trebuie să-şi îndeplinească partea ei...Asta va ajuta la transformarea Europei din soft power într-o hard power”.

Sigur că va urma o evoluţie foarte spectaculoasă, dar oare în ce sens? Va fi oare, iarăşi, în tradiţia ţinerii de discursuri inflamate şi a negocierilor discrete pentru a evita umilirea Rusiei? E foarte frumos să auzi vorbindu-se despre un nou răsărit pentru Europa, dar am mai auzit formula asta la Bruxelles, iar arhivele arată rapid că exact acelaşi tip de entuziasm era înscris, exact sub acelaşi titlu, când liderii europeni semnau un editorial (31 ianuarie 2020) pentru a susţine Green Deal...

De această decizie de acum a Europei depind foarte multe în viitor deoarece, dacă se vor aproba criterii şi proceduri de urgenţă pentru cele trei ţări, atunci cu siguranţă că ele vor trebui aplicate, in integrum, pentru ţările candidate din Balcanii occidentali care, cu siguranţă, se vor simţi nedreptăţite dacă li se va cere să îndeplinească vechile constrângeri. Să aşteptăm deci să vedem cu Europa se va decide că va trebui să arate şi să se comporte pe viitor. Să aşteptăm şi apoi, pas cu pas, când va veni momentul, să votăm corect în consecinţă.