Azi, un fiasco masiv: al Marii Britanii sau al UE. Sau al amândurora

0
0
Publicat:
Ultima actualizare:
FOTO Shutterstock
FOTO Shutterstock

Sigur că totul a început cu celebrul referendum şi acum riscă să producă cel mai mare fiasco politic în istoria Marii Britanii şi să aducă daune masive Uniunii Europene.

Procesul s-a maturizat pe singura bază juridică poe care o avea la nivelul Tratatului de funcţionare al UE, adică articolul 50, mult prea eliptic pentru a da indicaţii precise şi mult prea vag pentru a orienta negocierile următoare în succesiunea de evenimente care, pe fond, s-au dovedit o improvizaţie inutilă care a costat multe milioane de euro din bugetul european. Inutilă deoarece singurul rezultat pe care-l avem în această dimineaţă este un Acord şi o Declaraţie Politică între Guvernul Britanic şi Uniunea Europeană, documente respinse cu largă majoritate de voturi de Camera Comunelor şi, ca atare, devenite inoperante.

În mod normal, aşa cum s-a repetat de sute şi mii de ori atât la Bruxelles, cât şi la Londra, singurele variante logice erau fie asumarea Acordului şi intrarea de către UK în procesul de părăsire reglementată a Uniunii Europene, fie activarea opţiunii negative extrem, adică un BREXIT fără acord, cu toate punţile rupte, începând de la pe data de 29 martie, orele 23.

Asta era normalitatea jocului.

Dincolo de asta, ceea ce avem acum este un haos teribil care demonstrează că, până în ultima clipă, folosind toate mijloacele de presiune pe care le au la îndemână, britanicii descoperă noi şi noi proceduri prin care să împingă Uniunea Europeană dincolo de limitele legale şi să creeze o asemenea stare de dezordine încât, ulterior, oricând vor dori, trupele diplomaţiei britanice să pornească asalturi cu mare potenţial distructiv împotriva meterezelor proiectului european care va mai fi rămas în picioare. Ceea ce vedeţi acum, adică cererile de prelungire a datei ieşirii Marii Britanii sunt tot atâtea perdele de fum în care ar fi trebui să se piardă negociatorii europeni obosiţi, exasperaţi şi, cel puţin până acum, mereu în poziţie defensivă în faţa încercărilor continue de victimizare ale Londrei, sau cel puţin a zonei politice încă personificate de Theresa May.

Drept care, azi, la Bruxelles, asistăm la un paradox: nu echipai britanică, ci cealaltă echipă, cea a şefilor de state şi guverne din UE este cea care se găseşte realmente cu spatele la zid, cu obligaţia obligaţi de a lua o decizie în funcţie de ce-şi doreşte Londra şi nu respectând logica internă a propriilor lor declaraţi şi decizii privind calendarul de desfăşurarea a procesului BREXIT. Asta este problema fundamentală şi dureroasă şi aici este înregistrat un fiasco de mari dimensiuni.

În ciuda tuturor eforturilor de a transmite electoratului european că decidenţii politici ar fi fermi, ar avea principii de negociere definite de linii roşii peste care nu se va trece de dragul nimănui, că ştiu ce fac şi că sunt inflexibili în a ne apăra interesele, discuţia de azi arată că tot despre capriciile britanice e vorba, cu detalierea portiţelor juridice explicative.

Un mesaj ciudat căci, de atâta timp, profesioniştii diplomaţiei comunitare ar fi trebuit să aibă deja un scenariu comun agreat definitiv şi o poziţie corespunzătoare care, să servească drept precedent. Nu e aşa, căci ei azi negociază în continuare spunând însă, în acelaşi timp, că nimic nu mai este negociabil, că nu va mai exista alt acord, că s-au făcut destule concesii, etc. Atunci ce se mai discută, ştiindu-se foarte bine că prelungirea cerută de Londra ascunde o serie de riscuri uriaşe ce pot pune în pericol însuşi edificiul european?

În acest moment, chiar dacă nimeni nu vrea să vorbească deschis despre asta, problema Marii Britanii se dovedeşte a fi fost de asemenea sensibilitate şi importanţă tocmai fiindcă va constitui un precedent politic, moral şi juridic pentru ceea ce va fi drumul ulterior al proiectului european. BREXIT-ul a obligat instituţiile europene să creeze noi capitole juridice în modul de aplicare a Tratatelor dar, mult mai important, a arătat şi limitările politice ale jocurilor naţionale în perioade de alegeri, cu atât mai mult alegeri europene.

Nimeni n-a vrut să creadă asta de la început, dar referendumul britanic a avut loc pe un calendar care, măcar asta se ştia precis, se va termina înaintea alegerilor europene. Atât de aproape de data de 26 mai. Dar cine îşi putea închpui că lovitura decisivă avea să fie imaginată tocmai asupra punctului considerat drept indubitabil şi confirmat ca atare de ambele echipe de negocieri, adică data de 29 martie. Dacă Marea Britanie obţine prelungirea cerută, riscă să apară o problemă juridică mult, mult mai mare decât orice discutat până acum, adică viitoarea credibilitate a instituţiilor europene în ansamblul lor dacă alegerile europene nu vor cuprinde şi voturile britanie, dat fiind că. tehnic, la acea dată, Marea Britanie ar fi membră UE.

Sigur că se spune că va fi un acord în cazul acordării unei prelungiri, dar cine poate garanta că un viitor guvern britanic îl va respecta sau că, aşa cum comunică deja unele surse, Camera Comunelor nu va lua în discuţie şi acest acord de procedură şi nu va dori să-l modifice?

Întrebări absurde? Evident, tot atât de absurde ca şi situaţia însăşi. Dar la fel de primejdioase pentru credibilitatea Uniunii Europene, căci am văzut cât valorează angajamentele internaţionale ale UK, posibil oricând de schimbat sau modificat. Dar cel mai absurd şi straniu este că există încă posibilitatea ca acest circ să mai continue pe timp nedefinit. Alimentând euroscepticismul sau sentimentele anti-europene şi încredinţându-i pe unii şi alţii că, de fapt, se poate face orice, oricând şi oricum, precum voturile succesive şi contradictorii din Camera Comunelor privind destinul propriei ţări aflate în plin proces de transformare existenţială. Asta pentru că ce-ar putea să iasă este Farage-UK şi, de cealaltă parte, uşa deschisă spre tot felul de incertitudini cu totul neplăcute.

Să vedem ce ne vor decide liderii. Poate, de ce nu, o soluţie minimialistă de tipul „suspendării voluntar agreate“ a FIDESZ din PPE, adică „tu te faci că-mi dai o palmă, eu mă fac că sufăr şi scoatem un ban din compătimirea colectivă“. De ce nu?

Opinii


Ultimele știri
Cele mai citite