S-a mutat deja în domeniul politic, odată cu apariţia primelor analize de substanţă asupra performanţei uneori super-falimentare a unora dintre liderii care se dovedeşte că au subestimat în mod deliberat dimensiunile pandemiei („simplă gripă“), în ideea de a câştiga ceva timp, presaţi fiind de termene electorale.

Măcar, de data asta, dilema se pune cu mare claritate, cel puţin la nivelul UE: cum se poate face, dacă se poate, pentru a îmbina principiile acelea nobile înscrise în Tratate şi nenumăratele declaraţii de politicieni despre esenţa societăţilor democratice cu pragmatismul politicii de supravieţuire, real politik, pragmatică şi nemiloasă, care a demonstrat în unele cazuri că este singura cale de scăpare. Pe fond, asta vor încerca să facă liderii europeni reuniţi la Bruxelles care vor să decidă asupra unei politici externe general-acceptată (miracol în sine, nemaivăzut până acum) şi care să îmbine criteriile severe ale respectării absolute ale statului de drept şi drepturilor fundamentale ale omului cu urgenţa realizării rapide a unor progrese în negocierile dificile pentru ca, până la finele lunii decembrie, să vedem avansuri concrete înspre semnarea Acordului de liber-schimb cu China.

Aveţi aici varianta în limba română a discursului ţinut de Charles Michel, preşedintele Consiliului, în cadrul Adunării Generale a ONU, un text interesant pentru că încearcă să prezinte o sinteză de politică externă concentrată în formula „O Uniune Europeană mai puternică şi mai autonomă, motorul unei lumi mai echitabile“. Merită citit deoarece anunţă obiectivele de politică externă ale UE şi nivelul artei baletului pe o scenă minată. Doreşte să nu strice nimic în plus din relaţia cu SUA, dar vine cu precizarea fundamentală pentru toţi cei care vor să audă:

Responsabilitatea începe prin a vedea lucrurile aşa cum sunt, nu aşa cum ne-ar plăcea să fie. În lumea de astăzi, abuzul de forţă, atât militară, cât şi economică, ia prea des locul argumentării şi al negocierii. Respectarea tratatelor, un principiu de bază al dreptului internaţional, a ajuns să fie considerată opţională chiar şi de către cei care, până de curând, erau garanţii lor istorici. Şi toate acestea în numele unor interese partizane. Mai mult ca oricând, Uniunea Europeană apără ordinea internaţională bazată pe norme şi cooperarea bazată pe valori universale. Uniunea Europeană doreşte să devină mai puternică, mai autonomă şi mai fermă, pentru a apăra o lume mai echitabilă. În acest spirit conducem punerea în aplicare a acordurilor de la Paris. Tot în acest spirit am integrat deja obiectivele Agendei 2030 în sistemul nostru de guvernanţă economică.“ - Charles Michel, Preşedintele Consiliului UE

Dar, nimeni nu-şi face iluzii, tema cea mai dificilă de rezolvat este echilibrarea relaţiei cu China. Sigur că, pe prim plan va fi repetarea poziţiei europene de a lega orice progres în negociere cu China de respectarea drepturilor omului. Foarte posibil ca, posesoare a unei tehnici multimilenare de negociere imperială, diplomaţia chineză să fi primit deja indicaţiile necesare pentru o poziţionare uşor mai suplă şi care să ajute prestigiul Germaniei, acum conducătoarea echipei europene de negociere.

Presiunea este foarte mare deoarece, pentru absolut toată lumea, este clar că, în condiţiile pierderilor imense provocate de pandemia aflată în desfăşurare, piaţa chineză devine în mod exponenţial mai atractivă pe măsură ce economia Chinei este singura din lume care a reuşit să reintre aproape imediat în creştere economică. În ultimele trei luni, moneda chineză s-a apreciat cu 3,7% în raport cu dolarul SUA care nu încetează să evolueze pe o pantă descendentă. Moneda chineză a terminat cel mai bun trimestru de la criza financiară 2007-2008 încoace. Miercuri, dolarul SUA valora 6,78 yuani, faţă de 7,01 yuani pentru un dolar în luna iulie“. Caz în care nu mai discutăm despre teoria jocului, ci despre esenţa sa care, din nefericire pentru mulţi, este direct legată de supravieţuirea naţională a unor ţări. Discuţia despre acel Acord de liber-schimb cu China, reamintesc experţii europeni, se face cu o ţară care, la finele lunii august, atunci când toată lumea înregistra pierderi financiare uriaşe, raporta o creştere de 0,3% a rezervelor sale în devize faţă de luna iulie, creştere înregistrată pe 5 luni succesive. Rezervele de devize ale Chinei au ajuns la 3.154,4 miliarde $. 

De asemeni, remarcă analiştii, Banca naţională a Chinei a dat un comunicat oficial la finele lunii august, anunţând că rezervele sale de aur au rămas neschimbate, adică 62,64 milioane de uncii, echivalentul a 122,62 miliarde $.

Poziţia de interes extrem a europenilor a fost rezumată ieri de Cancelarul Merkel:

- Dorim să începem un comerţ echitabil cu China.

- Nu am ajuns foarte departe cu acordul pentru investiţii cu China.

- Cheia este ca noi să ne pronunţăm împotriva tendinţelor de naţionalism şi protecţionism.

- Vom încerca să facem progrese bazate pe reciprocitate până la finele acestui an.

- Vom ridica problema Hong Kong şi a relelor tratamente la care sunt supuse minorităţile.

Cu certitudine, discuţiile şi negocierile vor avea şi un alt punct foarte serios de referinţă, adică Raportul From Containment to Recovery: Economic Update for East Asia and the Pacific, October 2020“ elaborat de Banca Mondială în care se spune că că, pentru acest an, nivelul general de creştere economic al Chinei va fi de 2%, în comparaţie cu 1% cât era estimarea anterioară din luna iunie dată de aceeaşi instituţie. Este posibil ca urgenţa resimţită în favoarea încheierii unui acord între cei doi giganţi economici, UE şi China, ea fie susţinută de o demonstraţie incontestabilă a valorii pe care o poate reprezenta pentru economiile statelor implicate în această relaţie bilaterală cu relevanţă strategică globală: în condiţiile de azi, în primele luni ale acestui an, importul şi exportul de mărfuri transportate pe cale ferată între China şi Europa au crescut cu 30%. În plus, în primele 8 luni ale acestui ani, investiţiile directe non-financiare ale chinezilor pentru susţinerea companiilor lor de-a lungul „Noului Drum al Mătăsii“ au crescut cu 31,5% anual, atingând 11,8 miliarde$.

Sigur că Uniunea Europeană nu poate rata o asemenea oportunitate. Întrebarea este dacă va negocia pe baza setului de valori europene care definesc statul de drept şi prezentat de Comisie (violent contestat de Polonia şi Ungaria) sau, în cazul când se va dovedi că nu poate fi aplicat, va avea o variantă de export pentru discuţia cu China? Greu de crezut că aşa ceva ar putea fi acceptabil. Şi atunci?

Să vedem ce vor avea de spus şefii de state şi de guverne şi, în definitiv, ce pot considera că este posibil de negociat şi acceptat în acest balet mortal pe o scenă minată. Ştiind că, dacă nu vor putea negocia un pachet agreat în comun, multe State Membre îşi vor dori acorduri separate. Şi încă foarte rapid.  

Şi noi ce facem? Cu siguranţă, vom semna comunicatul final al reuniunii.