Axele politicii externe germane: integrarea europeană şi parteneriatul transatlantic

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Social-democratul Frank-Walter Steinmeier a revenit, marţi, în funcţia de ministru de Externe al Germaniei, garantând continuarea politicii promovate de predecesorul său Guido Westerwelle, axată pe integrarea europeană şi parteneriatul transatlantic, transmite EFE, preluată de agerpres.ro.

„Rămâne valabil ceea ce a spus Dietrich Genscher (şeful diplomaţiei Republicii Federale Germane între 1974 şi 1992): Europa este viitorul nostru, nu avem altul“, a spus Steinmeier la preluarea mandatului, deplângând totodată „şovăitoarea“ politică externă europeană.

În opinia sa, relaţia cu Washingtonul va fi mai complicată, întrucât după scandalul legat de spionajul american pe teritoriul german, „cel puţin mental, Atlanticul este acum mai mare, în mai mare măsură poate decât a fost în anii dificili din perioada lui Bush“, a spus el. „Încrederea nu se va restabili peste noapte, dar vom munci din greu pentru a o câştiga“, a adăugat el.

Steinmeier, care a mai fost ministru de externe în prima legislatură a cancelarului german Angela Merkel, tot în cadrul unui guvern de mare coaliţie, a promis că Germania va juca un rol activ în organizaţia Naţiunilor Unite şi a pledat pentru impulsionarea activităţii diplomatice în perspectiva împlinirii, în 2014, a 100 de ani de la declanşarea Primului Război Mondial.

Prima sa călătorie în străinătate va avea loc joi, 19 decembrie, şi va avea ca destinaţie Polonia, principalul punct pe agenda discuţiilor urmând să fie criza ucraineană. După ce a criticat rolul Rusiei în această criză, Steinmeier a insistat de asemenea ca UE să-şi asume responsabilitatea pentru a nu fi prezentat Kievului o ofertă suficient de atractivă.

Steinmeier nu a uitat în primul său discurs să evoce nici responsabilitatea Europei şi a Germaniei în ce priveşte relaţia cu ţările primăverii arabe, dar şi cu Siria, Iran şi Rusia.

Merkel doreşte o "evoluţie a tratatelor" în vederea consolidării Europei

Angela Merkel a îndemnat miercuri la "o evoluţie" a tratatelor europene în vederea avansării integrării europene, în primul discurs pe care l-a susţinut în faţa deputaţilor, la Berlin, la o zi după ce a fost realeasă cancelar, relatează AFP.

"În Europa avem o situaţie în care fiecare spune «putem face să evolueze totul, dar singurul lucru pe care nu-l putem schimba sunt tratatele». Cred că nu vom dezvolta o Europă care să funcţioneze în acest fel", a declarat Merkel, în aplauzele parlamentarilor.

Ea a făcut această declaraţie înaintea unei vizite la Paris, miercuri seara, în vederea pregătirii Consiliului European de joi. Franţa face parte dintre ţările ostile unei modificări a tratatelor care stabilesc arhitectura instituţională a Uniunii Europene, de teamă că nu le poate adopta.

"Ştiu că este dificil uneori să fie adoptate schimbări ale tratatelor în anumite ţări, dar cine vrea mai multă Europă este necesar să fie pregătit să modifice legislaţia anumitor competenţe", a continuat ea.

"Nu putem să stăm imobili într-o lume care se mişcă în permanenţă... Acest lucru nu funcţionează", a subliniat cancelarul conservator.

"Avem în Europa o situaţie în care Germaniei i se reproşează că se opune anumitor evoluţii. Nu este cazul. Ne aflăm printre cei care afirmă că este necesar să determinăm o evoluţie a tratatelor", a insistat Merkel.


 

citeşte şi:

Germania: Principalele puncte de acord ale coaliţiei de guvernământ

Programul asupra căruia conservatorii şi social-democraţii au ajuns la un acord în vederea guvernării Germaniei în următorii patru ani şi care a fost aprobat de către membrii SPD, prevede introducerea unui salariu minim şi mizează asupra unei continuităţi în politica externă, relatează AFP.

Angela Merkel, la al treilea mandat de cancelar

Conservatoarea Angela Merkel a fost aleasă marţi de către deputaţi, cu o majoritatea zdrobitoare, pentru al treilea mandat de cancelar al Germaniei, a anunţat preşedintele Bundestagului Norbert Lammert, relatează AFP.

Merkel a pus o femeie la Apărare

Cancelarul Angela Merkel a anunţat componenţa noului guvern de coaliţie cu social-democraţii. Nouă miniştri sunt creştin-democraţi, iar şase portofolii revin partenerilor de coaliţie, potrivit algoritmului stablit în negocieri. Cancelarul a făcut o numire surpriză la Ministerul Apărării: a numit o femeie, despre care analiştii spun că ar putea deveni succesoare Angelei Merkel .

Europa



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite