Avion prăbuşit în Franţa. Coborârea avionului Germanwings a fost setată manual

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Avion prăbuşit în Franţa - germanwings- FOTO AP

Datele din transponderul avionului Germanwings care s-a prăbuşit marţi în Franţa arată că cineva a modificat manual altitudinea pilotului automat la mai puţin de 30 de metri, susţine FlightRadar24, relatează DPA în pagina electronică.

„Între 09.30.52 şi 09.30.55 putem vedea că datele pilotului automat au fost schimbate de la 11.500 de metri la 30 de metri", afirmă joi FlightRadar24, care urmăreşte traficul aerian.

"După nouă secunde, avionul a început să coboare, pilotul automat fiind probabil setat pe modul de coborâre", a precizat organizaţia.

Zborul 4U9525 a plecat de la Barcelona în jurul orei 10.00 (11.00 GMT), marţi, şi a dispărut de pe radar după aproximativ o oră, zdrobindu-se la impactul cu munţii la circa 165 de kilometri nord-est de oraşul sudic francez Marsilia. Accidentul a provocat moartea tuturor persoanelor aflate la bord.

Datele tranponderului au confirmat anunţul de joi al autorităţilor franceze potrivit căruia copilotul Andreas Lubitz a început manual procedura de coborâre în momentul în care a rămas singur în carlingă şi nu a răspuns atunci când căpitanul şi echipajul au bătut în uşa încuiată.

Anchetatorii au făcut filmul evenimentelor care au dus la avionul prăbuşit în Franţa. Pe înregistrări se aud ţipetele pasagerilor

Cu ajutorul înregistrărilor audio, anchetatorii au reuşit să pună cap la cap şi un film al evenimentelor. Imediat după decolare, piloţii au discutat în mod normal pentru primele 20 de minute de zbor. Atunci când au ajuns la o altitudine obişnuită de croazieră, pilotul l-a rugat pe co-pilot să preia manşa înainte de a se ridica şi de a părăsi cockpitul. 

În acest punct, co-pilotul a iniţiat coborârea avionului. Imediat, pilotul a încercat în mod repetat să reintre în cabină. comunicând prin sistemul intern de telefonie că vrea să i se deschidă uşa (care nu poate fi deschisă din exterior). Co-pilotul nu i-a răspuns. Pilotul a început să bată în uşă, însă nu a primit nicio reacţie din cabină. 

Co-pilotul nu a rostit nici măcar un cuvânt în răstimpul de opt minute dintre iniţierea coborârii şi prăbuşire, însă a putut fi auzit cum „respiră normal”. 

Controlorii de trafic aerian din Marsilia au încercat să-l contacteze din cauza coborârii neplanificate, însă acesta nu a răspuns. În final, pe măsură ce avionul se apropia de pământ, alarma automată care monitorizează distanţa până la sol a pornit, însă co-pilotul nu a reacţionat nici de această dată. Pilotul poate fi auzit în timp ce încearcă să spargă uşa. 

Imediat înainte de impact, se pot auzi ţipete din avion, de la pasageri, însă procurorul spune că aceştia nu şi-au dat seama că ceva este în neregulă decât cu foarte puţin timp înainte de prăbuşire. Din cauza impactului violent, oamenii au murit imediat, a mai spus anchetatorul, citat de Deutsche Welle. 

Avionul prăbuşit în Franţa duce la îmbunătăţirea normelor de securitate 

Dezvăluirile determină autorităţile aviatice să revizuiască procedurile de securitate, care până în prezent s-au concentrat pe scenarii precum menţinerea în afara carlingii a unor posibili intruşi, mai degrabă decât pentru a contracara problemele de la panoul de navigaţie.

Noua Zeelandă a declarat că îşi va schimba normele pentru a cere prezenţa a doi membri ai echipajului în carlingă în orice moment, a relatat Stuff.co.nz.

Noile reguli vor "diminua orice risc în cazul în care unul dintre piloţi ar fi în incapacitatea de a opera aeronava", a declarat şeful operaţiunilor de zbor şi ofiţerul de securitate David Morgan.

"Dacă unul dintre cei doi piloţi care operează zborul are nevoie să plece din carlingă pentru o scurtă perioadă de timp, un membru al echipajului va trebui să intre în carlingă în locul lui".

Autorităţile canadiene au făcut aceeaşi mişcare, precum şi companii din Marea Britanie, Norvegia şi Islanda, la nivel individual.

În Australia, premierul Tony Abbott a declarat că procedurile de siguranţă sunt revizuite, aşa cum se întâmplă după orice incident aviatic major. În prezent, companiilor din Australia nu li se cere să aibă două persoane în carlingă în orice moment.

Directorul executiv al Germanwings, Thomas Winkelmann, a declarat că el nu este pe deplin convins că noile reguli vor fi de ajutor.

"Întrebarea pe care mi-o adresez este dacă, în cazul în care cineva vrea să comită un act criminal, este posibil să fie împiedicat prin prezenţa unei însoţitoare de zbor, spre exemplu, în carlingă", a declarat el, joi, pentr ZDF.

La bordul avionului Germanwings prăbuşit se aflau 150 de persoane, inclusiv 75 de germani, 50 de spanioli şi peste zece persoane de alte naţionalităţi.

avion prabusit in franta infografie

[<a href="//storify.com/elenadumitru/avion-pr-bu-it-in-fran-a" target="_blank">View the story "Avion prăbuşit în Franţa" on Storify</a>]

Europa



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite