Avion prăbuşit în Franţa. Anchetatorii au recuperat sute de bucăţi din trupurile neînsufleţite

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Anchetatori aflaţi în zona unde s-a prăbuşit avionul. FOTO AP
Anchetatori aflaţi în zona unde s-a prăbuşit avionul. FOTO AP

Investigatorii francezi au anunţat vineri că au găsit până în prezent între 400 şi 600 de bucăţi din trupurile neînsufleţite ale victimelor la locul unde s-a prăbuşit avionul Airbus A320 cu 150 de persoane. Căutările sunt îngreunate de relieful dificil, dar vor continua, potrivit DPA.

Investigatorii din Franţa au continuat vineri căutările celei de-a doua cutii negre, dar au colectat şi probe care să ajute la identificarea victimelor, toate fiind catalogate şi trimise spre analiză, arată DPA, citat de Agerpres. 

Patrick Touron, şeful unităţii responsabile cu căutările, susţine că până în prezent au fost găsite între 400 şi 600 de bucăţi din trupurile neînsufleţite ale victimelor la locul accidentului. Acesta a precizat că au fost trimise spre analiză inclusiv fire de păr sau dinţi. 

Touron a subliniat până la finalizarea anchetei, informaţiile despre victime nu vor fi făcute publice. 

AFP, care citeză o sursă apropiată dosarului, a relatat, vineri, că familiile victimelor din avionul Airbus A320 vor primi despăgubiri de la asigurători, la fel şi aeronava distrusă a companiei Germanwings, chiar dacă accidentul a fost cauzat în mod deliberat.

Compania aeriannă ar urma să ofere familiior victimelor un prim ajutor de „până la 50.000 pentru fiecare pasagar”, ceea ce ar reprezenta o sumă care să asigure chesltuielile imediate, potrivit „Le Figaro”.

Europa



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite