UPDATE Avion doborât în Ucraina. Obama: „Nu este întâmplător că rebelii au armament cu care pot doborî un astfel de avion. Rusia trebuie să oprească traficul de arme”

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Un avion a fost doborât joi seară deasupra estului separatist al Ucrainei. Primele informaţii arată că aparatul a fost atacat cu o rachetă, însă nu este clar cine l-a doborât. Toţi cei 298 de oameni aflaţi la bordul avionului MH17 operat de Malaysian Airlines au murit. Consiliul de Securitate al ONU cere o anchetă internaţională, după ce Kievul a acuzat rebelii proruşi şi Rusia, care îi sprijină, pentru atacul tragic.

UPDATE 06.10 Preşedintele american Barack Obama a purtat convorbiri  telefonice vineri seara cu premierul britanic David Cameron şi cancelarul german Angela Merkel despre posibilitatea de a impune noi sancţiuni contra Rusiei, după prăbuşirea zborului MH17 în estul Ucrainei, anunţă Casa Albă, citată de AFP.

Liderul american şi premierul britanic au vorbit mai ales despre impunerea unor noi sancţiuni contra Moscovei, dacă aceasta „nu va lua măsuri pentru detensionarea situaţiei în estul Ucrainei”. Totodată, în cursul unei alte cpnvorbiri, Merkel şi Obama au "considerat că Moscova, fără îndoială, poartă întreaga răspundere pentru negarea faptului că separatiştii din estul Ucrainei continuă să primească arme grele din partea Rusiei", potrivit sursei citate.

UPDATE 03.58 Franţa va trimite doi experţi în Ucraina  pentru a participa la ancheta cu privire la circumstanţele prăbuşirii, joi seara, a avionului malaysian, doborât probabil de o rachetă, a anunţat vineri Guvernul francez, citat de „Le Monde”.

„Biroul de Anchetă şi Analiză (BEA) pentru Securitatea aviaţiei civile a desemnat doi experţi care sunt pregătiţi să participe la o anchetă internaţională.BEA este dispus să pună la dispoziţia anchetei mijloacele tehnice ale laboratorului său, în special pentru a descifra înregistrările zborului ”, anunţă într-un comunicat comun ministrul de Externe Laurent Fabius şi secretarul de Stat al Transporturilor, Fredéric Cuvillier.

UPDATE 00.04 Agenţia Europeană de Siguranţă a Aviatiei (AESA) „a recomandat insistent” vineri evitarea survolarii estului Ucrainei şi Crimeii dupa prăbuşirea avionului Malaysia Airlines, informează AFP.

UPDATE 23.15 Echipe de anchetatori din Statele Unite şi Olanda se vor deplasa în Ucraina, pentru a investiga cauzele prăbuşirii avionului malaysian, relatează AFP. O echipă a Biroului olandez pentru Securitate, însoţită de şeful diplomaţiei Frans Timmermans, se află deja în drum spre Ucraina, potrivit unui purtător de cuvânt al Ministerului olandez de Externe.

„Voi încerca să obţin acces în zona (unde s-a prăbuşit avionul), pentru ca experţii să-şi poată desfăşura ancheta", a Timmermans, potrivit agenţiei de ştiri.

Statele Unite au anunţat că FBI şi autoritatea americană a transporturilor, vor trimite anchetatori la locul accidentului. „Pentru început, poliţia federală va trimite cel puţin un anchetatorî n Ucraina”, a precizat un oficial guvernamental american, sub condiţia anonimatului

UPDATE 23.05 Fidel Castro consideră că vinovaţi pentru producerea dezastrului aviatic sunt cei de la Kiev, deoarece  în momentul în care a fost doborâtă aeronava aceasta zbura în spaţiul aerian „aflat sub controlul guvernului războinic al Regelui Ciocolatei”, fostul preşedinte al Cubei fiind citat de „The Telegraph”.

UPDATE 22.56 Premierul Malaysiei, Najib Razak, a cerut ca autorii atacului care a vizat avionul de pasageri prăbuşit în Ucraina să fie aduşi în faţa justiţiei şi pedepsiţi. „Dacă se dovedeşte ca avionul a fost doborât, cerem ca cei responsabili să fie aduşi în faţa justiţiei. Este vorba de un act barbar, inuman, violent şi iresponsabil”, a afirmat liderul excutivului din Malaysia, informează BBC.

UPDATE 20.13 Lista completă cu ţările din care provin victimele tragediei aviatice din estul Ucrainei, anunţată de ambasadorul Malaysiei la ONU, Hussei Haniff

Olanda (189)
Malaysia (44)
Australia (27)
Indonezia (12)
Marea Britanie (10)
Germania (4)
Belgia (4)
Filipine (3)
Canada/România (1)
Noua Zeelandă (1)


UPDATE 19.55 O sursă din cadrul OSCE a declarat pentru BBC că delegaţiei europene nu i s-a permis acces integral la locul prăbuşirii. Sursa televiziunii britanice a mai spus că mai multe focuri de armă s-au tras în imediata vecinătate a locului unde se aflau membrii OSCE, însă aceştia nu au fost vizaţi direct. 

UPDATE 19.32 Reprezentanţii Naţiunilor Unite au anunţat că 80 dintre cele 298 de victime ale atacului terorist comis asupra aeronavei Malaysia Airlines erau copii. 

UPDATE 19.30 Ministrul rus al Apărării, Serghei Şoigu a ţinut să dezmintă acuzaţiile cu privire la faptul că Rusia a echipat miliţiile separatiste din estul Ucrainei cu sistemul de rachete Buk sau cu vreun altfel de echipament militar.

„Un asemenea transport de armament nu ar putea fi făcut în secret“, a declarat ministrul rus al Apărării pentru jurnaliştii din Moscova.

UPDATE 19.20 Şefa delegaţiei americane la ONU, Samantha Power, a declarat în cadrul reuniunii de urgenţă a Consiliului de Securitate că „având în vedere complexitatea tehnică a sistemelor SA-11, este puţin probabil ca separatiştii să poată opera aceste instalaţii fără asistenţa personalului calificat, astfel că nu putem exclude ca ei să fi beneficiat de ajutorul specialiştilor ruşi“.

UPDATE 19.15 Ministrul de Apărare al Malaysiei, Hishammuddin Hussein, a declarat pe Twitter: „preşedintele Putin a anunţat că a delegat armata rusă să îşi ofere tot sprijinul pentru investigarea tragediei din Ucraina.“ Oficialul malaysian va cere echipelor de investigaţie să intre în contact cu omologii ruşi. 

UPDATE 18.55 Preşedintele american Barack Obama a susţinut o declaraţie de presă despre avionul doborât deasupra Ucrainei. Întrebat dacă îl consideră vinovat pe Vladimir Putin pentru tragedia aviatică, Obama a răspuns că „nu este un accident faptul că aceşti rebeli au armament greu şi echipament sofisticat cu care pot doborî un astfel de avion. Acest armament vine din Rusia, iar Moscova trebuie să facă paşi concreţi pentru a opri traficul de arme şi luptători prin graniţele sale”. 

Principalele declaraţii ale preşedintelui american: 

Ştim că separatiştii care s-au lăudat că au doborât un avion militar ucrainean au primit un sprijin constant de la Rusia. 

Este nevoie de o anchetă internaţională. 

Ucraina şi separatiştii trebuie să fie de acord cu încheierea imediată a focului. 

Dovezile trebuie păstrate intacte. 

Personal de la FBI şi administraţia federală de aviaţie se află în drum spre Ucraina. 

Este foarte important ca oamenii să facă diferenţa dintre speculaţii şi fapte. Nimeni nu poate nega adevărul din imaginile groaznice pe care le-am văzut. Ne vom asigura că adevărul iese la iveală. 

Tragedia arată că a venit timpul pentru ca Ucraina să se întoarcă la pace. 

Rusia, separatiştii şi Ucraina au capacitatea de a încheia luptele. SUA vor continua să conducă efortul internaţional pentru o soluţionare paşnică şi pentru sprijinirea suveranităţii şi integrităţii teritoriale a Ucrainei. 

Astăzi am vorbit şi cu premierul israelian Benjamin Netanyahu. L-am reasigurat de sprijinul nostră total. Niciun stat nu trebuie să fie obligat să accepte rachete trase la graniţele sale. În timp ce vorbeam cu el, a izbucnit o alertă de rachetă. 

Avem speranţa că Israelul va proceda astfel încât să reducă numărul civililor care cad victime. 

În zborul MH17 se aflau 100 de oameni de ştiinţă şi cercetători care şi-au dedicat vieţile pentru a salva viaţa altora. N-ar trebui să uităm că, în mijlocul violenţelor, există oameni ca aceştia, care construiesc, nu distrug, care fac bine şi care vor să schimbe lumea în bine. Este important să nu-i uităm.

Este prea devreme pentru a şti care au fost intenţiile celor care au doborât avionul. Aşteptăm informaţiile care vor apărea. Avem încredere să spunem că avionul a fost doborât de o rachetă teroristă. 

Nu putem identifica în acest moment grupul sau individul care a ordonat atacul. 

Aşa cum ştiţi, noi am aplicat deja sancţiuni asupra Rusiei şi nu doar asupra unor cetăţeni, ci asupra companiilor şi pieţelor. I-am spus lui Putin că vrem să soluţionăm conflictul pe cale diplomatică. Dar el trebuie să decidă acum dacă vrea să sprijine rebelii care atacă sau să colaboreze cu Guvernul de la Kiev. În ultimele luni am văzut o îmbunătăţire a discursului de la Kremlin, însă nu am văzut acţiuni concrete şi paşi care trebuie făcuţi pentru a nu-i mai sprijini pe rebeli. 

Consideraţi că este vina lui Putin?

Nu ştim exact ce s-a întâmplat. Dar ceea ce ştiu este că am văzut o amplificare a violenţelor din Ucraina. În ciuda eforturilor guvernul ucrainean de a încheia un armistiţiu prin negocieri, separatiştii au respins discuţiile. Şi ştim că aceşti separatişti sunt puternic înarmaţi şi ştim că nu este un accident că sunt înarmaţi. Asta se întâmplă cu sprijinul Rusiei. 

Barack Obama vorbeste despre situatia din Ucraina - Avion prabusit FOTO Reuters

         Barack Obama în timpul discursului FOTO Reuters 

Nu poţi doborî un avion de cursă lungă fără echipament sofisticat şi ştim că acest echipament vine din Rusia. 

Avem multe informaţii care arată că racheta a fost trasă din o zonă controlată de separatişti, dar nu putem spune asta cu siguranţă. Dacă Putin decide să nu permită transportarea de armament greu şi luptători prin graniţele ruse, atunci această situaţie se va încheia, iar separatiştii vor fi nevoiţi să accepte condiţii despre care Putin spune că vrea să le vadă aplicate. 

Există consecinţe pentru un conflict armat în Ucraina. Nu va fi ceva local, restrâns. Doar ce vedem acum, de aici. Olandezii - 150 şi ceva de cetăţeni olandezi care au murit din cauza acestui conflict. 

Am fost foarte metodici în ultimele ore pentru a încerca să aflăm câte persoane aveau - dacă aveau - cetăţenie americană. Ştim cu siguranţă despre unul singur. Nu vreau să spun că nu sunt alţii, dar informaţiile preliminare asta arată. 

Încercăm să aplicăm sancţiuni pentru a afecta economia rusă, dar încercând totodată s-o protejăm pe cea americană şi pe cea mondială. Suntem într-o piaţă globală şi încercăm să ne asigurăm că impactul asupra economiei mondiale va fi minim. 

UPDATE 18.32 Ambasadorul Rusiei la ONU, Vitali Ciurkin, a declarat în cadrul Consiliului de Securitate, în desfăşurare la New York, că „guvernul ucrainean este singurul vinovat pentru tragedia produsă“.

UPDATE 18.20 Avionul malaysian prăbuşit în estul Ucrainei probabil a fost doborât cu o rachetă sol-aer lansată dintr-o zonă aflată sub controlul separatiştilor proruşi, afirmă ambasadorul Statelor Unite la ONU, Samantha Power, citată de AFP.

Samantha Power a precizat că, cel mai probabil, avionul a fost doborât cu o rachetă de tip Buk SA-11.

„Există indicii conform cărora insurgenţii proruşi au doborât avionul, dar nu putem fi siguri că aceasta este concluzia definitivă", a declarat un alt oficial american, sub protecţia anonimatului.

UPDATE 17.54 Membrii delegaţiei Organizaţiei pentru Securitate şi Cooperare în Europa (OSCE) care investighează tragedia, au ajuns la faţa locului, după ce s-au purtat negocieri cu separatiştii pentru a li se permite accesul în zona controlată de proruşi.

UPDATE 17.41 „Rusia poate opri acest război, Rusia trebuie să oprească acest război“, a declarat ambasadorul SUA la ONU, Samantha Power.

UPDATE 17.38 Secretarul General al ONU, Ban Ki-moon, este foarte îngrijorat folosirea unei rachete foarte sofisticate sol-aer în doborârea avionului malaysian, a informat şeful afacerilor politice din cadrul Naţiunilor Unite, Jeffrey Feltman. 

UPDATE 17.14 Consiliul de Securitate ONU cere investigaţie internaţională în cazul avionului prăbuşit. Consiliul de Securitate al Naţiunilor Unite solicită iniţierea unei investigaţii internaţionale independente în cazul avionului de pasageri prăbuşit în estul Ucrainei.

UPDATE 16.41 Treizeci de observatori ai misiunii speciale de monitorizare a Organizaţiei pentru Securitate şi Cooperare în Europa (OSCE) vor merge la locul prăbuşirii avionului Malaysia Airlines din regiunea Doneţk, în estul Ucrainei, a declarat un purtător de cuvânt al misiunii, relatează Interfax Ucraina.

Treizeci dintre observatorii noştri se deplasează la locul tragediei, a declarat acesta, citat de agenţia ucraineană în pagina electronică. Observatorii urmează să ajungă în estul Ucrainei vineri seara.

UPDATE 16.21 Şefa guvernului de la Berlin, cancelarul Angela Merkel, a cerut Rusiei să îşi asume responsabilitatea pentru ceea ce se întâmplă în Ucraina, în mod special pentru că a permis livrarea de arme şi tancuri pe teritoriul ucrainean, în zonele controlate de separatiştii proruşi.

Merkel a declarat că a vorbit cu preşedintele Rusiei, Vladimir Putin, la telefon, joi seara şi că au avut „opinii foarte contrare“ în ceea ce priveşte situaţia din Ucraina. 

UPDATE 16.19 Vladimir Putin discută cu Petro Poroşenko pentru găsirea unei soluţii la criza din Ucraina. Preşedintele Rusiei, Vladimir Putin, a declarat vineri că menţine contactele cu omologul său din Ucraina, Petro Poroşenko, în speranţa soluţionării în mod definitiv a crizei din această ţară, relatează agenţiile de presă ruse, citate de AFP.

„Suntem în contact cu preşedintele Petro Poroşenko şi sper că va putea propune întregului popor ucrainean o modalitate care să conducă la o pace definitivă, deplină şi durabilă în Ucraina”, a declarat Vladimir Putin.

„Toate părţile implicate în conflictul din Ucraina trebuie să înceteze rapid operaţiunile militare şi să iniţieze un dialog pentru pace”, a adăugat Putin. „Cred că trebuie să contribuim toţi la acest lucru. Îi voi cere şi patriarhului Kiril să aducă o contribuţie la eforturile de pacificare”, a spus Putin.

UPDATE 15.45  Racheta care a doborât joi avionul Malaysia Airlines a fost lansată cel mai probabil de separatişti proruşi din estul Ucrainei, conchide o analiză preliminară clasificată a serviciilor americane de informaţii, a declarat pentru CNN un oficial american din domeniul apărării.

Oficialul a preferat să-şi păstreze anonimatul din cauza caracterului sensibil al acestor informaţii.

UPDATE 15:29 În timp ce investigaţia începe, războiul continuă, informează  BBC. Cel puţin 20 de civili au fost ucişi de un bombardament în oraşul ucrainean controlat de rebeli, Lugansk în acestă dimineaţă, citează site-ul oficial al administraţiei locale. „O altă zi neagră“, citează site-ul local, anunţând că au căzut bombe în toată localitatea de 427.000 de locuitori. Trupele ucrainene s-au apropiat de împrejurimile oraşului în această săptămână. 

UPDATE 15.00 „Este nevoie de o investigaţie internaţională pentru a determina circumstanţele exacte ale producerii tragediei şi aducerea vinovaţilor în faţa justiţiei. Cu toate acestea, există deja indicii foarte clare că o rachetă lansată din zonele controlate de rebeli este cauza catatrofei. În acest caz, nu încape îndoială că cei care sunt responsabili pentru traficul ilicit de armament greu în estul Ucrainei şi cei care direct sau indirect au pus sub semnul întrebării autoritatea guvernului ucrainean asupra propriului său teritoriul poartă adevărata responsabilitate. Reiterez apelul pentru încetarea focului şi cerem ca toate părţile implicate să respecte acest lucru. Cerem guvernelor de la Moscova şi de la Kiev să facă tot ce le stă în putere pentru a dezescalada această situaţie“, a declarat purtătorul de cuvânt al Adunării Parlamentare din cadrul OSCE, finlandezul Ilkka Kanerva. 

UPDATE 14.37 Kievul a dat publicităţii fotografii şi imagini video despre care susţine că arată cum separatiştii proruşi mută sistemul Buk folosit pentru a doborî avionul malaezian. 

convoi prorus
convoi prorus

Joi, înainte ca avionul să fie doborât, în presa rusă au circulat imagini cu un sistem BUK capturat de separatiştii proruşi de la armata ucraineană. Se crede că un astfel de sistem a fost folosit pentru a doborî avionul. 

UPDATE 14.25 Separatiştii resping apelul ministrului rus de Externe şi anunţă că nu vor accepta o încetare a focului. 

UPDATE 14.05 Serghei Lavrov, ministrul rus de Externe, a declarat la postul Rossia 24 că Moscova şi-a exprimat dorinţa de a acorda sprijin logistic pentru o bună desfăşurare a anchetei care va stabili cauzele producerii tragediei. „Ne-am exprimat deschiderea de a acorda tot sprijinul posibil, inclusiv logistic“, a subliniat ministrul. 

Lavrov a lansat şi posibilitatea facilitării unui armistiţiu între separatiştii proruşi şi guvernul de la Kiev.

„Există motive să credem că în viitorul apropiat va avea loc încă o conferinţă video, în timpul căreia va fi discutată problema armistiţiului. Acum un asemenea armistiţiu este de trei-patru ori mai necesar, dat fiind ancheta ce urmează să cuprindă un teritoriu destul de vast“, a afirmat şeful diplomaţiei ruse.

UPDATE 13.55 Ministerul Afacerilor Externe din România a anunţat că un român cu dublă-cetăţenie se află printre victimele tragediei aviatice din estul Ucrainei. Numele său nu a fost publicat, însă agenţiile române informează că este vorba despre un tânăr, student la Universitatea de Medicină şi Farmacie din Cluj. MAE se află în contact permanent cu autorităţile olandeze şi oficialii Malaysia Airlines pentru a stabili dacă la bordul aeronavei se aflau şi alţi cetăţeni români. Până în prezent, nu se cunosc naţionalităţile a 21 de persoane. 

UPDATE 13.45 Moscova a ameninţat vineri că va riposta în cazul unor tiruri ucrainene pe teritoriul său, relatează AFP.

„Am avertizat deja că dacă acest lucru va continua, vom lua măsurile care se impun. Cel puţin, dacă este clar că acest lucru s-a produs deliberat, eu sunt convins că trebuie să distrugem punctul aflat la originea tirului", a declarat Lavrov pentru postul de televiziune Rossia 24.

UPDATE 13.32 Premierul ucrainean Arseni Iaţeniuk susţine că civilii ucişi în atacul asupra avionului Malaysian Airlines doborât deasupra Ucrainei a fost lovit de „separatişti conduşi de ruşi”.

„În acest moment, războiul a depăşit orice linie roşie. Este o crimă împotriva umanităţii comisă de teroriştii susţinuţi de Rusia. Acesta este punctul final în care nu mai este doar un războiul împotriva Ucrainei, ci un război împotriva lumii. Cerem partenerilor noştri internaţionali, care se vor reuni în Consiliul de Securitate al ONU, să ne ajute să scoatem la iveală adevărul despre ce s-a întâmplat cu avionul doborât şi să oprim acest război.”

„Deşi am cerut accesul neîngrădit la locul tragediei, separatiştii refuză să permită autorităţilor ucrainene să demareze ancheta”, a adăugat premierul ucrainean, vizibil marcat de incidentul din estul Ucrainei. 

Premierul ucrainean Arseni Iaţeniuk a declarat în urmă cu câteva minute că avionul doborât în estul Ucrainei a fost atacat de „terorişti susţinuţi de Rusia”, făcând apel la partenerii internaţionali să sprijine Ucraina în încercarea de a elucida condiţiile în care a fost atacat un avion civil şi au murit toţi cei 298 de oameni aflaţi la bord.Premierul ucrainean Arseni Iaţeniuk a declarat în urmă cu câteva minute că avionul doborât în estul Ucrainei a fost atacat de „terorişti susţinuţi de Rusia”, făcând apel la partenerii internaţionali să sprijine Ucraina în încercarea de a elucida condiţiile în care a fost atacat un avion civil şi au murit toţi cei 298 de oameni aflaţi la bord.

UPDATE 13.20 Reprezentanţii OSCE au anunţat că membrii organizaţiei pan-statale se vor reuni de urgenţă pentru a discuta situaţia din Ucraina, în această după-amiază. OSCE a cerut acces la locul accidentului aviatic, pentru a putea asigura desfăşurarea independentă a anchetei privind cauzele care au dus la doborârea avionului cu 298 de pasageri la bord. 

UPDATE 13.03 Angela Merkel cere o încetare a focului imediată în Ucraina. Cancelarul german Angela Merkel a cerut, vineri, o încetare a focului imediată în Ucraina, după prăbuşirea unui avion al companiei Malaysia Airlines, cu 298 de persoane la bord, în estul acestei ţări, devastat de o insurgenţă prorusă, relatează AFP.

„O încetare a focului este necesară”, a declarat Merkel. „Trebuie să tratăm lucrurile cu foarte mare seriozitate” şi să ajungem "la o încetare a focului şi o soluţie politică", discutând cu preşedintele rus, a adăugat cancelarul în tradiţionala sa conferinţă de presă de vară.

UPDATE 13.01 Numeroase companii aeriene asiatice evitau de mai multe săptămâni survolarea Ucrainei. Numeroase companii aeriene asiatice au evitat, din motive de securitate, survolarea Ucrainei, unde s-a prăbuşit avionul malaysian cu 298 de persoane la bord, după ce a fost, cel mai probabil, doborât de o rachetă, relatează AFP.

Două dintre principalele companii sud-coreene, Korean Air şi Asiana, compania australiană Qantas şi compania China Airlines au anunţat că au modificat rutele de zbor ale avioanelor de la începutul lunii martie, când trupele ruse au intrat în Crimeea.

UPDATE 13.00 Sistemul de rachete ucrainean era activ în ziua prăbuşirii avionului malaysian - minister rus. Sistemul de rachete ucrainene era activ în ziua prăbuşirii avionului malaysian, a anunţat vineri Ministerul rus al Apărării, citat de AFP.

UPDATE 12.54 Un oficial din cadrul Ministerului Apărării de la Kiev susţine că instituţia a intrat în posesia unor imagini în care se poate vedea cum un convoi prorus mută un sistem de rachete Buk din apropierea locului în care a fost doborât un avion malaysian, deasupra Ucrainei, atac în urma căruia au murit toţi oamenii de la bord - 298 de persoane. 

Un jurnalist ucrainean a dat publicităţii imagini cu un convoi de militanţi proruşi, care ar transporta sistemul sol-aer Buk de la locul din care ar fi tras asupra avionului malaysian, prăbuşit joi în estul Ucrainei, relatează BBC News Online.

Imaginile au fost date publicităţii de jurnalistul pro-ucrainean Dmitro Timciuk, un influent reporter militar din Ucraina, potrivit BBC Monitoring.

Sistemul de rachete sol-aer de tip Buk, cu care separatiştii proruşi ar fi doborât avionul Boeing 777 al companiei Malaysia Airlines, a fost adus în secret în Rusia în cursul nopţii de joi spre vineri, a precizat pe Facebook Anton Heraşcenko, un consilier al ministrului ucrainean de Interne.

UPDATE 12.25 Premierul britanic David Cameron a convocat vineri o reuniune interministerială de criză după prăbuşirea avionului malaezian în estul Ucrainei, a anunţat Downing Street într-un comunicat. El a făcut de asemenea apel la deschiderea "unei anchete sub egida ONU".

UPDATE 12.24 Strelkov şi Borodai, suspectaţi că au legătură cu prăbuşirea zborului MH17 în estul Ucrainei. 

Igor Strelkov, alias Ghirkin, şi "premierul" republicii de la Doneţk Aleksandr Borodai sunt suspectaţi că au o legătură cu atacarea zborului MH17, care s-a prăbuşit joi în Ucraina, după ce Strelkov a revendicat atacul pe o pagină a unei reţele de socializare ruse, relatează site-ul The Australian.

Militarul şi "politicianul" separatişti, care au luptat în anii '90 în Transnistria, sunt unii dintre liderii rebeliunii proruse împotriva Guvernului ucrainean, ei susţinând autonomia regiunii Doneţk, în estul Ucrainei.

***

Valentin Nalivaichenko, şeful Serviciului de Securitate al Ucrainei (SBU), spune că agenţiile şi autorităţile de la Kiev n-au nicio îndoială că avionul Malaysia Airlines MH17, care a fost doborât joi seară în estul Ucrainei, a fost atacat din comanda ruşilor. Până acum, Kievul a acuzat un act terorist, însă a indicat separatişti proruşi drept autori.

SBU a decis să facă publice cât mai multe elemente din ancheta demarată după tragedie în care au murit 298 de persoane din mai multe ţări. Avionul Maalaysian Airlines zbura pe ruta Amsterdan-Kuala Lumpur şi a fost doborât cel mai probabil de o rachetă, susţine ucrainenii. Declaraţii similare au fost făcute de mai mulţi oficiali americani, inclusiv viceprerşedinte Joe Biden. Deocamdată, se ştie cu siguranţă doar că avionul a explodat în aer.

Separatiştii proruşi au negat orice implicare în atac, susţinând că nu au armamentul necesar pentru a doborî un Boeing 777 de la o asemenea altitudine. Printre ipotezele vehiculate se numără varianta că avionul a fost doborât de o rachetă sol-aer (separatiştii au capturat recent un lansator de acest tip de la armata ucraineană) sau de o rachetă lansată dintr-un avion de luptă (separatiştii nu au astfel de aparate de zbor). 

Deja, SBU a făcut publice mai multe interceptări despre care susţine că arată cum separatiştii proruşi raportează comandanţilor lor din Rusia că au doborât un avion civil. 

Preşedintele rus Vladimir Putin a negat însă orice implicare a forţelor armate ruse, susţinând că responsabilitatea pentru cele 298 de vieţi pierdute este în totalitate a Kievului, din cauza ofensivei demarate la 5 iulie împotriva separatiştilor proruşi din estul ţării. 

Ucrainenii susţin că avionul a fost doborât însă pentru că separatiştii l-au confundat cu un avion militar ucrainean. Tot joi, cu câteva ore înainte, separatiştii au doborât un avion de luptă Suhoi-25 al ucrainenilor, iau luni au doborât un avion de transport militar AN-26. 

Totodată, Kievul susţine acum că separatiştii au capturat cutia neagră a avionului pentru a-şi şterge urmele, după ce rebelii au confirmat aseară că se află în posesia acesteia şi insistă să o trimită la Moscova pentru a fi analizată. 

Preşedintele ucrainean Petro Poroşenko a afirmat luni, într-o reuniune cu şefii armatei, că „în ultimele trei zile, un nou sistem rus de rachete a fost folosit împotriva forţelor armate ale Ucrainei”, potrivit Radio Europa Liberă.

La câteva ore după aceste afirmaţii, un avion militar de transport al armatei ucrainene a fost doborât în estul ţării. Aeronava, de tip AN-26, a fost lovit la o altitudine de 6.500 de metri. Avionul a fost lovit de „o rachetă mai puternică” decât cele trase din lansatoare portabille, trasă probabil din Rusia, au anunţat ucrainenii. Echipajul avionului a supravieţuit prăbuşirii. 

Kievul a acuzat Rusia că a mobilizat masiv trupe la graniţele Ucrainei şi că „mercenari ruşi” şi separatişti trag asupra vameşilor ucraineni  pentru a forţa frontierele şi a facilita intrarea unor vehicule blindate în Ucraina. Un oficial NATO a confirmat sub protecţia anonimatului că ruşii au mobilizat în jur de 12.000 de soldaţi la graniţa cu Ucraina. 

Pentru prima dată de la demararea unei ofensive puternice a armatei ucrainene asupra estului separatist al ţării, Rusia a anunţat că s-ar putea implica militar în conflict. Kremlinul a transmis luni prin surse anonime citate de presa aservită regimului că ia în calcul „raiduri selective” asupra armatei ucrainene, ca replică pentru un presupus atac cu obuze de artilerie care ar fi cauzat moartea unei persoane, în Rusia, în apropiere de graniţa cu Ucraina.

O sursă „apropiată Kremlinului” a declarat pentru cotidianul „Kommersant” că Rusia ştie exact de unde au fost lansate obuzele care au lovit satul Doneţk din regiunea rusă Rostov, aflată la graniţa cu Ucraina, transmite aceeaşi sursă, citată şi de „Vocea Rusiei”. Kremlinul subliniază însă că nu este vorba despre atacuri masive, ci raiduri „selective, cu ţintă precisă”, asupra poziţiilor din care s-a tras asupra Rusiei. O idee similară a fost sugerată de vicepreşedintele Consiliului Federaţiei Ruse, Evgheni Buşmin, reprezentant al regiunii Rostov, din care face parte satul care ar fi fost lovit.

Duminică, pentru prima dată de la izbucnirea conflictului din estul separatist al Ucrainei, Moscova a anunţat că armata ucraineană i-a atacat teritoriul, după ce un obuz de artilerie lansat din Ucraina a lovit dimineaţa o casă, iar un cetăţean rus a murit. Ministerul de Externe de la Moscova a ameninţat imediat că vor exista „consecinţe ireversibile”.

Evenimentele de duminică şi luni arată că Rusia „s-a îmbarcat într-un curs de escaladare a conflictului din Donbas”, a declarat luni Andri Lisenko, purtătorul de cuvânt al Consiliului Naţional şi de Securitate de la Kiev. De asemenea, preşedintele ucrainean Petro Poroşenko a afirmat ieri, într-o reuniune cu şefii armatei, că „în ultimele trei zile, un nou sistem rus de rachete a fost folosit împotriva forţelor armate ale Ucrainei”, potrivit Radio Europa Liberă.

La 16 martie, autorităţile regionale din Crimeea au organizat un referendum prin care populaţia a fost întrebată dacă doreşte alipirea peninsulei la Rusia şi dacă vrea întoarcerea la Constituţia din 1992, care prevedea mai multă autonomie faţă de Ucraina pentru Republica Autonomă din Crimeea. Aceasta după ce, în urmă cu o lună, preşedintele ucrainean Viktor Ianukovici fusese demis de Parlamentul de la Kiev, la fel şi Guvernul controlat de el, după mai bine de trei luni de proteste faţă de regimul pro-rus condus de Ianukovici şi apropiaţii săi.

Autorităţile locale din Crimeea au catalogat schimbarea de putere drept lovitură „fascistă” de stat, poziţie adoptată şi de Rusia.

Locuitorii din Crimeea au votat în procent covârşitor - peste 96% - pentru alipirea la Rusia. La recensământul din 2001, cel mai recent, peste 58% din locuitorii peninsulei s-au declarat ruşi, 24,3% - ucraineni şi 12% -tătari. 

Imediat după anexarea Crimeea, în estul Ucrainei s-au intensificat dramatic tensiunile separatiste, până atunci relativ timide. Luptele au început acolo în martie, când proruşii au atacat o bază militară de la Lugansk şi, treptat, au început să înconjoare tot mai multe unităţi militare din regiune. 

Autorităţile locale, în frunte cu primarii şi poliţiştii, nu numai că nu i-au împiedicat, ci i-ar fi şi sprijinit. Ulterior, în cele mai multe oraşe din regiune au fost aleşi sau numiţi lideri noi, proruşi sau chiar cetăţeni ruşi. La 11 mai, separatiştii au organizat şi un referendum prin care şi-au cerut independenţa de Kiev. Plebiscitul nu a fost recunoscut nici măcar de Rusia, fiind marcat de nereguli şi fraude clare. 

Citeşte mai multe ştiri pe aceeaşi temă:

Avion doborât în Ucraina. Comandantul SBU: „Prioritatea noastră este să aflăm care comandant rus a dat ordin ca avionul să fie atacat”

 

VIDEO Avion doborât în Ucraina. Mărturia unei femei care a ratat „cursa morţii“

      

Ministerul român de Externe: Pe lista pasagerilor avionului prăbuşit în Ucraina nu se aflau români

Presa din Rusia: Ucrainenii au vrut să doboare avionul lui Putin, dar au greşit ţinta şi au nimerit în avionul de linie Malaysia Airlines

 

Mulţi dintre pasagerii avionului malaysian mergeau la o conferinţă despre SIDA, în Australia

 

MH17. Vicepreşedintele SUA, Joe Biden: Avionul prăbuşit în estul Ucrainei a fost aruncat în aer în timpul zborului

 FOTO VIDEO Avion malaysian cu 298 de pasageri, doborât lângă Doneţk. Nu există supravieţuitori

Ministerul Afacerilor Externe dispune activarea celulei de criză la nivelul instituţiei, în urma „catastrofei aviatice” din Ucraina

Reacţiile liderilor politici după tragedia aviatică din Ucraina

Avion doborât în Ucraina. Putin: Tragedia nu ar fi avut loc dacă Kievul nu demara ofensiva asupra separatiştilor

Malaysia Airlines MH17 zbura pe culoarul aerian L980, unul dintre cele mai aglomerate "drumuri" spre Asia

29 iunie: rebelii din Doneţk se lăudau pe Twitter că au pus mâna pe un lansator de rachete Buk. Tweet-ul a fost şters azi

Ruşii, fără milă pe timpul războiului rece: cum au doborât un avion sud-coreean cu 269 de pasageri

Senatorul John McCain: „Dacă Rusia a doborât avionul MH17, atunci trebuie să existe repercusiuni incredibile“

FOTO Malaysia Airlines MH17 doborât în Ucraina: olandezul care şi-a anticipat moartea pe Facebook

VIDEO Istoria se repetă: Boeing doborât în Ucraina. Americanii au făcut la fel cu un Airbus cu 290 de civili. SUA le-a dat criminalilor medalii pentru curaj

Malaysia Airlines MH17, doborât peste Ucraina: cine este vinovat?

„Blestemul“ Malaysian Airlines: de ce e în pragul falimentului şi ce şanse sunt să pici cu avionul în ziua de astăzi

Cum arată şi ce poate face sistemul sol-aer Buk, care ar fi provocat prăbuşirea avionului Malaysia Airlines în Ucraina

Europa



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite