Desigur, e un succes că a fost arestat unul din responsabilii masacrării a 130 de oameni la Paris, mai ales că a fost prins în viaţă. Avem, astfel, şansa de a afla mai multe despre organizaţia căreia-i aparţine şi de a expune unui proces nu doar un criminal, ci şi o viziune sinistră asupra lumii. Dar aceste patru luni în care a dat cu tifla poterelor ineficace spun multe despre reţelele subterane din care pornesc la atac şi în sânul cărora se ascund teroriştii islamişti, în imediata vecinătate a instituţiilor europene. E frapant că inamicul public nr. 1 a fost prins la doar şase kilometri distanţă de locul în care, la Bruxelles, cei 28 de şefi de state şi guverne din UE căutau să se pună de acord cu premierul turc în criza migraţiei.

Faptul că ascunzătoarea a fost descoperită mai degrabă graţie hazardului, cum reiese din datele publice până acum, eşecul operaţiunii anterioare, de joi, din cartierul Forest, precum şi faptul că mai sunt alţi doi fugari dintre implicaţii în atentatele de la Paris – iată câteva elemente îngrijorătoare pentru un continent stăpânit de teroare.

Salah Abdeslam a putut, în ciuda celor peste o sută de percheziţii efectuate de poliţia belgiană, să se sustragă forţelor anti-tero în acest răstimp de 126 de zile, adăpostit fiind, potrivit informaţiilor actuale, într-un perimetru foarte restrâns.

Arestarea sa în Molenbeek – la numai 500 de metri distanţă de propria locuinţă – e un nou semnal de alarmă privind incapacitatea aplicării legii în acest cartier scăpat de sub control.

„Molenbeek este Fâşia Gaza a Europei Occidentale”, avertiza, acum două săptămâni, liderul extremei drepte olandeze. „Îşi scuipă veninul asupra Bruxelles-ului”, a comentat acru presa belgiană, ignorând corectitudinea diagnosticului, fie el şi venit din partea unui extremist. Pentru că Geert Wilders e unul din acei populişti care capitalizează voturi din incapacitatea clasei politice tradiţionale de a formula răspunsurile adecvate multiplelor crize ce macină accelerat Uniunea Europeană.

Alain Marsaud, un fost magistrat francez specializat în combaterea terorismului, actualmente deputat din partea Republicanilor lui Sarkozy et comp, punctează, acum, virulent în legătură cu atentatele din 13 noiembrie şi tot ceea ce a urmat: „Naivitatea belgienilor ne-a costat 130 de morţi (...) Fie Salah Abdeslam a fost foarte inteligent, fie serviciile belgiene au fost nule – ceea ce este mult mai probabil”.

Faptul că, în Belgia, din cele 34 de măsuri anunţate împotriva terorismului, numai 13 au fost, deocamdată, puse efectiv în aplicare evidenţiază carenţe majore în contracararea acestui pericol letal.

Cele mai multe dintre decizii sunt blocate în hăţişul parlamentar şi birocraţia guvernamentală.

Între timp, reţelele jihadiste îşi dovedesc eficienţa. Cu complicitatea – pasivă ori activă – a unei părţi a comunităţii musulmane. Pentru a evita nedreapta stigmatizare colectivă, această comunitate are, în UE în primul rând, datoria de a alege, manifest şi concret, între stat şi terorism, între lege şi fanatism.

Iar decidenţii din întreaga Europă au obligaţia de a duce în forţă războiul împotriva terorii, nu doar de a-l simula.