Tendinţă generală la dimensiunea planetei, dar extrem de puternică, deja, în spaţiul european şi, restrângând proiecţia pe hartă, foate prezentă în zona butoiului de pulbere al Balcanilor. Pentru început însă, iată, din nou, harta-avertisment realizată de cercetătorii de la Pew Research Center:

Din cele 8 ţări despre care se spune că, la orizontul anului 2050, îşi vor pierde identitatea demografică majoritar creştină, 5 sunt în Europa. 2 în Balcani: Macedonia şi Bosnia-Herţegovina. Ele urmând să se alăture astfel celorlalte două state musulmane deja existente, Albania şi Kosovo. Iar două dintre viitoarele ţări din blocul european care nu va mai fi creştin – Marea Britanie şi Franţa – sunt puteri nucleare. Este o problemă? Nu încă. Dar, cu siguranţă, poate deveni din cauza conexării care deja se produce de ceva timp cu spaţiile foarte active care alimentează, susţin şi motivează ideologic (şi nu numai) migraţia înspre aceste zone, pentru a consolida comunităţile musulmane existente.

Cine sunt musulmanii existenţi în acest moment în Balcani? Iată răspunsul dat de Xavier Bougarel, un istoric specializat în civilizaţia islamică din zona Peninsulei Balcanice:

Descendenţi ai populaţiilor locale islamiste sau turcofone venite din Anatolia în perioada dominaţiei otomane, musulmanii trăitori azi în Balcani se împart în patru grupe principale: Albanezii musulmani (aproximativ 4.300.000 persoane la începutul sec. XXI), Bosniacii (2.150.000), Turcii (800.000) şi Rromii musulmani (330.000)...Pe plan religios, instituţiile islamice cunosc o dezvoltare deosebită după căderea Cortinei de Fier: sute de moschei sunt construite sau restaurate, numărul de şcoli coranice trece de la 5 în 1990 la 22 într-o perioadă de doar 10 ani şi sunt deschise şapte institute de învăţământ superior islamic la Sarajevo, Zenica, Bihac, Novi Pazar, Priştina, Skopje şi Sofia.

În şcoli sunt reintroduse cursuri facultative de religie, cu exceţia Alabaniei şi în Kosovo, două ţări cu majoritate musulmană....Două curente în mare măsură opuse dau dovadă de un dinamism deosebit: pe de o parte neo-salafiştii şi, de cealaltă parte, neo-sufiştii. Neo-salafiştii, promotorii unui islamism extremist care încearcă să copieze în cele mai mici amănunte comportamentul primilor musulmani (străbunii credinicioşi: al salf al-salih) se divizează într-un curent jihadist foarte înclinat spre violenţă împotriva „falşilor musulmani" şi un curent în favoarea unei reislamizări lente şi paşnice a populaţiei musulmane. Primii vor intra în conflict cu instituţiile religioase, în timp ce membriii celui de-al doilea curent încep să exercite responsabilităţi din ce în ce mai importante în cadrul acestor. La rândul lor, neo-sufiştii se vor regăsi ca membri ai confreriilor salafiste tradiţionale, sau grupaţi în jurul unor auto-proclamaţi şeici şi au practici religioase considerate drept ilicite de neo-salafişti, precum parciparea la zkir (invocarea lui Dumnezeu) sau la pelerinaje revenite la modă după 1990. (...)

Aceste evoluţii nu pot fi înţelese fără a se ţine seama de noile legături apărute între musulmanii din Balcani şi restul lumii musulmane. Astfel, apariţia unui curent neo-salafist de tip jihadist este legată direct de prezenţa a mai multe mii de mujahedini în Bosnia-Herţegovina în timpul războiului, asta în timp ce multe dintre cele mai importante personaje sufiste şi-au făcut studiile în Orientul Mijlociu, mai ales în Arabia Saudită. Dar, de la începutul anilor 2000, actorii religioşi externi cei mai activi în Balcani sunt turcii, cei provenind de la foarte oficiala Preşedinţie a afacerilor religioase din Turcia (Diyanet) sau de mişcarea neo-sufistă a lui Fethullah Gulen, plus diverse organizaţii umanitare, agenţii de cooperare culturală şi partide islamiste. În acest context, plecarea în Siria a mai multe sute de tineri musulmanin dornici să participe la Jihad şi ruptura între F.Gullen şi Primul ministru islamo-naţionalist Erdogan vor avea consecinţe asupra configurărilor interne ale Islamului din Balcani.

Dar factorul determinant pentru anii ce vin va rămâne modul în care diferitele state balcanice vor participa (sau nu) la procesele de integrare euro-atlantice. Într-adevăr, acestea vor sili instituţiile islamice, chiar dincolo de musulmanii înşişi, să precizeze ce înţeleg cu adevărat prin noţiunea de "Islam european" şi modul în care acest Islam se poziţionează în raport cu statele laice şi cu societăţile de pe continentul european de unde creştinismul tinde să dispară". (Xavier Bougarel, « Balkans. Les différentes facettes de l’islam », Pages Europe, 1 aprilie 2014 - La Documentation française © DILA )

Iată o descriere extrem de corectă a contextului în care a apărut marea temere care dublează şi amplifică exponenţial tematica oricum foarte complicată a constituirii unui bloc de state islamice în interiorul UE sau cu şanse extrem de mari de obţinere în viitorii ani a statutului de membru UE şi NATO.

Problema este că, în acest moment, Organizaţia Statului Islamic transmite că este pregătită să lanseze asupra Europei un flux de imigranţi de 500.000 de persoane.

Dacă vă veţi angaja cu forţe armate în Libia, noi vă vom trimite ca răspuns un val compact de 500.000 de imigranţi" , se spunea într-un mesaj adresat oficialităţilor italiene de organizaţia libiană a Statului Islamic.

Moment în care foarte mulţi şi-au adus aminte de o afirmaţie făcută de colonelul Ghadaffi într-un interviu pe care l-a dat cu puţin timp înainte de moartea sa. El prezicea că, dacă va fi dat jos de la putere, atunci Medieterana urma să devină „marea haosului": Occidentul are de ales între mine şi haosul terorist".

Peste doar câteva săptămâni vom afla dacă liderii europeni vor lua decizia finală favorabilă declanşării unei misiuni militare de o amploare fără precedent în Marea Mediterană. Până atunci, însă, liderii islamişti fundamentalişti transmit în mod continuu mesaje din ce în ce mai dure de avertizare, unul dintre canalele cele mai credibile folosite de ei fiind publicaţia Dabiq unde, de curând, era publicat un interviu cu jurnalistul ostatic britanic John Cantlie şi care pune întrebarea: „Câţi occidentali vor muri?". Şi tot el afirmă:

„Răspunsul este că vor muri mulţi. Franţa, Belgia, Danemarca, Australia şi Canada, toate aceste ţări au fost ţinta unor atacuri jihadiste în ultimele trei luni şi, în timp ce din ce în ce mai mulţi luptători islamişti din aceste ţări jură credinţă Statului Islamic, atacurile se vor îmulţi şi vor fi din ce în ce mai bine executate".

Sigur că fluxul de imigranţi poate într-adevăr să fie folosit şi în acest mod, ca o armă psihologică pentru a preveni deschiderea unui front de luptă european în Mediterana şi blocarea coastelor Libiei. Numai că fluxurile migraţiei din Orientul Apropiat şi Orientul Mijlociu, cele clasice de pe ruta balcanică, îşi continuă în linişte activitatea, departe de ochii publicului. Alimentând acum şi, foarte posibil, la fel de bine şi pe viitor, un efort descris de unii analişti ai serviciilor de informaţii drept întărirea prezenţei statale musulmane. În plus, aduce în zonă şi forţa umană şi logistica necesare pentru generarea unor conflicte pe cale de explozie cum este cel din Macedonia, spre exemplu, generat de grupări armate islamiste.

Sigur că ţintele tradiţionale ale grupurilor de imigranţi care vin prioritar din Maghreb şi tranzitează Mediterana vor rămâne aceleaşi, adică ţările bogate ale Occidentului, acolo unde se pot deja baza pe reţele solide de sprijin înlăuntrul comunităţilor musulmane de diferite orientări ideologice. Numai că, iată, se deschide acum o posibilitate nouă, extraordinar de interesantă, cea de a migra înspre un stat musulman din Europa, eventual şi unul care acum, sau peste puţin timp, va eliberea direct acte de identitate europene valabile. Tentaţie enormă şi care va fi folosită ca atare.

Între timp, să ne pregătim pentru posibilitatea ca, în acest spaţiu al Balcanilor noştri, să explodeze conflictele interconfesionale clasice ale Orientului Mijlociu, acum importate şi aflate în aşteptarea declanşării următoarei etape, cea de cucerire şi control a teritoriilor. Adică etapa următoare, logică, previzibilă şi, pare-se, desfăşurându-se în totala noastră indiferenţă.