FOTO VIDEO Autorul atentatului din clubul Reina din Istanbul a fost capturat

FOTO VIDEO Autorul atentatului din clubul Reina din Istanbul a fost capturat

Abdulkadir Maşaripov FOTO yenicaggazetesi.com

Principalul suspect în atacul de Anul Nou dintr-un club de noapte exclusivist din Istanbul a fost arestat, transmite mass-media din Turcia.

Ştiri pe aceeaşi temă

Abdulkadir Maşaripov ar fi vinovat de atacul armat sângeros de la clubul Reina din Istanbul, în care 39 de persoane au fost ucise.

Suspectul, un cetăţean uzbek, ar fi fost fost prins în districtul Esenyurt din Istanbul. Presa turcă declară că el a închiriat un apartament în oraşul turcesc Konya, cu o femeie considerată a fi soţia şi cei doi copii.

Trăgătorul a sosit la club cu taxiul mai devreme în acea duminică, înainte să intre în club cu un pistol cu ţeavă lungă pe care îl luase din portbagajul maşinii. El a tras apoi la întâmplare în oamenii care sărbătoreau intrarea în noul an.

Cetăţeni din Israel, Franţa, Tunisia, Liban, India, Belgia, Iordania şi Arabia Saudită s-au aflat printre victimele atentatului din Istanbul, iar zeci de persoane au fost rănite.

Statul Islamic a transmis că se află în spatele atacului, spunând că a fost o răzbunare pentru implicarea militară turcă în Siria.

 


Jihadist uzbec

Presa turcă a vehiculat încă de la începutul lunii ianuarie numele lui Maşaripov drept autorul atacului de la clubul de noapte Reina din Istanbul.

Maşaripov este un cetăţean uzbec, al cărui nume de cod este Abu Muhammed Horasan.
 
Maşaripov a ajuns la Istanbul din provincia Koya pe 15 decembrie, potrivit cotidianului Hurriyet. Cotidianul adaugă că o celulă uzbecă a organizaţiei teroriste Statul Islamic din Konya îl susţine în continuare pe Maşaripov.
 
Teroristul părea să ştie tehnici de luptă de gherilă şi este posibil să se fi antrenat în Siria, potrivit unei surse din serviciile de securitate.


Control medical

Poliţia l-a capturat pe suspect în casa unui prieten kîrgîz din oraş, potrivit unor rapoarte ale NTV din Turcia.

Potrivit ziarului Hurriyet, el a fost supus unui control medical înainte de a fi dus pentru interogare la un sediu de poliţie.

O imagine care circulă pe mass-media din Turcia arată un om într-un tricou pătat de sânge, cu tăieturi şi vânătăi la nivelul feţei, fiind ţinut în faţa unui aparat de fotografiat.

 

FOTO yenicaggazetesi.com

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:

citeste totul despre: