Ţările despre care vorbesc sunt Bulgaria şi Moldova, iar câştigători au fost domnii Rumen Radev şi Igor Dodon.

Sunt, desigur, şi deosebiri între cele două cazuri. Radev era, până de curând, general de aviaţie, în vreme ce Dodon e un economist intrat în politică acum un deceniu, după o scurtă carieră în domeniul bursier. Formaţiunile care i-au susţinut pe cei doi candidaţi sunt în Internaţionala Socialistă. Ce e, însă, particular pentru Moldova e faptul că Partidul Socialiştilor e la stânga comuniştilor. La drept vorbind, mai ştie cineva un asemenea caz, în întreaga lume?

Împotriva lui Dodon şi Radev au intrat în finala prezidenţialelor Maia Sandu şi Ţeţka Ţaceva. Prima avea experienţă de ministru al Educaţiei, a doua era, în momentul desemnării, preşedinta Parlamentului de la Sofia. Sandu a fondat de curând un partid, în vreme ce Ţaceva e membră GERB, formaţiunea condusă de premierul Boiko Borisov. Ambele politiciene au fost susţinute de Partidul Popular European. Candidaturile lor au fost, un timp, incerte. În Bulgaria, desemnarea a întârziat foarte mult. Până la Ţaceva, au fost vehiculate şi alte nume: premierul Borisov, Kristalina Gheorghieva, vicepreşedinta Comisiei Europene, Iordanka Fandakova, aflată în fruntea primăriei din Sofia. În Moldova, Maia Sandu a profitat de pe urma retragerii lui Andrei Năstase, liderul Platformei DA şi – într-o oarecare măsură –, a lui Marian Lupu, candidatul unuia dintre partidele pro-europene de la Chişinău. În orice caz, aspiranţii la funcţia supremă au fost numeroşi: 21 de bulgari şi 9 moldoveni au vrut să fie preşedinţi în 2016.

De ce au câştigat Radev şi Dodon? Lipsa de credibilitate a UE e unul dintre factorii explicativi.

Diferenţa de scor în turul întâi a fost de aproape 4 procente, în cazul vecinilor de la Sud de Dunăre, şi de circa nouă procente, dincolo de Prut. În turul al doilea, diferenţa a fost mai mare la Sofia. Clivajul cel mai profund din ambele peisaje politice e cel legat de Kremlin: atât Radev, cât şi Dodon vor ca Rusia să fie partener major pentru ţările lor, nu un stat care trezeşte suspiciuni şi care e aflat sub severe sancţiuni europene. Să notăm preferinţa ciudată pentru haina militară printre bulgari: nu doar candidatul socialist la preşedinţie, ci şi cel al GERB pentru vicepreşedinţie provine din forţele armate. Pe de altă parte, liderul socialiştilor din Moldova a promis că va stopa Acordul de Asociere cu UE. Aici e şi marea diferenţă faţă de Bulgaria, care e stat-membru din 2007, ca şi România. Miza politică era, de aceea, mai mare la Est. Cu atât mai mult cu cât acum se revenea, după 20 de ani, la alegerea directă a preşedintelui, care va avea astfel o legitimitate mult mai consistentă decât predecesorii săi, desemnaţi în urma negocierilor din Parlament.

De ce au câştigat Radev şi Dodon? Lipsa de credibilitate a UE e unul dintre factorii explicativi. Şi-n cazul Bulgariei, şi-n cel al Republicii Moldova, numărul cetăţenilor dezamăgiţi de Europa a fost semnificativ mai mare ca în trecut, aşa că vocile pro-europene au fost mai puţin convingătoare. Sunt de luat în seamă, pe de altă parte, cauzele specifice. La Chişinău, se vorbeşte şi pe stradă, şi-n ambasadele europene, despre influenţa covârşitoare asupra vieţii politice exercitată de către oligarhul Vlad Plahotniuc, „coordonatorul”, cum şi-a spus chiar el. La Sofia, certurile nesfârşite din cadrul coaliţiei formate de GERB, Blocul Reformist şi naţionaliştii din Frontul Patriotic au dat un avantaj socialiştilor. Să notăm că, simultan cu primul tur al prezidenţialelor, bulgarii au organizat şi un triplu referendum: propunerile făcute – sistem electoral majoritar în două tururi, vot obligatoriu şi limitarea finanţării publice a partidelor la o leva pentru fiecare vot obţinut la ultimul scrutin – au fost acceptate şi vor fi dezbătute de Adunarea Naţională.

Ce va urma? La Sofia, consecinţele alegerii lui Radev au apărut imediat. Premierul Borisov a demisionat, aşa cum promisese înainte de scrutin că va face, dacă nu e aleasă candidata sa. La Chişinău, premierul Filip a declarat că guvernul va rămâne în funcţie, indiferent cine iese preşedinte. Numai că Igor Dodon a anunţat, a doua zi după alegerea sa, că vrea alegeri anticipate. El se bazează pe faptul că grupul de deputaţi socialişti e cel mai numeros din Parlamentul de la Chişinău. Se vor găsi şi oportuniştii de care e nevoie pentru a dărâma guvernul şi a evita o coabitare? Vom vedea...

P.S. Nu pot ignora asemănarea izbitoare dintre haosul creat la secţiile de vot organizate în străinătate la alegerile prezidenţiale de la noi, de acum doi ani, şi, respectiv, la cele din Moldova, din 13 noiembrie 2016. Alegătorii au stat la cozi imense, ca să-şi exercite un drept, care este, în principiu, inviolabil. Singura diferenţă ar fi că, la ei, s-au terminat şi buletinele de vot în mai multe secţii. Acesta e unul dintre motivele pentru care Maia Sandu şi aliatul ei, Andrei Năstase, au anunţat că vor contesta la Curtea Constituţională rezultatele scrutinului de duminica trecută.