Atentate la Paris. Bilanţul morţilor a crescut la 132 de oameni. Cine sunt atacatorii

Atentate la Paris. Bilanţul morţilor a crescut la 132 de oameni. Cine sunt atacatorii

Atentate teropriste în Paris

Atentatele din Paris, de vineri seară, au fost comise de trei echipe de terorişti foarte bine coordonate. Atacatorii sunt foarte tineri, unii chiar adolescenţi, potrivit Institutului Medico-Legal din capitala Franţei. Unul dintre ei a fost identificat drept Ismail Omar Mostefai, francez de origine algeriană, din suburbiile Parisului. Asupra atacatorilor au mai fost găsite un paşaport sirian şi unul egiptean.

Ştiri pe aceeaşi temă

UPDATE Bilanţul victimelor atentatelor de la Paris a ajuns la 132 de morţi şi 349 de răniţi, dintre care 42 sunt în stare critică. Bilanţul morţilor nu îi include pe cei şapte sau opt terorişti decedaţi în atentatele comise la Paris în cursul nopţii de vineri spre sâmbătă.

UPDATE În Place de la Republique, Paris, francezii au venit în număr mare pentru a depune omagii pentru victimele atacurilor teroriste, însă câteva zgomote care semănau cu cele produse de focurile de armă au creat panică, împrăştiind mulţimea în toate direcţiile. 

Oamenii continuă să iasă din case în număr mare, în ciuda stării de încordare şi a recomandărilor autorităţilor de a rămâne la adăpost

Atentate la Paris. Cel puţin un bărbat suspectat de „implicare directă“ în atacurile de la Paris, căutat în Europa

Autorităţile căutau duminică în Europa cel puţin încă un suspect, posibil doi, "implicaţi în mod direct" în atacurile de vineri seara de la Paris, iar anchetatorii încercau să stabilească dacă aceştia se aflau printre persoanele arestate în ultimele 48 de ore în Belgia, afirmă doi oficiali francezi, potrivit Mediafax.
 
Poliţia franceză a reţinut duminică şapte persoane pentru a le interoga în legătură cu atacurile soldate cu cel puţin 129 de morţi, extinzând, în cadrul anchetei, operaţiuni de căutare de la Marea Egee şi până la periferia Parisului, relatează The Washington Post.
 
Însă poliţia continua să caute cel puţin încă un participant la atacuri.
 
Atât oficiali francezi, cât şi gruparea jihadistă Statul Islamic (SI), care a revendicat atacurile, au afirmat iniţial că opt bărbaţi au comis atacurile.
 
Poliţia a anunţat că şapte atacatori au murit - şase dintre ei detonându-şi centurile de explozibili - şi că unul a fost ucis de către poliţişti prin împuşcare.
 
Cele şapte persoane plasate în arest preventiv duminică sunt rude ale lui Ismaël Omar Mostefaï, un francez în vârstă de 29 de ani, cu cazier, - unul dintre cei şapte atacatori morţi în atacurile de vineri, a declarat sub protecţia anonimatului un oficial din cadrul poliţiei franceze. Mostefaï a fost reţinut în perioada 2004-2010 pentru opt infracţiuni de drept comun, inclusiv pentru conducere fără permis.
 
În 2010, el a apărut pe radarul serviciilor franceze de informaţii după ce s-a asociat cu islamişti radicali la o moschee lângă Chartres, la aproximativ 100 de kilometri vest de Paris. Mostefaï, originar din Algeria, ar fi călătorit în Siria în iarna lui 2013. "Atunci i-am pierdut urma", a declarat acest oficial.
"Obiectivul este să ne dăm seama ce l-a determinat pe acest bărbat să devină un atacator sinucigaş", a subliniat acest oficial.
 
Fratele lui Mostefaï, care s-a predat într-un cartier de periferie în sud-estul Parisului, a confirmat pentru AFP că fratele său mai mic a comis infracţiuni în trecut.
 
Acest bărbat în vârstă de 34 de ani, a cărui identitate nu a fost divulgată, a declarat că a întrerupt orice legătură cu presupusul atacator, în urmă cu mai mulţi ani. Mostefaï s-a întors în Algeria, împreună cu fiica sa, a adăugat el. Bărbatul a declarat că a fost şocat atunci când a aflat că fratele său mai mic a fost implicat în atacuri.
 
Poliţia a efectuat percheziţii la locuinţele fratelui, dar şi tatălui lui Mostefaï. Echipe ale forţelor franceze de intervenţie au efectuat percheziţii, timp de aproape trei ore, atât la Romilly-sur-Seine, o localitate situată la aproximativ 127 de kilometri est de Paris, cât şi, respectiv, la Bondoufle, o localitate de periferie în sudul Parisului, potrivit postului RTL.
 

Atentate la Paris. Soţia fratelui lui Mostefai: Nu am mai vorbit cu el de ani

"Ce are acest lucru a face cu noi?", a declarat cu larimi în ochi, pentru AFP, soţia fratelui lui Mostefaï. "Nu am mai vorbit cu el de ani de zile. Sper să fim lăsaţi în pace. Avem o viaţă liniştită aici, iar acest lucru începe să mă îngrijoreze", a adăugat ea.
 
Oficialul din poliţia franceză citat a declarat că unul dintre atacatori deţinea un paşaport sirian - un document despre care oficiali greci au spus că bărbatul l-a folosit pentru a intra în Europa, în octombrie, pe Insula Leros, la Marea Egee, împreună cu refugiaţi din Orientul Mijlociu.
 
Sky News a citat ulterior un oficial grec care a declarat că paşaportul este fals şi că presupusul atacator l-a folosit pentru a intra prin Leros.
 
Anchetatorii căutau, de asemenea, să afle dacă un al doilea atacator ar fi intrat în Europa tot pe ruta refugiaţilor.
Acest lucru provoacă temeri potrivit cărora şi alţi militanţi ar fi putut să folosească aceeaşi rută pentru a intra în Europa ca migranţi.
 
Ministerul sârb de interne a confirmat dumincă faptul că bărbatul care a sosit în Grecia în octombrie a urmat ruta pe care mii de solicitanţi disperaţi de azil intră în Europa pentru a cere refugiu.
 
După ce a sosit pe Insula Leros, el a călătorit spre nord, a traversat Macedonia şi a pătruns în Serbia pe 7 octombrie. El a fost înregistrat de autorităţile sârbe, în centrul de la Presevo, la frontieră, unde a depus cerere de azil. Pe numele său nu figurau mandate internaţionale.
 
"Verificări au confirmat că datele sale se potriveau cu ale persoanei care a fost identificată pe 3 octombrie în Grecia", a anunţat ministerul într-un comunicat. "Nu exista niciun mandat Interpol pe numele acestei persoane", a subliniat ministerul sârb.
 
Un oficial european de rang înalt a declarat, sub protecţia anonimatului, că numele de pe paşaport era Ahmad Almohammad.
 
Potrivit datelor de pe paşaport, bărbatul avea vârsta de 25 de ani şi s-a născut la Idleb, în Siria.
 
Paşaportul a fost găsit la Stade de France, vizat în atacuri în timpul unui meci amical de fotbal Franţa-Germania la care, alături de cei aproximativ 80.000 de spactatori, asista şi preşedintele francez Francois Hollande.
Oficialii nu au stabilit o legătură concludentă între document şi unul dintre cei doi bărbaţi care s-au detonat la stadion.
 
Însă această posibilă legătură a fost suficientă să declanşeze noi îndemnuri, în unele state din Europa, să se pună capăt afluxului fără precedent de refugiaţi către continent din zone devastate de război în Orientul Mijlciu.
Poliţia franceză a confiscat unul dintre vehiculele folosite în atacurile de vineri, un Seat Leon negru, în care se aflau arme, la Montreuil.
 

Atentate la Paris. Unii dintre atentatori sunt belgieni

Cel puţin doi dintre cei şapte atacatori ar fi belgieni, inclusiv un adolescent în vârstă de 18 ani care ar fi luptat în Siria, potrivit unui oficial belgian de rang înalt.
 
Cel puţin zece suspecţi fuseseră arestaţi în Belgia până sâmbătă seara.
Trei dintre cei zece suspecţi au fost opriţi de către poliţia franceză, vineri seara târziu, în apropiere de Cambrai, în timp ce încercau să fugă în Belgia. Poliţia franceză i-a lăsat să treacă, iar bărbaţii au fost arestaţi ulterior la Bruxelles, după alertarea autorităţilor belgiene.
 
Un oficial belgian a declarat că doi dintre cei şapte atacatori care au murit la Paris sunt cetăţeni francezi care locuiesc la Bruxelles, unul dintre ei în cartierul sărac St. Jans Molenbeek, potrivit AP.
 
În cazul atacurilor de vineri seară, este vorba despre "trei echipe de terorişti foarte bine coordonate", a declarat procurorul general din Paris, Francois Molins. Procurorul general din Paris a precizat că prima echipă, compusă din trei atacatori kamikaze, a acţionat în zona Stade de France, cea de-a doua, aflată la bordului unui autoturism Seat Leon, negru, a deschis focul asupra teraselor cafenelelor şi restaurantelor, iar cea de-a treia, care s-a deplasat cu un autoturism Volkswagen Polo, fiind compusă din trei persoane, a atacat sala de spectacole de la Bataclan.
 

Atentate teroriste în Paris: Unul dintre terorişti avea bilet de intrare la meciul de fotbal de pe Stade de France

Cel puţin unul dintre teroriştii care au luat parte la atentatele de vineri seară din Paris a încercat să intre pe Stade de France (la periferia nordică a oraşului), unde se desfăşura meciul amical de fotbal dintre selecţionatele Franţei şi Germaniei, pentru a detona înăuntru încărcătura explozivă pe care o avea asupra sa şi pentru a provoca panică şi îmbulzeală. 
 
Informaţia a fost oferită de surse de securitate ale stadionului, care au menţionat că au reuşit să-l oprească pe individ, relatează publicaţia spaniolă ABC în ediţia electronică de sâmbătă.
 
Potrivit declaraţiilor unuia dintre paznicii de pe stadion făcute pentru Wall Street Journal, care s-a identificat doar cu numele de Zuheir, serviciile de securitate din Saint-Denis au descoperit vesta plină cu explozibili a teroristului atunci când acesta a fost percheziţionat înainte de intrarea la meci.
 
ABC relatează că poliţia franceză a confirmat povestea paznicului, iar agenţii bănuiesc că teroristul încerca să provoace panică în interiorul stadionului, cu o capacitate de 81.000 de persoane, astfel încât oamenii să ajungă să se calce în picioare. După ce a fost descoperit, teroristul a încercat să fugă de agenţii de securitate şi şi-a detonat vesta explozivă într-un dintre tunelurile de la intrarea în stadion.
 
Trei minute mai târziu, un alt terorist şi-a detonat vesta explozivă în imediata apropiere a stadionului, iar un al treilea s-a aruncat în aer într-un McDonald's aflat lângă intrarea în stadion. În aceste trei atacuri şi-a pierdut viaţa o persoană.

Anterior, autorităţile belgiene au anunţat că patru persoane au fost arestate în Bruxelles, în cazul atentatelor teroriste de vineri. Un bărbat care a închiriat un autoturism utilizat de terorişti a fost arestat la frontiera cu Belgia. 
 
Unul dintre atacatorii de la Bataclan a fost identificat. Este vorba despre un cetăţean francez, născut în data de 21 noiembrie 1985, în departamentul Essone, din regiunea Ile-de-France în care au avut loc atentatele. El a fost condamnat de opt ori în perioada 2004-2010, dar nu a executat vreo sentinţă în închisoare. Ar fi făcut obiectul unei mişcări de radicalizare în 2010, potrivit procurorului general din Paris.
 
Potrivit ultimul bilanţ al victimelor atentatelor din Paris, 129 de persoane au murit şi 352 sunt rănite, dintre care 99 în stare critică.
 

Atentate teroriste în Paris. Unul dintre autorii masacrului de la Bataclan, identificat drept Ismail Omar Mostefai 

Autorităţile franceze l-au identificat drept Ismail Omar Mostefai pe unul dintre cei trei terorişti care au ucis vineri seară cel puţin 89 de oameni în sala de concerte din Bataclan (centrul Parisului), a informat presa franceză.
   
Născut în capitala Franţei şi având 29 de ani, Mostefai a fost identificat după amprentele prelevate de la o bucată de deget găsită în sala de concerte. Informaţia a fost divulgată de deputatul şi primarul oraşului Chartres, Jean-Pierre Gargantas, şi confirmată din surse ale ziarului Le Monde. Potrivit cotidianului francez, este posibil ca Mostefai să fi călătorit în Siria câteva luni la rând, în iarna dintre anii 2013 şi 2014.
 
Născut în 1985 în suburbiile Parisului, în Courcouronnes, acest "tânăr cu rădăcini algeriene" avea doi fraţi şi două surori. Mostefai fusese condamnat de nu mai puţin de opt ori pentru delicte de drept comun, între 2004 şi 2010, dar nu a fost niciodată închis. Din 2010, Omar apărea în evidenţele serviciilor secrete franceze ca suspect de integrism islamic, dar nu era pus sub urmărire, au declarat surse ale poliţiei citate duminică de postul de televiziune BFM TV.
 
Potrivit postului de televiziune citat, Omar frecventa des o moschee din Lucé, în departamentul Eure et Loir. Tatăl şi unul dintre fraţii acestuia au petrecut noaptea de sâmbătă spre duminică în arestul Direcţiei Antiteroriste a Poliţiei (SDAT) din Levallois Perret, la periferia Parisului, unde au fost interogaţi pentru a stabili dacă erau la curent cu activităţile lui Omar.
 
Locuinţele celor două rude ale lui Omar, în Romilly sur Seine (Eure et Loir) şi în Bondoufle (Essonne), au fost percheziţionate sâmbătă. Fiind vorba de un caz de terorism, cei doi ar putea fi reţinuţi până la 96 de ore înainte de a fi trimişi în faţa unui judecător. Fratele lui Omar, în vârstă de 34 de ani, s-a prezentat de bună voie la poliţie, după ce a aflat că acesta era implicat în atentate. Însă, potrivit cotidianului francez Le Parisien, el s-a declarat surprins de vestea că fratele său ar fi unul dintre teroriştii din Paris. "Este o nebunie, un vis urât", ar fi declarat el poliţiştilor care îl anchetau, cărora le-a mai spus că nu ţinea legătura cu Omar de ani buni din cauza unor "certuri în familie", dar ştia că a fost în Algeria, ţara de origine a familiei Mostefai. 
 
Vârsta celor şapte terorişti care au comis atentatele de vineri seară din Paris, soldate cu 129 de morţi şi peste 350 de răniţi, ar oscila între 15 şi 18 ani, a informat sâmbătă seară postul Europe 1, care citează surse de la Institutul Medico-Legal din capitala Franţei. 
 
Cadavrele teroriştilor kamikaze au fost duse la morga din Paris unde anchetatorii speră să-i poată identifica pe toţi pe baza analizelor ADN sau a amprentelor, a relatat sâmbătă în ediţia electronică publicaţia spaniolă ABC. Anchetatorii vor să afle dacă teroriştii se aflau deja în evidenţele poliţiei ca fiind potenţiali suspecţi de terorism, caz în care ar trebui să existe pe numele fiecăruia o aşa-numită fişă S.
 
Atentate teroriste în la Paris: Puşti Kalaşnikov, descoperite în maşina găsită la Montreuil 
 
Mai multe puşti de asalt Kalaşnikov, de acelaşi tip cu cele folosite în atentatele de vineri seară din Paris, au fost descoperite în maşina neagră marca Seat Leon găsită în periferia estică a capitalei franceze, la Montreuil, au declarat duminică surse judiciare, transmite AFP. 
 
Martori interogaţi de poliţie au povestit că au văzut un Seat negru care a fost folosit de atacatori la trei dintre locurile în care au avut loc atacurile împotriva unor baruri şi restaurante din estul Parisului. Şapte persoane, membri ai familiei unuia dintre teroriştii kamikaze, Ismail Omar Mostefai, au fost reţinuţi duminică, potrivit aceleiaşi surse.
 

Atentate teroriste în Paris. Şase complici ai unuia dintre atacatori, arestaţi preventiv în Franţa 

 Autorităţile franceze au arestat preventiv şase persoane din anturajul teroristului kamikaze Omar Ismail Mostefai, unul dintre autorii atentatelor de la Paris, informează site-ul cotidianului Le Figaro.
 
Omar Ismail Mostefai, cetăţean francez, a fost identificat drept unul dintre autorii unui atentat sinucigaş comis în sala de concerte Bataclan, situată în centrul Parisului, unde au fost ucise cel puţin 85 de persoane. Şase presupuşi complici ai teroristului sunt arestaţi preventiv, inclusiv tatăl şi soţia acestuia. De altfel, autorităţile franceze au găsit una dintre maşinile folosite de autorii atacurilor teroriste.
 
"Este vorba de un Seat Leon de culoare neagră. (...) Vehiculul a fost găsit abandonat în zona Montreuil, situată în apropiere de Paris. (...) Acest lucru înseamnă că, după participarea la atacurile teroriste, unii autori au părăsit capitala", transmis surse citate de Europe 1.
 

Atentate teroriste în Paris: Unul dintre atacatori a trecut prin Balcani 

Un paşaport sirian şi altul egiptean au fost descoperite asupra unora dintre autorii atacurilor din Paris. Paşaportul sirian a fost găsit în apropierea cadavrului unuia dintre atacatori. Potrivit guvernului grec, deţinătorul documentului sirian se înregistrase în octombrie, la sosirea pe insula greacă Leros. 
 
Serbia deţine informaţii în legătură cu un bărbat al cărui paşaport a fost găsit asupra unuia dintre atacatorii de la Paris, relatează cotidianul belgrădean Blic în ediţia de duminică, prezentând o copie a documentului, informează agenţia de presă DPA. 
 
Paşaportul îl identifică pe acest bărbat ca fiind Ahmad Almohammad, 25 de ani, afirmă Blic.
Ziarul nu divulgă sursa imaginii paşaportului, dar afirmă că agenţiile de securitate franceze au cerut asistenţă din partea Serbiei şi acces la baza ei de date ale migranţilor.
 
Potrivit cotidianului, sosirea lui Almohammad a fost înregistrată de autorităţile elene pe 3 octombrie. El a intrat în Serbia din Macedonia pe la Presevo la 7 octombrie şi a fost aici înregistrat.
 
În centrul de primire a refugiaţilor de la Presevo, el a cerut în mod oficial azil, o practică comună, dar în curând a plecat în Croaţia, potrivit Blic.
 
Cotidianul din Zagreb Vecernji List a informat că acelaşi bărbat a trecut în Croaţia din Serbia şi s-a înregistrat la centrul Opatovac pe 8 octombrie. Numele lui nu a declanşat o alertă, ceea ce înseamnă că el nu era etichetat pe plan internaţional ca suspect, afirmă ziarul croat.
 
Serbia şi Croaţia fac parte amândouă din ruta migraţiei din Balcani, prin care sute de mii de oameni, mulţi dintre ei refugiaţi din zone de război din Orientul Mijlociu, au trecut în drumul lor spre Europa de Vest, aminteşte DPA. 
 

Atentate teroriste în Paris. Şapte persoane au fost arestate în Bruxelles

 Şapte persoane au fost arestate de autorităţile belgiene, după ce au avut loc mai multe percheziţii în Bruxelles, sâmbătă după-amiază, în cazul atentatelor teroriste din Paris de vineri seară, soldate cu 128 de morţi şi 300 de răniţi, informează site-ul publicaţiei franceze Le Monde.
 
Percheziţiile au avut loc în localitatea Molenbeek-Saint-Jean, care aparţine administrativ de Bruxelles, în cursul zilei de sâmbătă. 
 
Ministrul belgian al Justiţiei, Koen Geens a declarat pentru televiziunea belgiană RTBF că aceste arestări "pot fi văzute ca având legătură cu un autoturism Polo gri, înmatriculat în Belgia, găsit în faţa sălii Bataclan", unul dintre locurile în care au avut loc atentatele teroriste din Paris de vineri seară.
 
În Paris, mai mulţi martori au declarat că atacatorii au sosit la bordului unui autoturism înmatriculat în Belgia. Una dintre ipotezele vehiculate este că aparţine unei echipe venite din străinătate, potrivit unei surse apropiate anchetei.
 
Localitatea Molenbeek este, de mai mulţi ani, unul dintre centrele militanţilor islamişti radicali din Belgia şi mulţi tineri pleacă de aici pentru a se duce în zonele de conflict din Siria, să lupte alături de militanţii SI din ţară.
 
Atacatorul de origine marocană, în vârstă de 26 de ani, dintr-un tren al companiei Thalys, care a fost oprit de trei soldaţi americani, în luna august, locuise în zona Molenbeek.
 
Atentate teroriste în la Paris: Doi francezi cu reşedinţa la Bruxelles, printre atentatorii ucişi
 
Doi francezi având reşedinţa la Bruxelles, dintre care unul în cartierul Molenbeek, figurează printre autorii atentatelor de vineri seară de la Paris, ei decedând la locul faptei, a indicat duminică Parchetul federal belgian, într-un comunicat, transmite AFP. 
 
„Două automobile înmatriculate în Belgia au fost găsite la Paris“ de către anchetatorii francezi, „una în apropierea sălii de concerte Bataclan, iar alta lângă cimitirul Pere Lachaise“, au explicat procurorii belgieni, potrivit cărora 'ancheta demonstrează că aceste două vehicule au fost închiriate la începutul săptămânii în regiunea bruxelleză'.
 
„O persoană care a închiriat unul din vehicule a făcut obiectul unui control la Cambrai (nordul Franţei), la 14 noiembrie, ora 9.10, pe autostrada A2 în direcţia Belgiei. Maşina controlată a fost apoi interceptată la Molenbeek-Saint-Jean ieri (sâmbătă) după-amiază“, adaugă Parchetul federal.
 
În total, şapte persoane au fost reţinute începând de sâmbătă în Belgia în cadrul anchetei privind atentatele de la Paris, iar 'unele dintre aceste persoane ar putea fi deferite judecătorului de instrucţie în orele următoare', indică aceeaşi sursă.
 
Conform Parchetului, poliţia a procedat sâmbătă la percheziţii la Molenbeek, obiectele confiscate fiind în curs de examinare.
 
„Din prima oră, autorităţile judiciare belgiene şi franceze colaborează activ. Pentru a accelera schimbul de informaţii, au decis să constituie o echipă comună de anchetă“, mai menţionează Parchetul federal, precizând că anchetatori francezi se află în prezent la Bruxelles.
 
 
Pe aceeaşi temă:
 
 
 
 
 

 

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:

citeste totul despre: