Cu toate acestea, violenţa de sorginte fundamentalist-islamică loveşte - exact aşa cum a solicitat în mod expres liderul Statului Islamic - chiar în inima Europei. La interval de câteva ore, au loc atât atentatul teribil de la Paris contra redacţiei Charlie Hebdo cât şi un altul, cu cocktailuri Molotov, împotriva unui comisariat de poliţie din Bruxelles.

Există două căi logice de analiză. Prima, pe care s-ar putea s-o preferaţi, este cea mai comodă şi neangajantă: sigur că e vorba de lucruri grave, dar nu trebuie să cădem în paranoia; nu trebuie să vedem neapărat scenarii acolo unde prezumţia ar trebui să fie, dimpotrivă, doar de fapte izolate având ca autori personaje dezaxate, fie nebuni de-a binelea, fie asociali neintegraţi niciodată în mod corect de către serviciile specializate. Şi cu asta, simplu, se pune (oare a câta oară?) o batistă onorabilă peste acelaşi ţambal la care, foarte curând, este posibil să se cânte din nou aceeaşi şi aceeaşi melodie. Şi atunci, din nou, în numele noii religii absolute a drepturilor omului şi supremaţiei justiţiei împotriva chiar a unui sistem de logică în supravieţuirea socială, un număr de n organizaţii le vor lua partea celor acuzaţi sau chiar prinşi asupra faptelor, scoţând statul de vină pentru lipsa de politici înţelepte, umaniste şi valabil europene în privinţa inserţiei sociale.

Există şi cea de-a doua variantă: să realizăm, măcar acum, că e vorba exact despre ce a cerut liderul Statului Islamic, adică declanşarea unei serii de lovituri cumplite împotriva locurilor consideratice ca emblematice pentru Vechiul Continent şi America,  «lovituri în inima Europei, acasă la voi», cum avertiza el.

În acest sens, este poate acesta momentul pe care serviciile de informaţii l-au anticipat extrem de precis: aplicarea în practică a unui program complex de care se vorbeşte de mult timp, presupunând transferul de conflict din Orientul Apropiat în Europa.

Este, se spune din diferite surse concordante, un plan în mai multe etape. Prima constă în întoarcerea acasă a cât mai mulţi dintre „luptătorii străini”, cu state de serviciu în principal în Siria, dar şi în Cecenia, Afganistan, Ucraina, Mali, Somalia, Libia... pentru a forma centre sau chiar tabere de antrenament pentru tinerii doritori să se înroleze în Noul Jihad.

Noul Jihad în sensul că, pentru prima oară după secole, va prilejui valuri de atacuri motivate strict religios asupra etnicilor creştini din Europa. Atacuri duse în mai multe faze: mai întâi asemenea atentate la scară mică, implicând un număr cât mai mic de membri ai reţelei dar cu un impact mediatic enorm. Urmează, în logica Noului Jihad, marile lovituri, cele îndreptate împotriva unor locaţii strategice. Spre exmplu noduri de infrastructuri critice sau centralele nucleare. De amintit că, în ultimele săptămâni, în Franţa, centralele nucleare sunt survolate în mod aproape regulat de drone neidentificate... subiect tratat de foarte mulţi drept o curiozitate sau drept opera unor puşti super-tehnologizaţi şi rebeli. Şi asta e posibil, numai că, din nefericire, s-ar putea să fie vorba despre misiuni de recunoaştere în pregătirea unei operaţiuni teroriste de mare amploare.

Problema este deosebit de gravă deoarece, din nefericire, lipsa de viziune politică a jucătorilor decizionali de la Bruxelles, a lăsat ca lucrurile să meargă aproape de la sine, fără urmărirea impantării reale a unei legislaţii privind migraţia ilegală, fără curajul de a impune un cadru legislativ comun în domeniul apărării şi al luptei împotriva terorismului, reacţionând doar prin comunicate disperate şi dramatice (dar la fel de inutile) atunci când se ajunge la realităţi tragice ca cea de acum de la Paris, spre exemplu.

Realitatea tragică a construcţiei europene, mereu subiect de conversaţie, dar niciodată dusă până la capăt, este că, cel puţin în acest domeniu extrem de sensibil al luptei împotriva terorismului, statele membre urmează propriile lor protocoale, se bazează aproape exclusiv pe forţele lor speciale, asta în momentul în care globlizarea pieţei unice europene permite, practic, deplasări foarte dificil de controlat dintr-un spaţiu naţional în altul.

Da, veţi spune, poate e aşa, dar cei care organizează atentatele pot fi uşor identificaţi deoarece se poate merge pe urma intrării lor în Spaţiul Shengen. Fals, asta se putea face eventual pe vremea OLP-ului lui Arafat, acum băieţii şi fetele care lansează atacuri în Europa sunt demult cetăţeni europeni, cel mai adesea la a doua generaţie. Iar asta, tehnic, îi face să treacă normal şi firesc, în câteva secunde, de orice barieră vamală europeană căci, nu-i aşa, nu poţi supune cetăţenii europeni unor controale discriminatorii pe bază de origine etnică.

Şi acum? Foarte greu de spus ce se va întâmpla căci, nu uitaţi, în Franţa musulmanii constituie al doilea mare grup etnic şi profesează cea de-a doua religie ca importanţă... foarte greu, dacă nu imposibil, în aceste condiţii, să anunţi brusc măcar măsuri minimale de control de identitate pe tot teriotirul naţional urmate de expulzările legale.

Legale? Cine zice asta? Nu avem Curtea Europeană de Justiţie, nu avem CEDO?  Luni, ani de zile de deliberări pe fiecare caz în parte deoarece, din nou, este inadmisibilă blmarea unei întegi comunităţi pentru faptele unora dintre membrii săi.

Şi atunci? Personal, devenit neaşteptat de pesimist în ultima vreme, măcar în acest domeniu, cred că, pentru a nu se învenina atmosfera politică, pentru a ne se fragiliza poziţii de partide înaintea alegerilor, francezii vor adopt atitudinea spaniolilor sau belgienilor sau englezilor după atentate teroriste majore: pres lăsată să urle liber căteva săptămâni, fapt neplăcut dar în general fără nici un fel de urmări, apoi lucrurile vor muri de la sine, înnecate în nesfârşitele proceduri juridice aferente.

Desigur, asta dacă nu cumva planul celorlalţi nu este atât de serios făcut cum am auzit unii dintre noi. Atunci, chiar că Dumnezeu cu mila: toţi suntem sau putem deveni ţinte căci vom fi integraţi marii ţinte generice, Europa albă şi creştină.