Atentat terorist în Franţa. CNN: Mai multe celule teroriste au fost activate. Ofiţerii francezi au ordin să poarte armele tot timpul

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Ofiţeri din RAID. FOTO: AP
Ofiţeri din RAID. FOTO: AP

Ofiţerii forţelor de ordine franceze au primit ordin să renunţe la activităţile pe reţelele sociale să poarte armele la ei tot timpul şi pentru că mai multe celule teroriste au fost reactivate în ultimele 24 de ore în Franţa, a declarat sâmbătă o sursă din poliţia franceză pentru CNN.

Potrivit CNN, o sursă din poliţia franceză a vorbit despre această nouă decizie a autorităţilor cu analistul privind grupările teoriste Samuel Laurent. Mai precis, măsura vine după ce s-a aflat că Amedy Coulibaly, autorul atacului de joi de la Montrouge, soldat cu moartea unei poliţiste, şi al luării de ostatici de la magazinul evreiesc din Paris, soldată vineri cu patru morţi, şi-a sunat mai mulţi apropiaţi cărora le-a cerut să comită atentate împotriva poliţiştilor din Franţa. 

Coulibaly a fost ucis în asaltul de vineri al forţelor de ordine asupra magazinului din Paris.

Pe lângă apelurile date de Coulibaly, unul dintre fraţii Kouachi, autorii atacului de miercuri de la redacţia revistei satirice Charlie Hebdo, ar fi avut legături cu Umar Farouk AbdulMutallab. Acesta din urmă a încercat să detoneze o bombă la bordul unui avion, deasupra oraşului american Detroit, în ziua la 25 decembrie 2009.

Informaţia nu a fost confirmată de oficialii francezi, precum nici faptul dacă fraţii Kouachi într-adevăr ar fi fost membri ai Al-Qaeda din Yemen sau Statul Islamic.

Un jurnalist yemenit, Mohammed al-Kibsi, a declarat pentru CNN că s-a întâlnit şi a discutat cu Said Kouachi în Yemen în 2011 şi 2012. Kouachi, care studia gramatica limbii arabe, şi Umar Farouk AbdulMutallab au fost anterior colegi de apartament la Sanaa, capitala yemenită.

AbdulMutallab execută în prezent o condamnare la închisoare pe viaţă pentru tentativa de atentat asupra avionului Northwest din 2009.

Vizitele în Yemen ale lui Said Kouachi au fost confirmate şi de oficiali ai Statelor Unite, cei care au precizat că acesta a fost antrenat de Al-Qaeda din Peninsula Arabă (AQPA). 

După atentatul terorist din Franţa, Hayat Boumeddiene a devenit cea mai căutată femeie din Hexagon. Partenera teroristului Amedy Coulibady este cel de-al patrulea suspect al atentatelor teroriste. Hayat este descrisă ca fiind „înarmată şi periculoasă“. 

Informaţiile privind locul ţara în care se află aceasta sunt contradictorii.  Astfel, au fost avansate până în prezent două ţări unde aceasta ar putea fi: Turcia sau Siria. Autorităţile turce susţin că nu ar fi pe teritoriul lor, potrivit AFP şi „Le Monde”.

Pe aceeaşi temă:

Autorii atentatului, ucişi. Teroriştii de la Charlie Hebdo au murit în urma unui asalt al forţelor de intervenţie franceze

Momentul intervenţiei în forţă a trupelor speciale, în urma căreia cei trei terorişti au fost ucişi

Preşedintele Hollande: Franţa a făcut faţă atacurilor teroriste; suntem mândri de activitatea poliţiei

Un lider al Al-Qaida ameninţă Franţa cu noi atacuri

Înregistrarea convorbirii telefonice dintre un post TV şi autorul atentatului terorist din Franţa, de la magazinul evreiesc din Paris

Primele mărturii ale ostaticilor luaţi în atentatele teroriste din Franţa. S-au ascuns într-o cameră frigorifică şi sub o chiuvetă

Cea mai căutată femeie din lume: Hayat Boumeddiene, „înarmată şi periculoasă“, se află în Turcia sau în Siria

Ameninţare falsă cu bombă la Disneyland. Turiştii dintr-un hotel au fost evacuaţi

Partenera lui Charb, editorul Charlie Hebdo: „Am ştiut mereu că va fi asasinat“

Există o explicaţie genetică pentru care fraţii sunt predispuşi la acte de violenţă?

CNN: Mai multe celule teroriste au fost activate. Ofiţerii francezi au ordin să poarte armele tot timpul

Europa



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite