Atacul inutil al Ungariei

Anunţul Ungariei de retragere a sprijinului pentru aderarea României la OCDE nu are niciun sens. Nu serveşte nimănui. Nici Ungariei, nici grupului de la Vişegrad, nici Europei.

După comunism şi vicisitudini de tot felul, tot n-am învăţat că într-o lume globalizată prosperitatea noastră depinde şi de prosperitatea celor de lângă noi. Trăim într-o lume în care gardurile, simbolice sau de sârmă, sunt semnul anacronismului, nu al siguranţei de sine şi al securităţii reale. Şi apropo de Grupul de la Vişegrad (V4), apărut în 1991, reunind Polonia, Ungaria, Cehia şi Slovacia: coordonarea poziţiilor naţionale a permis celor patru să gestioneze eficient aderarea la Uniunea Europeană şi la NATO, generând un sentiment de stabilitate şi încredere în succesul reformelor economice şi politice din zonă. Dar poate cel mai mare succes tactic al V4 a fost decuplarea României şi a Bulgariei de la plutonul statelor care au aderat la UE în 2004. Astfel, V4 nu a trebuit să împartă generoasele fonduri europene sau influenţa politică şi economică nou câştigată cu Bulgaria şi România, care ar fi beneficiar de alocări financiare importante, dar şi de sistemul încă funcţional de repartizare a posturilor în instituţiile europene în funcţie de naţionalitate.

Românilor şi bulgarilor le-au trebuit ani buni pentru a elimina diferenţele de tratament între ele şi cei care aderaseră în 2004. Cine cunoaşte acea perioadă îşi aminteşte de formulările UE10 + România şi Bulgaria, din anumite documente ale Comisiei Europene. Obiectivul european odată epuizat, Vişegrad şi-a pierdut din forţă. Cehia şi Slovacia s-au aliniat cu Germania şi, în multe dintre cazuri, cu Marea Britanie, mai ales în chestiuni de politică comercială. Ungaria şi Polonia au continuat o abordare proprie, orientată mai mult către protejarea industriei naţionale, în dezacord cu linia politică sprijinită de statele care delocalizaseră deja producţia industrială în Asia.

Ideea apropierii României de Vişegrad este bine încetăţenită în anumite cercuri de la Bucureşti. Speră oare cineva că astfel vom obţine o reparaţie tardivă pentru palma din 2004?

V4 nu a avut capacitatea de integra interesele comerciale şi politice ale membrilor în jurul unei axe proprii care, probabil, ar fi avut ca figură centrală Polonia, cel mai mare stat din zonă. Polonia, consumată de coşmarul agresiunii ruseşti, refuzând să accepte supremaţia germană, nu a reuşit să-şi asume rolul de lider al Europei Centrale şi de Est, în ciuda sprijinului consistent oferit de democraţiile occidentale, mai ales după alegerea lui Donald Tusk, fost prim-ministru al Poloniei, în funcţia de preşedinte al Consiliului European.

Astăzi, liantul care ţine V4 în picioare este frica de migraţie şi, probabil, dezinteresul subtil pentru tot ce se întâmplă dincolo de graniţa de est a fostului Imperiu Austro-Ungar. Polonia rămâne profund antirusească, în timp ce Ungaria pare a gravita în jurul Moscovei. Ceilalţi doi membri se simt bine în trena locomotivei germane. Ideea apropierii României de Vişegrad este bine încetăţenită în anumite cercuri de la Bucureşti. Speră oare cineva că astfel vom obţine o reparaţie tardivă pentru palma din 2004?

România trebuie să-şi aleagă aliaţi care-i respectă şi mai ales nu-i neagă interesul naţional pe termen lung, de securitate şi prosperitate. Aliaţi care o apropie de construcţia europeană, nu de zona gri a lipsei de opţiuni. Dacă nu ne interesează Europa, nu avem decât să urmăm calea Marii Britanii. Nu avem nevoie de V4 pentru a adopta o abordare izolaţionistă, originală.

Până la urmă, probabil că România nu are nimic de aşteptat de la Ungaria în mod special. România are de aşteptat sprijin în astfel de chestiuni de la partenerii strategici şi de la cei care ne împărtăşesc valorile şi aspiraţia că doar împreună, într-un climat de securitate şi prosperitate comun, ne poate fi mai bine.