Atacul de la Nisa, condamnat de comunitatea internaţională. Franţa ridică nivelul alertei de securitate la „urgenţă atentat“

Atacul de la Nisa, condamnat de comunitatea internaţională. Franţa ridică nivelul alertei de securitate la „urgenţă atentat“

Trei persoane au fost ucise, dintre care cel puţin una decapitată, joi la Nisa, în sud-estul Franţei, în timpul unui atac cu cuţitul comis în interiorul unei biserici catolice FOTO EPA-EFE

Premierul francez Jean Castex a anunţat joi - la câteva ore după atacul cu cuţitul de la Nisa - că  planul vigipirate la nivelul ”urgenţă de atentat” în toată Franţa, Atacul care a avut loc joi într-o biserică din Nisa, unde un bărbat înarmat cu un cuţit a ucis trei persoane, inclusiv o femeie care a fost decapitată, a fost condamnat în termeni fermi atât de reprezentanţi ai Bisericii Catolice, cât şi de liderii a numeroase ţări.

Conferinţa Episcopilor din Franţa (CEF) a declarat că atrocitatea atacului nu poate fi descrisă în cuvinte, exprimându-şi speranţa că membri ai comunităţii catolice nu vor deveni o ţintă. "Suntem (...) foarte afectaţi şi într-un fel sideraţi în faţa acestui gen de atac ce nu poate fi descris în cuvinte", a declarat părintele Hugues de Woillemont, purtătorul de cuvânt al CEF. "Este o urgenţă ca această cangrenă, care este terorismul, să fie combătută, după cum la fel de urgent este să fie formată, într-un mod concret, o fraternitate în ţara noastră", a adăugat el, potrivit AFP.
 
Preşedintele Parlamentului European, David Sassoli, i-a îndemnat pe europeni "să se unească împotriva violenţei şi celor care caută să incite şi să răspândească ura". "Sunt profund şocat şi întristat de vestea privind oribilul atentat de la Nisa. Această durere este resimţită de noi toţi în Europa", a subliniat Sassoli pe Twitter.
''Întreaga mea solidaritate cu Franţa şi cu francezii. Gândurile mele se îndreaptă către victimele atacului abominabil din Nisa şi către rudele lor. Întreaga Europă este cu voi'', a scris pe Twitter preşedintele Consiliului European, Charles Michel.
 
Atacul a fost condamnat şi de preşedinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen. ''Condamn atacul atroce şi brutal care tocmai a avut loc în Nisa şi sunt cu întreaga inimă alături de Franţa. Gândurile mele se îndreaptă către victimele acestui act atroce. Întreaga Europă se solidarizează cu Franţa. Suntem uniţi şi hotărâţi în faţa barbariei şi a fanatismului'', a scris ea pe Twitter.
 
Şeful diplomaţiei europene, Josep Borrell, s-a declarat consternat în ceea ce priveşte evenimentele din Nisa, dar şi faţă de atacul asupra unui paznic de la consulatul francez din Jeddah, oraş în vestul Arabiei Saudite, şi faţă de atacul eşuat de joi din apropiere de Avignon. ''Gândurile mele sunt pentru victime şi fiinţele dragi. Suntem alături de francezi şi de Franţa, Împreună, în Europa şi în lume, vom lupta împotriva urii şi terorii'', a scris Borrell pe contul său de Twitter.
 
Şi cancelarul german Angela Merkel a exprimat solidaritatea Germaniei cu Franţa. ''Sunt profund bulversată de morţile crude într-o biserică din Nisa. În aceste momente dificile, Germania îşi exprimă solidaritatea cu naţiunea franceză'', a declarat Merkel, citată pe contul de Twitter al purtătorului de cuvânt al executivului german.
 
La rândul său, şeful guvernului italian Giuseppe Conte a denunţat "atacul perfid" care a avut loc la Nisa şi a declarat totodată că acesta nu va reuşi să zdruncine "frontul comun în apărarea valorilor libertăţii şi păcii". "Convingerile noastre sunt mai puternice decât fanatismul, ura şi teroarea", a scris Conte pe contul său de Twitter. De asemenea, Conte şi-a exprimat solidaritatea "cu familiile victimelor şi cu fraţii noştri francezi".Premierul olandez Mark Rutte a transmis poporului francez că ''nu este singur''.Premierul britanic Boris Johnson s-a declarat ''oripilat să audă veştile din Nisa în această dimineaţă ale unui atac barbar în biserica Notre-Dame'' şi a afirmat că Regatul Unit stă cu loialitate alături de Franţa împotriva terorii şi intoleranţei.
 
''Vom continua să apărăm libertatea, valorile noastre democratice, pacea şi securitatea cetăţenilor noştri. Uniţi în faţa terorii şi a urii'', a scris premierul spaniol Pedro Sanchez pe reţelele sociale, adăugând: ''Afecţiunea şi solidaritatea mea cu victimele atacului comis astăzi la porţile bisericii Notre-Dame din Nisa. Nous Sommes Unis''.
 
Şi Turcia a condamnat ferm atacul de joi, lăsând la o parte tensiunile puternice între Ankara şi Paris, pentru a-şi exprima solidaritatea, notează AFP. ''Condamnăm ferm atacul care a fost comis astăzi (joi - n.r.) în interiorul bisericii Notre-Dame din Nisa (...) şi transmitem condoleanţe apropiaţilor victimelor'', a transmis Ministerul Afacerilor Externe al Turciei într-un comunicat.
 
Potrivit Reuters, Kremlinul a declarat că este inacceptabil ca oameni să fie ucişi, dar a ţinut să sublinieze că este de asemenea greşit să fie insultate sentimentele credincioşilor.
 
Trei persoane au fost ucise, dintre care cel puţin una decapitată, joi la Nisa, în sud-estul Franţei, în timpul unui atac cu cuţitul comis în jurul orei locale 09:00 (08:00 GMT) în interiorul unei biserici catolice, potrivit unor surse din poliţie, care au anunţat că autorul atacului a fost reţinut. Două persoane, un bărbat şi o femeie, au fost ucise în biserica în stil neogotic Notre-Dame, iar o a treia, grav rănită, a murit într-un bar din apropiere unde se refugiase.
 
Premierul francez Jean Castex a anunţat joi - la câteva ore după atacul cu cuţitul de la Nisa - în Adunarea Naţională, unde s-a întors după ce a participat la celula de criză de la Ministerul de Interne, că ridică planul vigipirate la nivelul ”urgenţă de atentat” în toată Franţa, relatează Le Figaro.
 
 Această decizie a fost luată în urma atacului terorist comis joi la Nisa, unde trei persoane au fost ucise de către un islamist la Biserica Notre-Dame.
 
Preşedintele francez Emmanuel Macron şi miniştrii de Interne Gérald Darmanin şi al Justiţiei Éric Dupond-Moretti se îndreptau cu un avion către capitala Alpes-Maritimes.
 
După ce a plecat precipitat de la Adunarea Naţională, unde a prezentat modalităţile practice ale izolării din cauza pandemiei covid-19, Jean Castex a revenit pentru a se exprima la tribuna Palais Bourbon.
 
Premierul francez a denunţat în faţa deputaţilor un ”atentat josnic” în care ”trei dintre compatrioţii noştri au fost asasinaţi cu arma albă în circumstanţe abjecte”.
 
”Ne rugăm şi ne gândim la familiile lor, la apropiaţii lor”, a adăugat el.
 
Atacul a avut loc la Biserica Notre-Dame - al cărei sacristan se află printre victime.
 
Jean Castex şi-a exprimat susţinerea faţă de ”întreaga comunitate catolică, lovită în plină inimă”.
 
”Acest atac deportrivă barbar şi laş îndoliază întreaga ţară”, a adăugat el.
 
Premierul francez a salutat apoi forţele de ordine, ”sângele lor rece şi foarte marele profesionism”, care au permis ”neutralizarea atacatorului”.
 
El a dat asigurări că reacţia Guvernului francez va fi ”fermă, implacabilă şi imediată”.
 
Emmanuel Macron a convocat o şedinţă a Consiliului Apărării şi Securităţii Naţionale vineri dimineaţa.

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre:
Modifică Setările