Atacul de vineri de la München şi un gând al lui Albert Camus

În primele zile ale lunii septembrie din anul 1972, se afla în plină desfăşurare la München a XX a ediţie din istoria modernă a Jocurilor Olimpice de Vară. Erau prezenţi în capitala Bavariei 7173 de sportivi din 121 de ţări, iar Olimpiadă părea perfect organizată, confirmând încă o dată că germanii sunt imbatabili la capitolele perfecţiune, planificare şi seriozitate

Cu toate acestea, în pofida impresiei de organizare exemplară, în dimineaţa zilei de 5 septembrie, la ora 4:30, opt terorişti palestinieni au pătruns în Satul olimpic, în zona în care se afla cazată delegaţia israeliană pe care au luat-o în întregime ostatică. Au fost executaţi  îndată 11 sportivi. Premierul israelian din acea vreme, Golda Meir, a refuzat orice negociere cu reprezentanţii grupării teroriste Septembrie negru, oferind în schimb Germaniei federale sprijinul serviciilor sale antiteroriste, despre care se ştia deja că sunt perfect antrenate în operaţiuni riscante, de mare fineţe.

Oferta israeliană a fost refuzată de Germania. Din păcate, autorităţile şi forţele de securitate federale au acţionat haotic, dovedindu-se complet nepregătite pentru operaţiuni de amploare, de un specific aparte, cu care se confruntau, e drept, pentru întâia oară. Izbutind cu mare dificultate şi cu nepermis de mare întârziere să readucă pacea în Satul Olimpic. A fost, desigur, vorba despre o pace însângerată. S-a spulberat astfel mitul infailibilităţii germane. Germania a tras ceva mai târziu cuvenitele învăţăminte.

În anul 2005, Steven Spielberg a realizat un film despre evenimentele de atunci, film ce se numeşte, simplu, Münich, destul de revelator în ceea ce priveşte stângăciile germane. Când s-au împlinit 40 de ani de la atacul terorist despre care s-a spus că a îndoliat nu doar o Olimpiadă ori că a adus tragice atingeri spiritului olimpic, legând-l mişeleşte de jocuri şi interese politice de cea mai joasă speţă, ci că a schimbat o lume, au fost desecretizate documente legate de evenimente. Documente al căror conţinut nu era tocmai onorant pentru aceleaşi autorităţi germane. Despre care s-a spus, iar spusele au fost dovedite cu fapte, că ar fi fost mai curând preocupate de salvarea spectacolului olimpic decât de salvarea unor vieţi.

Vineri seară, în cel mai mare mall din München, situat foarte aproape de locul în care s-a aflat în 1972 Satul Olimpic şi de Stadionul pe care s-au jucat în 1974 meciurile Campionatului Mondial de fotbal, s-a deschis focul. Totul s-a petrecut într-un climat european marcat recent de atacul terorist de la Nisa din 14 iulie, de Ziua Naţională a Franţei, dar şi de desfăşurările tot mai îngrijorătoare de fapte din Turcia terorizată de regimul pretins legitim al noului Macbeth, pe numele său Recep Erdogan. Desfăşurări ce ar anunţa, în opinia multor analişti, iminenta reislamizare a ţării, operaţiune cu consecinţe incalculabile la adresa securităţii globale. Nu trebuie, de asemenea, uitat că ceea ce s-a petrecut vineri seara la München a venit la puţine zile după atacul cu secure dintr-un tren german.

Spiritele, conştiinţele sensibilizate, s-au înfierbântat. Sensibilităţile de natură istorică, dar şi cele ce ţin de actualitatea imediată şi-au spus cuvântul. Televiziunile din lumea întreagă au intrat rapid în breakingnewsuri care nu s-au limitat doar la furnizarea seacă de informaţii, ci au lansat şi nesfârşite speculaţii. Al căror punct de plecare a fost reprezentat de ipoteza implicării Statului islamic în atac. E drept, au fost şi voci, deloc puţine, care au recurs onest şi inspirat la dubitativul, necesarul dacă.

În mod curios şi spre nemulţumirea de moment a tuturor, a münchenezilor în primul rând, cele mai tăcute, mai rezervate au fost televiziunile germane. Nemulţumirea germanilor a crescut în clipa în care au observat că preşedintele american Obama a făcut o declaraţie de solidaritate în vreme ce cancelarul german Angela Merkel, în a cărei cârcă era pus, din punct de vedere moral atacul de la München, a preferat să tacă. Desfăşurările ulterioare aveau să-i dea dreptate doamnei Merkel. Deoarece atunci când atacatorul în a cărui sarcină cad, după cele mai recente ştiri, 9 morţi şi 16 răniţi, a fost, în fine identificat, s-a dovedit că era vorba de un tânăr de 18 ani, născut în Germania, de etnie iraniană. Tânăr care, conform declaraţiei şefului poliţiei locale, Hubertus Andrä, a acţionat din „motive necunoscute”. Oricum, originea iraniană a criminalului ar exclude implicarea ISIS în atac.

Se ştie. ISIS are nevoie de publicitate de care se slujeşte spre a amplifica sentimentul de teroare. Acelaşi ISIS e cum nu se poate mai dornic să îşi afirme omniprezenţa. Tocmai de aceea îşi revendică şi operaţiuni în a căror punere la punct nu a avut nici cea mai mică implicare. Or, tocmai de aceea se impune maximă rigoare în conduita mediilor de informare. Albert Camus spunea cândva, într-un editorial publicat în Combat, că datoria presei e aceea de a informa corect şi nu neapărat de a informa repede. Adăugând că un articol de ziar poate fi oricând plătit cu viaţa. 

Camus avea, fără doar şi poate, dreptate.  Dar cine să se mai gândească azi la astfel de detalii?  

În lupta pentru supremaţia pe piaţă, pentru audienţă, pentru întâietate, prea adesea corectitudinea, prudenţa, atitudinea rezervată sunt puse între paranteze, dacă nu cumva chiar suprimate. Preferându-se, în schimb, în mod necugetat, o rapiditate ce poate genera efecte perverse. Totul de dragul talk-show-ului zglobiu, al falsei analize, al comentariului improvizat. Care nu au cum să fie exacte în absenţa informaţiilor primare, clare, certe.

Or, în lumea din cale afară de inflamată în care ne e dat să trăim, lume ce pare în vremea din urmă să fie astfel croită încât fiecare zi de vineri devine vinere neagră, e nevoie de echilibru şi de cumpătare.

Făcând dovadă de ele, şi nu altminteri, presa poate contribui la câştigarea războiului cu terorismul internaţional. Ce se slujeşte drept armă, ştim demult asta, şi de haosul informaţional. Generator de panică şi spaimă.

P.S. Mă văd obligat să precizez, ţinând cont de comentariile de până acum, că scopul acestui articol a fost acela de a sublinia cât de primejdios e pentru noi şi de cât de în favoarea ISIS ca toate atacurile nebuneşti să fie puse în sarcina Statului Islamic.

P.S.2 Conform precizărilor de ultimă oră ale Poliţiei muncheneze, nu există nici o legătură între atentatul de vineri şi tema refugiaţilor ori ISIS. Criminalul este cunoscut cu antecedente psihiatrice.