Atac al spionajului rusesc în Moldova

0
0
Publicat:
Ultima actualizare:
retea

Puterea de la Chişinău şi Serviciul de spionaj al Rusiei (SVR) atacă la unison societatea civila din Republica Moldova, cu puţin timp înaintea alegerilor prezidenţíale. În acelaşi timp, Uniunea Europeană reproşează Chişinaului neîndeplinirea prevederilor din Tratatul de Asociere cu Bruxellesul.

Este concluzia raportorului Parlamentului European pentru Republica Moldova, Dragoş Tudorache, şi a fost făcută în cadrul unei conferinţe de presă online, susţinută după votarea, în PE, a raportului de evaluare a implementării Acordului de Asociere UE – Moldova. Condiţionalităţile UE au vizat anularea controversatei legi privind dobândirea cetăţeniei Republicii Moldova prin investiţii, curăţarea serviciilor fiscale, câteva reforme în domeniul justiţiei şi votarea legii ONG-urilor. Europarlamentarul a menţionat că tot ce s-a întâmplat, s-a întâmplat cu greu şi în ultimul moment – semn că la Chişinău nu există suficientă voinţă politică pentru aplicarea acestor reforme. „Dacă era un ritm satisfăcător de îndeplinire a condiţionalităţilor, nu ajungeam în al 25-lea ceas, cu sufletul la gură, să ne bucurăm că a fost agreată tranşa a doua şi ne-am fi bucurat că am accesat şi tranşa a treia. Să nu uităm că s-au pierdut 40 de milioane de euro care ar fi fost utile Moldovei - s-au pierdut pentru că ritmul reformelor nu a fost menţinut, chiar dacă a fost suficient timp”, a explicat Tudorache.

Pericolul planează asupra regimului liberalizat de vize

Potrivit lui, cei care conduc astăzi Republica Moldova – preşedintele şi Guvernul – poartă întreaga  responsabilitate pentru ceea ce face sau nu face Moldova ca stat, în special cu referire la angajamentele politice pe care şi le-a asumat ţara, inclusiv în ceea ce priveşte viitorul regimului liberalizat de vize de care beneficiază cetăţenii moldoveni. „Sper să nu se piardă acest beneficiu major pe care Moldova îl are”, a atenţionat europarlamentarul.

Relaţia Republicii Moldova cu UE s-a deteriorat în special în ultimul an (2018-2019) de aflare la guvernare a regimului oligarhic controlat de Vladimir Plahotniuc. Din iunie până în noiembrie 2019, când Guvernul de la Chişinău a fost condus de Maia Sandu, s-a produs o dezgheţare a relaţiilor. Moldova începuse să iasă din izolarea internaţională şi atunci s-a reuşit inclusiv reluarea sprijinului macro-financiar din partea UE pentru Moldova. Din noiembrie 2019, când socialiştii pro-ruşi, conduşi de facto de preşedintele Igor Dodon, au demis guvernul Maiei Sandu cu votul democraţilor abandonaţi de Plahotniuc, relaţiile UE-Moldova au reintrat în faza incertitudinii. Uniunea Europeană a anunţat că va continua să sprijine financiar Moldova doar dacă vor fi îndeplinite condiţiile (trasate punctual de UE), menite să genereze reforme palpabile şi bunăstare pentru cetăţeni.

Raportul Parlamentului European vine cu puţin timp înaintea alegerilor prezidenţiale din Republica Moldova, programate pentru 1 noiembrie. Dragoş Tudorache a precizat însă, că este doar o coincidenţă. Deputaţii europeni spun că UE şi organizaţiile internaţionale relevante ar trebui să monitorizeze îndeaproape situaţia din ţară, deoarece aceste alegeri vor fi un „test pentru democraţie şi statul de drept”.

Puterea de la Chişinău şi Serviciul de spionaj al Rusiei (SVR) atacă la unison

Între timp, la Chişinău, oamenii din anturajul lui Igor Dodon şi-au radicalizat retorica împotriva UE şi SUA în tandem cu serviciul de spionaj al Rusiei. Mai întâi, săptămâna trecută, şeful diplomaţiei ruse, Serghei Lavrov, a declarat că americanii ar umbla cu „telecomanda” la moldoveni. Asta după ce ambasadorul american în Moldova, Dereck Hogan, a spus că va urmări foarte atent, la 1 noiembrie, votul locuitorilor din regiunea transnistreană şi şi-a exprimat speranţa că nu se va manipula cu voturile transnistrenilor aşa cum s-a întâmplat la alegerile parlamentare din 2019. Tot atunci, Lavrov a vorbit despre ONG-uri ca despre un pericol: „Trebuie să fim mai activi pe partea de societate civilă, inclusiv la finanţare. Chiar dacă nu ONG-urile sunt cele care conduc, ele sunt influente şi majoritatea primesc finaţare 100% din banii guvernului american”, a spus ministrul rus de Externe.

La 20 octombrie, Rusia a trimis al doilea semnal prin gura şefului Serviciului de spionaj, Serghei Narîşkin. Acesta a acuzat SUA de faptul că ar pregăti o „revoluţie colorată” în Moldova, în cazul unei victorii a preşedintelui pro-rus Igor Dodon la alegerile prezidenţiale din 1 noiembrie. Serviciul rus de spionaj (SVR) a transmis oficial acest mesaj în care mai menţionează că Departamentul de Stat al SUA ar fi dat indicaţii Ambasadei americane din Chişinău să se pregătească de proteste în masă în cazul realegerii lui Dodon.

A doua zi, la 21 octombrie, deputatul socialist Bogdan Ţîrdea a lansat o carte cu acuzaţii grave la adresa ONG-urilor şi mass-media din Moldova. Ţîrdea susţine că prin societatea civilă pe care o sprijină în Moldova, „donatorii străini şi-au creat aici o armată din 82 mii de voluntari, care în momente strategice se implică în lupte”. Mai mult, în tandem cu declaraţia făcută de Lavrov, deputatul socialist de la Chişinău susţine că această reţea de ONG-uri „a devenit o caracatiţă”, care s-a infiltrat în toate ramurile puterii, în mass-media şi domeniul ştiinţific.

Context

Declaraţiile lui Ţîrdea vin după o investigaţie jurnalistică publicată în Moldova şi Rusia, demonstrând faptul că preşedintele Igor Dodon îşi coordonează agenda cu un departament de la Kremlin, responsabil de agenţii ruşi din Republica Moldova. Fundaţia Soros, vizată în prezentarea cărţii deputatului socialist, şi-a exprimat regretul că acesta „a alunecat în atacuri grosolane la adresa societăţii civile din Moldova şi la insinuări emoţionale asupra unor personalităţi şi organizaţii active în Moldova, cu intenţia, probabil, de a devia atenţia societăţii de la dezvăluirile recente care vizează formaţiunea politică” (PSRM).

La rândul său, şeful Delegaţiei UE în Republica Moldova, Peter Michalko, s-a declarat „consternat de atacurile dure, nefondate şi rău-intenţionate, lansate la adresa societăţii civile şi a mass-media independente din Republica Moldova”.  Potrivit lui Michalko, pentru orice stat democratic prezenţa unei societăţi civile puternice şi mass-media independente reprezintă „elemente necesare, care asigură progresul, dezvoltarea, transparenţa şi împuternicesc cetăţenii”.

Solicitat de jurnalişti să comenteze declaraţiile lui Lavrov şi Narîşkin, europarlamentarul român, Dragoş Tudorache, a spus că anume Rusia este cea care, conform tradiţiei, se implică în procesele electorale peste tot în lume. „Rusia este, probabil, actorul nr. 1 în ceea ce priveşte acest război al fake news-ului şi dezinformării. Prin astfel de declaraţii nu face decât să continue tradiţia – aceea de a interveni fără să aibă vreun drept în diverse procese electorale peste tot în lume. Preocuparea noastră, a UE, în acest moment este ca aceste alegeri din Moldova să fie libere, să fie corecte, să fie organizate cât mai echidistant posibil, cu acces liber şi egal pentru toţi competitorii politici”, a răspuns Tudorache.

Rusia pregăteşte terenul pentru marea fraudare în Moldova în folosul lui Dodon

În opinia publicistului de la Chişinău, Nicolae Negru, „demersul lui Narîşkin pregăteşte terenul pentru fraudarea masivă a alegerilor în folosul lui Igor Dodon, iar acum asistăm la o operaţiune de amploare a serviciilor speciale ruseşti împotriva suveranităţii şi independenţei Republicii Moldova”.

La aceeaşi concluzie ajunge şi Leonid Litra, cercetător superior la Centrul Noua Europă din Kiev: „Cel mai probabil, declaraţia lui Narîşkin înseamnă că Igor Dodon, cu sprijinul Rusiei, se pregăteşte de falsificarea alegerilor prezidenţiale din Moldova şi ridiculizarea potestelor care pot apărea dupa scrutin, dacă Igor Dodon iese învingător”.

La rândul său, Dumitru Mînzărari, menţionează într-o analiză pentru fundaţia „The Jamestown”, cu referire la declaraţia lui Serghei Lavrov, că „Rusia se implică agresiv şi pe faţă în alegerile prezidenţiale din Moldova”, iar directorul Institutului de Ştiinţe Politice şi Relaţii Internaţionale al Academiei Române, Dan Dungaciu atenţionează asupra unei drame care paşte Republica Moldova – pe care o numeşte „drama belarusă”: „Foarte multă lume, în Occident, îşi doreşte ca această regiune să fie privită prin grila de lectură a Belarusului. Adică - vrem alegeri libere, vrem democraţie, dar nu vrem geopolitică. Dacă Republica Moldova face această greşeală majoră – de a „de-geopolitiza” alegerile prezidenţiale, se predă grilei de lectură belaruse a regiunii. Acesta e un avantaj major pentru Federaţia Rusă”, consideră Dungaciu.

Şi directorul executiv al Asociaţiei pentru Politică Externă de la Chişinău, Victor Chirilă, trage un semnal de alarmă. Potrivit lui, alegerile prezidenţiale din 1 noiembrie sunt nişte „alegeri cruciale sau fatale”. Potrivit lui, „alegerea unui corupt ahtiat de putere în funcţia de şef de stat va fi începutul sfârşitului Republicii Moldova aşa cum a fost ea concepută cu aproape 30 de ani în urmă”. În acest context, expertul în politică externă readuce în atenţia opiniei publice pericolul federalizării Moldovei – un deziderat îmbrăţişat şi promovat de Igor Dodon.

Vitalie Călugăreanu - Deutsche Welle

Opinii


Ultimele știri
Cele mai citite