Atac cu cuţitul într-o moschee din Albania. Cinci persoane au fost rănite

0
Publicat:
Ultima actualizare:
FOTO Arhivă
FOTO Arhivă

Cinci enoriaşi care se rugau într-o moschee din Tirana au fost răniţi cu lovituri de cuţit luni de un suspect care a fost arestat, a anunţat poliţia albaneză, informează AFP.

Este pentru prima dată când un atac este comis într-un loc de cult în Albania, un mic stat din Balcani unde domneşte toleranţa religioasă. Poliţia a anunţat într-un comunicat că a declanşat o anchetă asupra circumstanţelor şi mobilelor atacului, care rămân să fie elucidate. Suspectul de 34 de ani a dat buzna în jurul orelor 12:30 GMT în moscheea situată în centrul oraşului şi a atacat cinci persoane care se rugau, precizează comunicatul. Victimele au fost transportate la spital, însă viaţa lor nu este în pericol. 

Potrivit site-ului de ştiri Shqiptarja.com, atacatorul a intrat în moschee după ce a trecut pe la o pizzerie din vecinătate, unde de asemenea a rănit cu o armă albă un chelner, arată libertatea.ro. Poliţia nu a confirmat această informaţie. „Sper că nu este vorba de un atac terorist, ci de o persoană dezechilibrată”, a declarat pentru mass-media locală imamul moscheii unde a avut loc atacul, 

Ahmet Kalaja. Oficial ateistă în timpul epocii comuniste (1945-1991), când religia era interzisă, Albania este o ţară majoritar musulmană, însă circa un sfert din populaţia sa este creştină (catolici şi ortodocşi). Toleranţa religioasă domneşte în această ţară, iar albanezii nu ezită să-şi înmulţească ocaziile de sărbătoare adoptându-le pe cele ale altor comunităţi. De asemenea, căsătoriile mixte sunt frecvente.

Europa



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite