Atac armat în sudul Franţei, soldat cu cel puţin trei morţi şi un rănit. Atacatorul susţine că aparţine grupării Al-Qaeda

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Cel puţin trei persoane au murit şi o alta a fost rănită joi în urma unui atac armat în localitatea Istres din sudul Franţei, informează Europa Press. Atacatorul a fost reţinut şi a declarat că aparţine grupării teroriste Al-Qaeda.

Potrivit forţelor de ordine, bărbatul a deschis focul asupra trecătorilor, însă nu se cunoaşte motivul. Doi bărbaţi, de 34 şi 35 de ani, au murit în plină stradă, o a treia victimă şi-a găsit sfârşitul în maşina sa. Cea de-a patra victimă, o femeie în vârstă de 55 de ani, a fost împuşcată în ureche, potrivit ministrului francez de Interne, Manuel Valls.

Atacatorul a folosit un Kalaşnikov, au spus autorităţile franceze. Arma a fost găsită în apropierea locului în care s-a produs atacul. „Se pare că atacatorul avea o armă de mare calibru, un Kalaşnikov, şi a început să tragă asupra mulţimii”, a spus ministrul francez.

Potrivit cotidianului „L'Express”, atacatorul are 20 de ani şi ar putea suferi de „probleme psihice”. Televiziunea RTL informează că în momentul arestării bărbatul a spus că aparţine grupării teroriste Al Qaeda.

Europa



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite