Atac armat la Istanbul. Erdogan: Turcia va lupta până la capăt împotriva atentatelor teroriste după atacul sângeros din Istanbul

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Atac armat la Istanbul. Preşedintele Turciei, Recep Tayyip Erdogan, a declarat că naţiunea este pregătită să lupte până la capăt împotriva tuturor atacurilor comise de organizaţii teroriste şi de susţinătorii acestor grupări. Declaraţia preşedintelui turc are loc la câteva ore după ce un atacator armat necunoscut a ucis 39 de persoane, inclusiv 16 cetăţeni străini, în clubul Reina din metropola Istanbul, transmite Reuters.

„Ca naţiune, noi vom lupta până la capăt nu doar împotriva atacurilor armate comise de grupări teroriste şi de forţele din spatele acestora, dar şi împotriva atacurilor economice, politice şi sociale orchestrate de aceste forţe“, a explicat Erdogan.

Liderul turc a declarat că asemenea atentate urmăresc destabilizarea Turciei: „Ei încearcă să provoace haos, să-i demoralizeze pe oameni şi să ne destabilizeze naţiunea cu aceste atacuri abominabile împotriva civililor... Noi ne vom menţine calmul, vom sta mai aproape unii de alţii şi nu vom ceda teren în faţa unor asemenea jocuri murdare“.

Atac armat la Istanbul. 39 de oameni au fost ucişi

Până la 39 de persoane şi-au pierdut viaţa, iar alte 69 au fost rănite duminică noaptea, după ce un atacator armat a intrat îmbrăcat în Moş Crăciun în clubul de noapte Reina de pe malul european al Bosforului. Printre morţi se numără inclusiv 16 cetăţeni străini, după ce atacatorul necunoscut a început să tragă la întâmplare în mulţime cu un Kalaşnikov. 

Autorităţile turce au lansat o operaţiune masivă pentru capturarea atacatorului armat, care rămâne în libertate la mai bine de zece ore de la masacrul din Reina.

Atacul armat a avut loc în noaptea de Revelion, în jurul orei locale 01.30, în clubul Reina, aflat pe malul european al Bosforului. Aproximativ 500 - 600 de persoane sărbătoreau trecerea dintre ani în clubul din Istanbul.

„Un terorist cu o armă care avea ţeavă lungă... a dus la capăt în mod brutal şi sălbatic acest atac, după ce a deschis focul spre persoane care erau aici pur şi simplu pentru a sărbători Anul Nou“, a declarat guvernatorul din Istanbul, Vasip Sahin.

Atac armat la Istanbul. Atacatorul vorbea în arabă

Unii martori susţin că atacatorul vorbea în limba arabă, însă informaţia nu a fost confirmată oficial, iar pentru a scăpa cu viaţă unele persoane aflate în club au sărit în apele Bosforului.

Conform autorităţilor, atacatorul a intrat în clubul de noapte îmbrăcat în costum de Moş Crăciun. Acesta a împuşcat mai întâi un poliţist şi un civil care erau în faţa localului din Istanbul.

Clubul Reina este unul select, fiind frecventat şi de foarte mulţi cetăţeni străini, şi este situat pe malul european al Bosforului, lângă primul pod construit peste strâmtoarea care separă Europa de Asia.

La Istanbul, până la 25.000 de poliţişti au fost mobilizaţi în perioada sărbătorilor de iarnă.

Autorităţile turce au luat măsuri de securitate suplimentare în noaptea dintre ani în urma atentatelor numeroase comise în ultimele luni de jihadiştii Statului Islamic, dar şi de militanţii kurzi de la PKK. Circulaţia rutieră a fost oprită pe mai multe artere care duc spre centrul Istanbulului, dar şi în Ankara. Mai mult, până la 17.000 de ofiţeri de poliţie au fost desfăşuraţi în noaptea dintre ani pe străzile din metropola situată pe malul Bosforului.

Jihadiştii Statului Islamic au comis în luna iulie un atentat sângeros la aeroportul internaţional Ataturk din apropiere de Istanbul. Un număr de 45 de persoane şi-au pierdut viaţa în atacul armat din terminalul aeroportului Ataturk.

De asemenea, atacul armat din clubul de noapte are loc la aproape două săptămâni de la asasinarea ambasadorului rus Andrei Karlov în Ankara.

Turcia face parte din coaliţia internaţională care bombordează poziţiile jihadiştilor Statului Islamic din Siria şi Irak. De asemnea, soldaţii turci au lansat la finele lunii august o campanie militară împotriva jihadiştilor din apropierea frontierei cu Turcia.

Europa



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite