Associated Press: Scrutinul de joi, cel mai important din Marea Britanie, de la Al Doilea Război Mondial încoace

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Britanicii vor vota joi in cel mai important scrutin din ultimele decenii FOTO Getty Images
Britanicii vor vota joi in cel mai important scrutin din ultimele decenii FOTO Getty Images

Marea Britanie trece prin cea mai importantă perioadă politică din istoria sa modernă, de la cel de-Al Doilea Război Mondial încoace.

Electoratul polarizat are acum o alegere extrem de importantă de făcut, dar pare puţin probabil ca rezultatul, oricare va fi el, să rezolve diviziunile adânci şi toxice care ar putea dura o generaţie sau chiar mai mult, notează Associated Press.

Secolul XX a însemnat pentru Marea Britanie lupta alături şi împotriva europenilor şi apoi ajutarea lor în întocmirea unei păci prospere în secolul XXI. Aceste alegeri vor ajuta la determinarea relaţiei formale a Marii Britanii cu Uniunea Europeană şi va avea un impact asupra tuturor generaţiilor şi păturilor sociale.

În 1945, după ce a pedepsit ani de război, bombardament nazist, sacrificiu şi gândire, populaţia votantă s-a schimbat total după Ziua Victoriei în Europa, îndepărtându-l pe liderul din timpul războiului, Winston Churchill, şi alegând Partidul Laburist hotărât să producă o reconstrucţie economică din cenuşa războiului.

În cei 75 de ani care au trecut de atunci, au existat şi alte scrutine cu adevărat esenţiale – în 1964, 1979, 1997 şi 2010 - şi acum „scrutinul Brexit” înseamnă un nou punct de inflexiune care va modela viitorul ţării.

Churchill, îndepărtat în 1945

Churchill a rezumat Marea Britanie în anii săi de război: Spiritul şi trăsăturile de bulldog şi semnul iconic al victoriei sunt încă foarte bine înrădăcinate în psihicul naţional. 

Acest lucru nu înseamnă prea mult în contextul alegerilor, deşi, în 1945, o populaţie obosită de războiul german şi suferinţele de zi cu zi a dus la cea mai mare întorsătură în alegerile din Marea Britanie din istorie.

Nu fusese ţinut niciun scrutin din 1935. Conservatorii lui Churchill, care au prezidat un guvern naţional în timpul anilor de război, au fost abandonaţi în faţa Partidului Laburist condus de Clement Attlee, cu o diferentţă de aproape 11 procente.

Laburistul Wilson a pus punct conducerii Conservatorilor în 1964

Guvernul conservator a început să deraieze aproape de începutul anilor ’60. Conservatorii erau asaltaţi de probleme economice, de scandalul sexual Profumo, care a ameninţat securitatea naţională şi de o veche gardă care părea total detaşată de modernitate.

Votanţii şi-au dorit să meargă mai departe. Harold Wilson de la Partidul Laburist, a făcut o călătorie remarcabilă dintr-un orăşel din nordul ţării la Downing Street Numărul 10. În anul de dinaintea victoriei sale, Wilson a acaparat atenţia publicului, prin contrast cu oponenţii săi, cu un discurs care expunea ideea unui nou Regat Unit, care trebuia să fie creat în „febra unei revoluţii ştiinţifice”.

Ascensiunea dreptei radicale a lui Thatcher din 1979

„Iarna nemulţumirii”, o perioadă de la sfârşitul anilor ’70 în care au avut loc nenumărate greve naţionale în Marea Britanie organizate de uniunile sindicale, a creat contextul pentru un guvern radical de dreapta condus de către Margaret Thatcher. Acesta avea să răstoarne şi să divizeze întreaga ţară.

Thatcher a fost supranumită „Doamna de Fier”. Presa dominatoare de dreapta o susţinea până în pânzele albe. Thatcher vedea uniunile ca pe „duşmanul din interior” şi voia să le distrugă.

Ea a pornit un război cu Argentina pentru Insulele Falkland. A câştigat ambele bătălii, însă victoriile au venit cu un preţ. Atunci când Marea Britanie a scufundat un vas argentinian, Belgrano, care se îndepărta de zona de conflict, sute de tineri înrolaţi au murit. 

Anumite părţi din societate au beneficiat mult sub guvernarea Thatcher în anii 1980. Însă şomajul şi sărăcia au ajuns la cote alarmante, în special în nordul ţării, acolo unde industriile bine înrădăcinate, ca mineritul, au fost distruse şi odată cu ele şi comunităţile din jur. O Margaret Thatcher dominatoare a câştigat trei alegeri consecutive. Ea a fost doborâtă de propriul partid în 1990, din cauza poziţiei agresive legată de relaţiile cu UE – o soartă care avea să-i afecteze şi pe succesorii săi conservatori.

„Noul Partid Laburist” al lui Blair a ajuns la putere în 1997

După 18 ani de putere conservatoare, Tony Blair i-a câştigat pe alegători cu promisiunea unui nou început: Noul său Partid Laburist avea să fie o nouă întruchipare a formaţiunii, fără o înclinare spre stânga, aşa cum a avut mereu în istorie, ci mai mult de centru şi pro-UE.

Prima dată, Blair a spus că prioritatea sa va fi „educaţia, educaţia şi educaţia”. Dar au urmat intervenţiile militare din partea Kosovo împotriva Serbiei şi în Sierra Leone, în 1999-2000.

Odată cu atacurile de la 11 septembrie 2011, Blair s-a declarat hotărât să stea „umăr la umăr” alături de SUA. El l-a urmat pe preşedintele american George W. Bush în războaiele din Afganistan şi Irak. Londa a devenit apoi ţintă a atacurilor teroriste în 2005. Blair a predat conducerea după 10 ani lui Gordon Brown, cu o moştenire pătată de războiul din Irak.

Coaliţia lui Cameron câştigă în 2010

Cei trei ani ai lui Brown la conducere au fost marcate de criza financiară din 2008 şi, odată cu ea, de prăbuşirea sa. Nu avea atât de multă charismă ca Blair şi îl avea drept adversar pe energicul David Cameron.

Cameron a încercat şi el, ca alţi predecesori conservatori, să cultive o abordare mai blândă a partidului.

Cameron a format o coaliţie cu Liberal Democraţii şi au urmat ani duri de austeritate. Laburiştii nu mai erau la putere, după 13 ani, dar peisajul politic britanic avea să devină dominat de către un nou cuvânt: Brexit.

Europa



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite