Armata ucraineană a intrat în oraşul Lugansk

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Soldaţi ai forţelor militare ucrainene. FOTO: Reuters
Soldaţi ai forţelor militare ucrainene. FOTO: Reuters

Forţele militare ucrainene au intrat vineri seara în oraşul Lugansk, potrivit unor surse din cadrul Preşedinţiei ucrainene, relatează agenţia oficială Ukrinform.

„Militarii ucraineni au preluat controlul asupra unei zone unde se află spitalul regional din Lugansk. În prezent, pe străzile oraşului au loc lupte”, afirmă sursele citate.

„Situaţia se complică din cauza faptului că atacurile teroriştilor (rebelilor proruşi) vizează locuinţele persoanelor civile. Practic, luptăm împotriva unor militari profesionişti, ci nu simpli rebeli", a declarat un oficial din cadrul armatei, sub protecţia anonomatului.

Potrivit unor martori, în oraş se auzeau explozii puternice.

Armata ucraineană a înconjurat, joi, bastionul insurgent Lugansk prin preluarea controlului asupra şoselei care face legătura cu frontiera Rusiei.

Cu o zi înainte, cel puţin doi civili au fost ucişi de tiruri intense de armament greu, care au afectat mai multe clădiri din centrul oraşului ucrainean Doneţk, inclusiv o universitate şi sediul Parchetului ocupat de separatiştii proruşi.

Într-un raport de la sfârşitul lui iulie, ONU a acuzat separatiştii proruşi şi forţele guvernamentale ucrainene că folosesc "armament greu" în zonele locuite.

Europa



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite