Unii nici nu mai apucau să muncească, fiind mânaţi direct, ca nişte vite de sacrificiu, în direcţia camerelor de gazare aflate în imediata apropiere a zonei de selecţie. Trupurile erau arse în crematoriile alăturate şi resturile aruncate în gropi comune. Fabrica morţii funcţiona în regim maxim deoarece trenurile soseau zi şi noapte, iar pentru muncă nu puteau fi selectaţi decât puţini nefericiţi, în măsura în care mai puteau încăpea în dormitoarele şi aşa supra-aglomerate.

Arbei Macht Frei a fost parafraza unui text biblic (Ioan, 8,32) extrem de des citat în tradiţia protestantă – “Wahreit macht frei” – “veţi şti adevărul şi adevărul vă va face liberi”. Generalul SS Theodor Eicke, unul dintre liderii germani care au creat sistemul lagărelor de concentrare, a pus însemnul acesta nu numai la intrarea de la Auschwitz-Birkenau, ci şi la Dachau, Sachsenhausen, Gross-Rosen şi Teresienstadt. La Auschwitz, inscripţia de pe poartă a fost făcută din metal de unul dintre deţinuţi, fierarul Jan Liwacz şi nu se ştie nici până acum dacă litera ”B” este pusă invers din greşeală sau ca un avertisment ascuns. (sursa: “Krakow Facts”). Inscripţia originală  a fost furată în 2009 de un grup de trei tineri (un neo-nazist suedez şi doi polonezi), desfăcută în trei bucăţi pentru a fi vândută, totul fiind recuperat de poliţia poloneză care i-a arestat pe făptaşi.  

O imagine de acolo îmi bântuie şi acum coşmarurile: camarele de gazare sunt despărţite de o mică alee de una dintre clădiri, acolo unde se afla apartamentul unde locuia comandantul Rudolf Hoss cu familia sa, nevastă şi copii. Proximitatea este imediată, camerele aveau doar perdeluţe laterale în moda germană, se putea vedea de acolo şirul de oameni care intrau “la duşuri” şi erau ucişi cu Zyklon B şi apoi arşi în crematorii. Asta vedeau zilnic dacă se uitau pe fereastră, asta au văzut şi nu le-a păsat.

Pe fond, despre această tragedie e vorba. Asta ar fi întrebarea care ar trebui să aibă un răspuns care să înspăimânte generaţie după generaţie: alături de noi, printre noi, poate sub ochii noştri, se pot întâmpla orori inimaginabile pe care putem alege să le ignorăm total pentru a ne asigura confortul supravieţuirii. În vremea respectivă, toţi, într-un fel sau altul, auziseră de “Soluţia finală”, toţi auziseră, văzuseră sau chiar participaseră (unii chiar cu mare satisfacţie) la mişcările de stradă în care se urla “Juden Raus!”, se vandalizau magazine, erau daţi afară din case familiile de evrei pentru a se face loc “familiilor cinstite de muncitori germani”. Câţi dintre copiii lor, copiii familiilor germane şi nu numai, primiseră cadou jocul de societate profund educativ care să-i instruiască şi să-i pregătească sufleteşte pentru momentul în care vor intra în Hitlerjungend şi apoi vor evolua mai departe în ierarhie şi societatea purificată de oroarea raselor inferioare, joc intitulat, cum altfel, “Juden Raus”?

A fost primul mare proces de exterminare gândit cu o logică perfectă împotriva unor populaţii întregi, asta în paralel cu nenumăratele mesaje coagulate apoi la nivel social privind supremaţia rasei ariene, rasa albă, singura autorizată să stăpânească lumea şi, în consecinţă, legalmente obligată să aservească pe toate celalte care vor supravieţi doar pentru a-şi servi conducătorii. Mitul rasei superioare a continuat să existe şi după înfrângerea Germaniei naziste şi revine acum în forţă, anunţând o posibilă revitalizare a tragediilor trecute.

Din ce în ce mai mult, mai direct şi cu mai multă forţă – mai ales în zonele de unde poate colecta prezenţa tinerilor defavorizaţi şi fără perspectivă socială – se aud mesajele vechi ale glorificării violenţei ca formulă de a rezolva nedreptăţile sociale şi de a pedepsi vinovaţii. Şi, ca atunci, tentaţia uriaşă este cea pe care a mizat Hitler: găsirea unui vinovat dovedit istoric ca soluţie exhaustivă care poate fi folosită fără probleme în caz de nemulţumiri sociale. Uitaţi-vă cum, şi la nivelul societăţii româneşti de azi, apare propaganda neo-nazistă, profund anti-semită, citiţi ce apare continuu pe site-urile care glorifică Legiunea şi moştenirea Căpitanului şi Gărzii de Fier. Şi asta nu e numai la noi, e un fenomen instalat destul de solid în mai multe ţări europene, este extrem de bine şi puternic instalat în SUA, devin îngrijorător în măsura în care este deja exploatat, preluat şi folosit de partide politice până mai ieri aflate la periferia spectrului politic, acum urcând la guvernare şi anunţând un trend care va continua ascendent.

Asemenea imagini sunt din ce în ce mai des reluate. Dar nu întotdeauna în contextul unei acuze la adresa demenţei personajelor care au închipuit nazismul şi fascismulu, ci ca o apologie a personajului care deţine forţa de a se impune maselor şi de a modifica istoria, cu orice preţ, cu orice sacrificiu al celorlalţi.

Revine clasei politice şi societăţii să reacţioneze în forţă dacă mai vrea să oprească repetarea unor tragedii globale şi a ridicării la putere a unui nou Adolf Hitler. Nu e deloc departe ideea (care prinde deja rădăcini) că ar trebui să vină “o mână forte” la putere, anulând prevederile constituţionale, “lăsând armata să-şi facă treaba”, un regim dictatorial care “să facă dreptate”. Există o asemenea voinţă la nivelul liderilor politici de azi?

Poate că da, vom auzi ce vor spune, începând de azi, la reuniunea de la Ierusalim care marchează aniversarea a 75 de ani de la eliberarea supravieţuitorilor din lagărul de concentrare de la Auschvitz-Birkenau. La manifestările din Ierusalim (între 20-25 ianuarie) vor participa 26 de preşedinţi, patru regi şi patru prim-miniştri, cea mai importantă absenţă fiind cea a Poloniei, care este în mijlocul unei dispute extrem de neplăcute privind adevăratul său rol în cel de-Al Doilea Război Mondial.

Pe lista invitaţilor figurează vicepreşedintele american Mike Pence, Nancy Pelosi, preşedinta Camerei Reprezentanţilor, preşedintele rus Vladimir Putin, preşedintele francez Francois Macron, preşedintele german Frank-Walter Steinmeier, preşedintele ucrainean Vlodimir Zelensky, preşedintele italian Sergio Matarella, preşedintele austriac Alexander vand de Bellen, Prinţul Charles al Regatului Marii Britanii şi Irlandei de Nord, regii Belgiei, Olandei, Spaniei şi Luxemburgului, precum şi prim-miniştri şi alţi lideri politici din Grecia, Cipru, Albania, Croaţia, Georgia, Bulgaria, Suedia, Danemarca, Republica Cehă, Ungaria, Finlanda, Bosnia, Islanda, Armenia, Australia şi Canada. România urmează să fie reprezentată de preşedintele Klaus Iohannis.

O desfăşurare diplomatică excepţională.

Dar întrebarea care este deschisă în continuare e dacă, după discursurile oficiale, chiar se va schimba ceva şi dacă lumea va deveni mai conştienă de teribilul pericol care nu a dispărut niciodată, antisemitismul, ura, intoleranţa şi xenofobia?