Anunţul privind implicarea Hezbollah în atentatul de la Burgas stârneşte controverse

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Cinci turişti israelieni au fost ucişi în atentatul de la Burgas
Cinci turişti israelieni au fost ucişi în atentatul de la Burgas

Anunţul Guvernului bulgar cu privire la implicarea Hezbollah în atentatul antiisraelian de la Burgas (estul Bulgariei) în iulie 2012 a declanşat miercuri polemici cu nuanţe de îngrijorare în Bulgaria, relatează AFP.

Bulgaria se regăseşte în tabăra Statelor Unite şi Israelului şi riscă să devină "ţinta terorismului şi furiei musulmanilor", a continuat Simeon Nikolov, director al centrului de studii strategice la Sofia, în cursul unei dezbateri televizate.

Pentru ministrul Afacerilor Externe Nikolai Mladenov, "este vorba de un scenariu fantezist care nu are nimic de-a face cu realitatea (...) Nu există motive de panică", a declarat el miercuri pentru televiziunea BNT.

Marţi, ministrul de Interne Ţvetan Ţvetanov a declarat că mişcarea şiită libaneză este implicată în atentatul cu bombă de la 18 iulie de pe aeroportul din Burgas, care s-a soldat cu şapte morţi, dintre care cinci turişti israelieni şi şoferul de autobuz.

Potrivit acestui, ancheta, care nu a fost încheiată, a putut stabili legături clare între cel puţin două persoane implicate în atentat şi Hezbollah.

Tihomir Bezlov, analist în cadrul Centrului de Studii Democratice (CSD) a subliniat că Bulgaria nu are capacitatea de investigaţie pentru acest tip de atentat şi se bazează îndeosebi pe informaţiile furnizate de serviciile secrete străine. (...) Nu există garanţii că nimeni nu s-ar folosi de noi", a apreciat el.

Mai mulţi deputaţi din opoziţie aparţinând mai multor partide, au asigurat că dovezi categorice ale unei implicări a Hezbollah nu au fost prezentate marţi la reuniunea Consiliului de Securitate, unde a fost menţionat numele mişcării Hezbollah.

Deputatul socialist Mikhail Mikov, fost ministru de Interne, a reproşat guvernului că a "creat o ameninţare la adresa securităţii naţionale şi vieţii bulgarilor".

"Este evident că guvernul a fost supus unei presiuni puternice", a apreciat deputatul conbservator Dimo Gyaourov, amintind vizita premierului Boïko Borisov din ianuarie la Washington.

După anunţul guvernului bulgar, Statele Unite şi Israelul au făcut presiuni asupra Uniunii Europene pentru a acţiona în faţa ameninţării Hezbollah. Aceştia doresc să convingă UE să includă mişcarea libaneză, aliat al Iranului şi Siriei, pe lista organizaţiilor sau grupărilor implicate în acte de terorism.

Mişcarea şiită libaneză Hezbollah a denunţat "o campanie internaţională de calomniere" organizată de Israel, după ce i-a fost atribuit atentatul din Bulgaria, informează AFP.

Numărul doi în ierarhia mişcării şiite, Naim Kasem, a denunţat "campania de acuzaţii şi calomnii purtată de Israel împotriva Hezbollah", însă a evitat să comenteze presupusa responsabilitate în atentatul din Bulgaria.

Un deputat libanez, citat de site-ul israelian Ynetnew,s a declarat că Israelul ar putea fi organizatorul atentatului din Bulgaria.

"Există posibilitatea ca Israelul să fie în spatele atentatului de la Burgas", a declarat deputatul libanez Assem Qanso, membru al Partidului Baas, subliniind că atacul terorist ar fi parte a unui plan americano-israelian care ar avea drept scop destabilizarea Libanului.

"Dacă mişcarea Hezbollah ar fi vrut să reacţioneze la asasinarea lui Imad Mughniyeh, ar fi comis un atac de o amploare mult mai mare", a spus Qanso.

Europa



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite