Farsă, farsă tragică, sau realitate care poate declanşa un conflict regional? Dorinţă cu orice preţ de a se crea o victimă sigură , Ucraina, în condiţiile în care victima va cere judecată şi reacţie internaţională pe măsura agresiunii teribile la care a fost supusă de către marele vecin imperialist, URSUL care muşcă din teritoriul naţional, aşa cum deja există imaginile aferente în presa mondială?

Raţionamentul este, din păcate pentru toată lumea, posibil de apărat cu argumente care, prin extensie, pot constitui un casus belli.

Din punctul de vedere al autorităţilor provizorii de la Kiev, este vorba despre apărarea teritoriului naţional şi asigurarea funcţionării adminstraţiei centrale şi locale în termenii legislaţiei naţionale, cea recunoscută ca valabilă şi unică în raport cu oricare dintre organizaţiile internaţionale din care face parte Ucraina.

De cealaltă parte, din punctul de vedere al Rusiei, este vorba despre recunoaşterea (şi apărarea cu toate mijloace subsecvente posibile) a interesului populaţiei rusofone din Ucraina, ceea ce Ministrul de Externe al Rusiei, Serghei Lavrov, numea deja înaintea intervenţei în Crimeea, „obligaţia istorică” a Moscovei de a apăra cetăţenii ruşi de pretutindeni.

Vor vorbi oare armele pentru a descurca această dilemă care se transformă, pe oră ce trece, într-un diferend care trece dincolo de capacităţile diplomatice de negociere? Sau tocmai această acutizare a conflictului potenţează ultima fază de negocieri?

Ambele variante sunt în acelaşi timp posibile şi imposibile.

Posibile deoarece nimeni nu poate subestima sau ignora dreptul unui stat suveran şi inependent, precum Ucraina, recunoscut ca atare de toate instanţele internaţionale, de a-şi apăra teritoriul internaţional. Dacă legislaţia internaţională este respectată măcar în dimensiunile sale minimale, orice depăşire de către trupele ruse a frontierei ucrainiene înseamnă încălcarea tratatelor şi pune Federaţia Rusă în poziţia de agresor. Amendabilă ca atare de instanţele internaţionale. Dar din care, la nivel maxim, Consiliul de Securitate, face parte şi Rusia, prezumtivul agresor de acum...deci cu un veto care blochează orice rezoluţie care acuze un potenţial agresor.

Imposibile atâta timp cât, fără existenţa unui pretext plauzibil şi posibil de recunoscut în termenii legislaţiei internaţionale (deci fără existenţa incontentasbilă a unui incident major de securitate) trupele ruse vor trece graniţa ucraneană, în ciuda angajamentelor oficiale luate la cel mai înalt nivel. Imposibile dacă, în paralel cu mişcările militare, Rusia nu ar fi angajat şi nu continuă negocieri de urgenţă care depăşesc cu mult limitele sau dimensiunile Ucrainei. Făcând Ucraina să reacţioneze în consecinţă, cât mai repede, pentru a mai fi cumva valorizată de cineva, de orice ar fi, măcar în plan comercial-energetic-strategic. Se angaja oare NATO (sau NATO-UE) într-un conflict deschis fără un mandat ONU? Posibil, dar relativ extrem de improbabil.

Ce este interesant, ca să nu spun chiar foarte interesant spre straniu, este că un site de informaţii, Debka, extrem de apropiat de servciile militare israeliene (pe care le bănuiesc printre cele mai bine informate din  lume) difuzează o analiză privind opţiunile Kremlinului în caz de conflict deschis:

1.Să ordone celor 11000 de militari bazaţi pe Rostov pe Don, la 40 de km. de frontiera ucraineană, să se îndrepte către Doneţk şi Slaviansk.

2. Să trimită o coloană militară direct împotriva celor 15.000 de soldaţi ucraineni desfăsuraţi la finele săptămânii trecute în dispozitiv de luptă în jurul locaţiei Slaviansk.  Conform surselor ruseşti, forţa militară trimisă de Kiev dispune de 160 de tancuri, 230 de transportoare blindate. 150 de piese de artileri şi rachete.

3. Să trimită în operaţiune de luptă avioane şi elicoptere de asalt de la baza-gigant de la Ţentrsalnii – această acţiune va duce la escaladarea spre un conflict major între Rusia şi Ucraina.

4.   Moscova, dar şi cei care susţin Kievul, pot să înţeleagă cum poate începe un asemenea război, dat şi faptul că finalul său este absolut imprevizibil.

5. În cazul unei escaladări majore a conflictului, Moscova va trebui să decidă dacă va angrena în luptă forţele sale de intervenţie rapidă şi de paraşutişti (trupe de asalt . n.n.) care erau pregătite pentru o intervenţie în Orientul Apropiat şi acum sunt gata pentru a interveni în Ucraina”. 

Sursele DEBKA anunţă şi că forţele ruseşti sunt mai mici decât cele estimate de Kiev, adică 40.00 de soldaţi: ar fi vorba depre 15.000 de soldaţi din trupele de blindate (dispunând de tancuri T-72B) şi de o divizie de infanterie şi una de paraşutişti.

Să trecem la hărţi:

- prima este cea a bazelor militare ucrainiene, zonele de plecare pentru deplasările către zona de est dar şi, în aceeaşi măsură, ţintele unui posibil atac rusesc:

Este posibil un atac? Atunci iată care ar fi, potrivit unora servicii de informaţii, liniile de pătrundere:

Aveţi aici estimarea trupelor ucrainiene din armat regulată (omiţând o posibilă adăugire, cea la care au chemat azi oficialii guvernamentali de la Kiev, adică formarea unor miliţii de apărare regionale):

Care ar fi zonele-ţintă? Poate acestea, fostele baze militaro-industriale ale Ucrainei sovietice destinate unor producţii foarte speciale, extrem de utile pentru ceea ce s-ar dori a fi un reviriment al industriei strategice militare ruse.

Ceea ce avem acum sunt imaginile satelit difuzate de NATO asupra trupelor ruseşti masate la graniţa cu Ucraina.

Se pare că, gata cu glumele, începem jocul cu moartea. Dar dacă nu-i aşa şi, de fapt, este doar o farsă tragică în care trebuie să mai moară câţiva pentru ca negocierile să poată fi duse cu succes mai departe? Dacă, doamne fereşte, avea dreptate Marx, cel pe care nici dumneavoastră şi nici nimeni altcineva nu mai vrea să-l citească? Doamne fereşte şi apără pentru că, de plătit, tot oamenii de rând vor urma să plătească. Dar mai interesează pe cineva acest mic amănunt?