Antisemitismul: O prezenţă a actualităţii politice maghiare

În prima săptămâna a lunii mai a avut loc, la Budapesta, şedinţa anuală a Congresului Mondial Evreiesc. Alegerea este insolită, căci, de regulă, întrunirea are loc la Ierusalim. Decizia de ieşire din rutină se explică prin dorinţa transmiterii unui mesaj de îngrijorare faţă de escaladarea antisemitsmului în peisajul politic maghiar. Acesta poate fi lesne depistat în discursul politic, mass-media, manifestări cotidiene etc.

Antisemitismul se consolidează în contextul unor derapaje generale naţionaliste, xenofobe, antiminoritare, antiliberale şi antieuropene. Această realitate este semnul unei evoluţii - termenul potrivit ar fi involuţie - politice a unei ţări, care avea o cu totul altă percepţie în trecutul apropiat. 

Să nu uităm, că în anii '90, Ungaria era un soi de "€œvitrină” a reuşitei tranziţiei postcomuniste. O anume consolidare economică concretizată prin scăderea inflaţiei şi creşterea PIB-ului, cu efecte vizibile în evoluţia nivelului de trai a populaţiei, ca şi o deschidere spre valorile europene, erau principalele caracteristici ale ţării. Se spunea, în glumă, dar o glumă bazată pe realitate, că occidentalii -€“ fie ei oameni de afaceri, fie turişti - îşi luau micul dejun la Viena şi apoi prânzul la Budapesta. Această reală deschidere spre Occident, facilitată de poziţia geografică, dar şi de o anume tradiţie istorică - să nu uităm memoria istorică a Austro-Ungariei - au adus importante beneficii Ungariei postcomuniste.   

Fie că este vorba de importante investiţi occidentale, de o accentuată cooperare economică cu importante firme europene - în special germane - fie că este vorba de crearea unui timpuriu parteneriat politic. Să nu uităm, că Ungaria, alături de Polonia şi Cehia, a intrat în ”primul val” atât în NATO, cât şi în Uniunea Europeană. Se părea, că "€œtraversarea deşertului” spre normalitatea democratică era mai facilă în Ungaria decât în alte spaţii politice din fostul "lagăr” al socialismului. Fără îndoială, la această situaţie a contribuit şi tranziţia mai facilă, datorită "€œdizolvării” treptate şi timpurii a regimului comunist maghiar. Moştenirea Kadar era mai puţin grea decât cea a lui Jivkov sau Ceauşescu. De unde şi gluma, uşor macabră, de la sfârşitul anilor '€™70, în care Ungaria era definită, ca "€œcea mai veselă baracă a lagărului comunist” (!!) 

Viktor Orban, premiantul Europei

La cumpăna secolelor 20 şi 21, primul ministru maghiar al vremii, era omagiat ca perfomer al democratizării, cu credibilitate, datorită succeselor guvernării, cât şi a unui onorant trecut de disident anticomunist. Unele poziţii accentuat conservatoare, cât şi un anume naţionalism, poate prea accentuat şi deranjant pentru vecinii Ungariei, erau trecute cu vederea. Într-o Europă de Est a problemelor dificile, a unei pronunţate stagnări, se simţea nevoia unui exemplu pozitiv, unui "premiant” al tranziţiei. Acest premiant şi-a găsit personificarea în primul ministru, Viktor Orban. 

A urmat, în cadrul unei normalităţi democratice salutare, o schimbare de guvernare, puterea revenind la stânga, unui guvern de orientare socialistă. O guvernare mult criticată, în special din motive economice - guvernul de stânga a "€œbeneficiat” şi de efectele crizei - dar şi datorită unor greşeli, în domeniul comunicării politice. În acelaşi timp, trebuie spus că socialiştii au avut o uşoară modificare de ton,  s-au arătat mai puţin obsedaţi de problemele naţionale, de vechile frustrări ce veneau din istorie. Dar situaţia lor s-a agravat, pe fondul semnelor îngrijorătoare ale economiei. 

Această situaţie a fost abil exploatată de opoziţie, condusă de partidul de orientare conservatoare FIDEZ, care se întoarce la guvernare, în urma unei violente campanii, în care a fost antrenată şi strada, mobilizată de un discurs politic de tip populist, cu lozinci ce captau mulţimea ("€œGuvernul a minţit poporul”). Orban  redevine premier, în 2010, dar contextul economic este diferit faţă de cel de la sfârşitul primului mandat. Recesiunea europeană a lovit mult în creşterea economică maghiară, stagnare ce va facilita consolidarea unei atmosfere xenofobe, antieuropene.

Ascensiunea partidului extremist Jobbik.  

Discursul populist, cu accente naţionaliste şi antisemite şi tot mai antioccidentale folosit în opoziţie, este continuat la guvernare şi justifică o serie de decizii politice, de tip autoritarist, antiliberal. Sigur, naţionalismul era prezent şi până atunci, dar perioada de după 2010 duce la consolidarea sa politică, ce îşi găseşte, în mod special, expresia în ascensiunea partidului extremist Jobbik. (Mişcarea pentru o Ungarie mai bună) Înfiinţată încă din 2003, această formaţie a militat pentru regăsirea vechilor valori de identitate maghiare, cultivarea valorilor tradiţional-conservatoare ca familia şi biserica, respingerea influenţei europene şi nu în ultimul rând, s-a arătat preocupată de "€œpericolul străinilor” în mod special al evreilor şi al romilor. Dar specificul - cu circumstanţe agravante - al realităţii maghiare este alianţă electorală a Partidului extremist Jobbik cu partidul de guvernământ şi deci posibilitatea de influenţă a deciziei politice. 

În contextul politicii generale antiliberale, cu incriminări repetate împotrivă unor intelectuali liberali, a celor de altă orientare sexuală, a romilor - victime ale unor repetate acte de violenţă -, antisemitismul a ocupat şi el un loc apreciabil. Să notăm, că în Ungaria trăieşte o comunitate evreiască de 100.000 de oameni, a doua ca mărime - după cea din ex-URSS - din Europa de Est şi Centrală. "€œPericolul pentru siguranţa statului” reprezentat de evrei este una din marotele extremiştilor de la Jobbik. Una din lozincile întâlnite, începând din 2011: "€œEvrei, Ungaria nu vă aparţine!” sau "€œEvreii au cumpărat Ungaria!” Pe ziduri apăr zvastici, iar de aici la agresiunea fizică nu este decât un pas: la 26 octombrie 2012, preşedintele Comunităţii Evreilor din Budapesta este acostat şi brutalizat, în plină stradă.  Un parlamentar de la Jobbik a cerut recenzarea politicienilor maghiari - miniştrii, deputaţi - de origina evreiască. (!!!)

Mai mult decât atât, prin măsuri ce amintesc de autopurificări ale partidelor de tip totalitar, fascist sau comunist, un membru marcant al partidului Jobbik a fost exclus, fiind demascat ca evreu. (!!!) 

În paralel este insultată memoria martirilor Holocaustului, iar în programa şcolară sunt introduşi scriitori cunoscuţi pentru antisemitismul lor. Străzile mai multor oraşe din Ungaria primesc numele liderului profascist Miklos Horty. În declaraţii publice, politicieni şi lideri de opinie fac declaraţii negaţioniste radicale. 

Ceea ce era de neconceput cu cinci ani în urmă este acceptabil astăzi!     Adam Fischer 

Cavalcada declaraţiilor este ascendentă, atmosfera devine tot mai tensionată. Schimbările fizionomiei politice maghiare, distanţarea societăţii maghiare de valorile europene, justifică edificatoarea remarcă a dirijorului Adam Fischer, conducătorul Filarmonicii Austro-Ungare din Budapesta, demis, în 2011 de guvernul Orban din fruntea Operei de Stat din Budapesta: "Ceea ce era de neconceput cu cinci ani în urmă este acceptabil astăzi!”      

”

Este adevărat că, în ultimul timp, şi în special în preajma şi la deschiderea reuniunii Congresului Mondial Evreiesc, Orban a condamnat antisemitismul, a subliniat eforturile guvernului, pentru gestionarea memoriei Holocaustului etc., dar declaraţiile lui Orban au o importantă doză de ambiguitate. El nu condamnă deschis pe aliatul său la guvernare şi nu transmite niciun semnal despre un apropiat divorţ politic de acesta. Şi este clar, că fără "œaruncarea peste bord” a extremiştilor situaţia în Ungaria nu are şanse de schimbare. 

O serie de analişti politici, inclusiv unele personalităţi evreieşti, încearcă  să "îndulcească” tonul faţă de premierul maghiar. "€œOrban nu este antisemit!” spun aceştia şi îl scuză prin imposibilitatea guvernării fără sprijinul formaţiei Jobbik. Personal, cred că nu este relevant, dacă Orban este sau nu antisemit. Nu mă interesează foarte mult ce gândeşte şi ce declară acesta la o ceaşcă de cafea apropiaţilor săi. Relevant este că premierul Ungariei patronează o coaliţie guvernamentală care şi-a făcut din xenofobie şi antiliberalism linii politice directoare. Declaraţiile sale de bunăvoinţă nu pot sta în balanţă cu tolerarea acţiunilor de tip pogromist ale extremiştilor împotriva romilor, cu reabilitarea unor personalităţi fasciste, cu declaraţii brutale antisemite. 

Agitaţia antisemită şi xenofobă are loc în contextul adoptării unor legi, ce restrâng drepturile democratice, în special ale presei, şi micşorează puterea Parlamentului, în raport cu Executivul.  Cercurile politice europene sunt tot mai nemulţumite. Şeful opoziţiei social-democrate germane, Peter Steinbruck a evocat o posibilă excludere a Ungariei din Uniunea Europeană. Cancelarul Angela Merkel, mai moderată - în fond face parte din aceeaşi familie politică, populară cu Orban - a declarat că este pentru a se solicita de urgenţă, guvernului maghiar, modificarea unor legi şi amendamente ce contravin tratatelor UE. 

Consolidarea extremismului pe continentul european

Fireşte, anormalitatea - în sens european - a situaţiei din Ungaria este evidentă. Dar ea are loc în contextul consolidării extremismului în continentul european. Mai de curând, în Bulgaria, un partid de tip fascist "Ataka” a obţinut 7% din voturi şi, în condiţiile instabilităţii politice, ar avea şanse să fie acceptat într-o coaliţie guvernamentală. 

Veşti alarmate vin şi dintr-un spaţiu politic, pe care noi ne-am obişnuit să-l considerăm imun la extremism. Este vorba de Marea Britanie, unde sondajele indică o şansa de 8% pentru partidul UKIP, cu un puternic discurs xenofob, îndreptat în special împotriva imigraţiei românilor şi bugarilor în Anglia. Ascensiunea acestei formaţii se pare că periclitează însăşi sistemul politic britanic, bazat pe "€œjocul în trei”: conservatori, laburişti, liberali. Şi exemplele pot continua. 

Credem că preocuparea pentru combaterea extremismului, luarea în serios a acestuia şi a pericolelor pe care le aduce ar trebui să treacă în fruntea agendei politice europene. Traseul paradigmatic al actualui premier maghiar de la "€œpremiant” al Europei la "€œcorigent” al acesteia poate fi un avertisment general-european. Derapajul maghiar este elocvent că apartenenţa la instituţiile europene nu este o asigurare automată împotrivă apariţiei şi ascensiunii extremismului. Istoria Europei ne învaţă multe, trebuie doar să nu o uităm.